EDICT

Elevul de toate vârstele acumulează cu mai mare ușurință orice gen de informații când se apelează la jocul didactic. Jocul, prin natura sa, este o activitate dinamică, specifică copilăriei, care își găsește motivația și împlinirea prin sine însuși. Prin apelarea la joc, cadrul didactic maschează cu succes activitatea de învățare, elimină plictiseala și momentele terne ale lecției, aduce dinamism sistemului de predare, învățare și evaluare. În acest fel, se îmbină armonios elementul instructiv-educativ și exercițiul cu elementul distractiv. Distracția și învățarea se împletesc, factor ce duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele de dezvoltare psihică.

Dezvoltarea limbajului tehnic se produce cu ușurință la momentul în care se apelează la jocul de cuvinte structurat sub forma de rebus. Un exemplu elocvent poate consta în utilizarea aritmogrifului:

Imaginea proiectată pe ecran:

Explicarea experimentelor tehnice apelează la jocul: Spune ce faci! Elevul este pus în situația de a utiliza limbajul specific, deoarece el va trebui să explice fiecare etapă a experimentului realizat. Limbajul tehnic, în acest mod, cunoaște fenomenul de automatizare, el devine automatism, iar elevii se deprind cu termenii tehnici, utilizându-i într-un discurs liber, prin care le explică tuturor celor prezenți etapele prin care se trece în respectivul experiment. Acest gen de exercițiu-joc poate fi utilizat în munca individuală, dar și în cea organizată pe grupe.

Orice joc aplicat unei grupe de elevi va fi explicat în detaliu de către profesorul propunător, iar adolescenții ce formează grupul vor primi sarcini individuale specifice. Finalul jocului îi va pune pe aceștia în situații de comunicare – se strâng informațiile și se comunică tuturor de către elevul ce a primit rolul de lider al grupului. Este important ca profesorul să fie atent la realizarea grupelor, la alegerea liderilor: devine esențial ca fiecare elev să poată avea roluri diferite, de-a lungul timpului. Se urmărește o bună comunicare între elevi și cadrul didactic, dar și între adolescenți, la modul general.

Jocul, în demersul didactic poate să țină loc și de moment de relaxare. Clasa are nevoie de momente în care să se replieze.

Un astfel de joc poate fi „Desenul întrerupt”: elevii se împart în trei echipe; acestea pot fi formate din elevii fiecărui rând de bănci din așezarea clasică a băncilor. Fiecare echipă va realiza în locul amenajat de pe tablă, un desen. Fiecare membru al echipei desenează, pe rând, doar un singur semn pe tablă, fără a discuta cu membrii echipei despre conținutul desenului. Echipa câștigătoare este cea care reușește să realizeze corect desenul în cel mai scurt timp. Prin acest joc, se dezvoltă și spiritul de echipă și atenția.

Demersul didactic este îmbunătățit de fiecare dată de apelarea la jocul didactic. Acesta poate fi utilizat în predare, în consolidare sau în evaluare, îmbrăcând de fiecare dată o formă agreabilă ce aduce un plus evident fiecărei lecții.

Bibliografie
1. Cotuna, Rafila (2005), Locul şi rolul jocului didactic în învăţare,
2. Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca 3. Pânişoară, I. (2003),
3. Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iaşi 4. Schaffer, H.R. (2005),
4. Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca 5. Stoica, Ana (1983),
5. Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 6. Şchiopu, U., Verza, E. (1981),
6. Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.