În societatea umană, valorile de orice natură: morale, sociale, culturale, comportamentale, relațiile dintre oameni și aspirațiile lor se reînnoiesc, se modelează, se completează, se șterg sau se îmbogățesc. Astfel apar creații, atât în plan material (pictură, sculptură), cât și literar, prin creațiile apărute în literatura populară sau cultă.
În condițiile educației permanente, școlii îi revine misiunea de a-i înarma pe elevii cu deprinderi temeinice de autoinstruire și autoperfecționare prin intermediul tuturor mijloacelor și, nu în ultimul rând, prin mijlocirea cărții. La vârsta școlară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogățirea și dezvoltarea cunoștințelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în cultivarea și îmbogățirea limbajului prin formarea și dezvoltarea unui vocabular adecvat.
Una dintre cerințele învățământului modern este aceea a formării la elevi a deprinderilor de studiu individual și de muncă independentă, a capacității de a gândi creator, de a soluționa individual sau prin conlucrare multitudinea de probleme cu care se confruntă în anii de școală. Trezirea interesului și a gustului pentru lectură implică pentru școală o responsabilitate incontestabilă. Lectura literară pune la dispoziția copilului cunoștințe despre mediul înconjurător, despre viața oamenilor și a animalelor, despre trecutul istoric al poporului, despre muncă și profesiuni, educație cultural-artistică și moral-religioasă.
Este imperativă, în contextul general, o cercetare concretă pentru identificarea unor metode și strategii potrivite, stimulative, de receptare a operelor marilor clasici ai literaturii române în gimnaziu.
Studiul literaturii marilor clasici în școală are o contribuție substanțială, în realizarea educației multilaterale, în modelarea personalității umane, contribuie la dezvoltarea gândirii, imaginației dar și la educarea unor sentimente deosebite: sentimente morale, solidaritate umană, față de noțiunea de bine, adevăr, frumos, formarea unei conduite civilizare în societate, iar devenirea și orientarea ulterioară în universul cărților sunt determinare de receptarea textului literar în școală. Iar studiul literaturii prilejuiește și cunoașterea binelui, căci pe lângă educația estetică, textul literar oferă și ocazia de a cultiva calități morale, de caracter, fiind bine de știut faptul că cititorul, mai cu seamă copilul, găsește modele și repere în personaje literare exemplare, care îi influențează gândirea, simțirea și comportamentul.
Printre obiectivele cele mai importante, dar și mai dificile ale disciplinei, se numără formarea unei atitudini pozitive față de lectură. Literatura marilor clasici a trezit și trezește interes elevilor spre lectură prin diversitatea tematică, limbaj, valori morale, actualitate. Studiul literaturii în școală formează competențe/ abilități pentru lectură (lectură de informare, de plăcere și „instituțională”), cu accent pe ultimul tip, duce la îmbogățirea vocabularului elevilor, la cultivarea posibilităților de exprimare nuanțată, plină de conținut și cu mijloace lingvistice adecvate. Școala trebuie să formeze un lector competent, activ pe tot parcursul vieții, să îi ajute pe elevi să înțeleagă mai bine lumea și să se înțeleagă pe ei înșiși, să își formeze repere culturale și estetice, să valorizeze arta ca pe o formă de comunicare și de cunoaștere și să își dezvolte propria personalitate.
Studiul sistematic al literaturii începe în clasele ciclului gimnazial, atunci când textele aparțin exclusiv literaturii artistice, cu calități formative deosebite. Preocuparea principală a profesorului de limba și literatura română rămâne lectura corectă și curentă, conștientă și expresivă. „Doar lectura iubește opera și întreține cu ea un raport de dorință. A citi înseamnă a dori opera, a voi să fii operă și a refuza dublarea operei în afara oricărui alt cuvânt decât însuși cuvântul operei” spunea R. Barthes.
Astfel că, profesorului de limba și literatura română îi revine rolul ca prin strategii, metode, tehnici și procedee didactice adecvate, să implice elevul în procesul lecturii și să trezească în el emoții, motivația de a citi, dragoste față de carte. Obiectivul fundamental al orei de literatură este orientarea dialogului spre perceperea frumuseții textului, spre comentarea acestuia prin ordonarea ideilor și argumentelor, dar și spre exprimarea creativă și personală.
Formarea unei atitudini pozitive față de lectură reprezintă unul dintre obiectivele cele mai importante și mai grele ale disciplinei Limba și literatura română. Criza lecturii în rândul elevilor, scăderea apetitului pentru carte în favoarea TIC și dificultățile în abordarea textului literar m-au determinat să caut noi modalități prin care să readuc elevul în bibliotecă și în contact direct cu literatura marilor clasici.
Cum evaluarea are are rolul de a măsura randamentul școlar, progresul realizat de elevi conform programei școlare, obiectivelor, indicând, pentru profesori, gradul de sistematizare a materialului predat, m-am gândit să aplic diferite tipuri de evaluare raportate la textele marilor clasici cu scopul de a permite astfel îmbogățirea strategiilor didactice, a competențelor pedagogice ale profesorului, de a identifica căile de urmat dar și să determine elevul să-și înțeleagă lacunele sau să-și poată stabili nivelul de performanță.
Este un lucru general admis că fiecare generație practică o lectură prin prisma zestrei ei de informații, cu textura de informație care îi este proprie, cu un anumit grad de participare. Rolul profesorului este acela de a determina elevii să pătrundă prin opera literară o nouă „frontieră a sufletului uman” (Nichita Stănescu). În exprimare călinesciană, literatura „vizează nevoia fundamentală a spiritului uman de a prinde sensul lumii”, iar modul creativ al fiecărui artist trebuie înțeles și, poate, asumat, pentru că afirmă o altă „realitate”, vie și metaforică, prin care redescoperim, elevi și profesori, farmecul insondabil al Aventurii.