Jocul se constituie ca o modalitate deosebit de valoroasă în instruirea şi educarea copiilor cu nevoi speciale. În joc copilul se manifestă spontan, sincer, îşi dezvăluie tendinţele, interesele, contribuind într-o mare măsură la formarea, dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului, a comunicării considerată sub aspect fonetic, lexical şi gramatical.
Jocul contribuie la dezvoltarea creativităţii, însuşirilor estetice, a discernământului şi sensibilităţii. Jocul didactic este joc numai dacă conţine elemente de aşteptare, de surpriză, de întrecere, elemente de comunicare între copii, între copii şi profesor implicând intelectiv, estetic adică afectiv.
Jocul didactic are şi o valoare practică deoarece pe parcursul desfăşurării lui copilul are posibilitatea să-şi aplice cunoştinţele şi să-şi exerseze priceperile şi deprinderile formate în cadrul altor activităţi. De asemenea, jocul didactic exercită o influenţă multilaterală asupra dezvoltării psihice a copiilor, le formează percepţii, educă spiritul de observaţie, dezvoltă imaginaţia creatoare, gândirea şi limbajul.
Planificarea jocurilor se face în concordanţă cu sarcina didactică, ţinând seama de legătura acestora cu celelalte activităţi. Un accent deosebit se pune pe pregătirea materialului demonstrativ şi distributiv care trebuie să fie cât mai bogat, variat şi sugestiv, îndeplinind cerinţele bunei desfăşurări a activităţii.
La copiii cu nevoi speciale, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei, într-o anumită etapă a ei, sau întreaga activitate se poate desfăşura pe baza lui, urmărindu-se fie dobândirea noilor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea acestora, fie verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor, cu condiţia ca în cadrul lui să primeze obiectivele instructiv-educative.
În ceea ce priveşte pe cele care au drept finalitate însuşirea unor structuri gramaticale a limbii şi corectarea defectelor de vorbire, de asemenea, le-am urmărit cu multă atenţie având în vedere ca algoritm imperativ al programei, creşterea treptată a cerinţelor faţă de copii.
Pentru exersarea vocalelor se poate folosi jocul: „Pe apă şi pe uscat”. Copiii primesc jetoane ilustrând obiecte familiare. În cazul când vrem să exersăm, de exemplu, suntele „o” şi „a” numele obiectelor ilustrate trebuie să conţină câte unul din cele două sunete, jocul fiind reluat cu alte perechi de sunete. În mijlocul clasei se trasează un cerc mare, reprezentând apa, restul clasei uscatul. Se cade de acord că toate obiectele al căror nume include sunetul „o” să fie duse în apă, iar cele care conţin sunetul „a” să rămână pe uscat. Elevii observă obiectele, le denumesc, şi-şi duc obiectul în locul corespunzător. Jocul se poate relua şi oral, fiecare elev însuşindu-şi câte un nume de obiect sau folosindu-şi propriul nume.
Jocul „Trenul” este binevenit în vederea exersării pronunţiei corecte a sunetului „u”. Copiii se aşează în şir, unul după celălalt imitând mersul trenului, dar se poate desfăşura şi static, folosindu-se textul:
Trenu-i gata de plecare/ Luaţi-vă locul fiecare!
Trenu-i pregătit în gară/ Ca să plece azi în ţară.
Când în gară a sosit / Roţile şi le-a oprit.
U, u, u, u, u …!
Jocul nostru s-a sfârşit,/ Fiecare-i mulţumit.
Acest joc poate fi folosit şi pentru relaxarea copiilor într-un anumit moment al lecţiei, contribuind, în acelaşi timp şi la îmbunătăţirea pronunţiei sunetului „u”.
Pentru recunoaşterea consoanelor putem utiliza jocul: „Ghici, cine face aşa?”. Copiii încearcă să imite diverse sunete emise de animale, păsări, maşini etc, pe care colegii lor trebuie să le recunoască. Pentru a relua onomatopeea de către toată clasa, răspunsul va fi formulat în felul următor:
„Gânsacul face: sss…— Ursul face: morrr, morrr!” Astfel, elevii vor putea recunoaşte sunetul „s”, „r” ş.a.m.d.
Pentru recunoaşterea literelor putem folosi jocul „Cu ce literă începe?”. Fiecare copil va avea în plic cinci imagini care încep cu litera corespunzătoare iniţială a cuvântului. Copiii vor citi în gând imaginea şi vor ataşa în caseta de sub imagine litera care i se potriveşte: umbrela-u; elicopter-e; oaie-o; capră-c; lup-l. Vor câştiga elevii care nu fac nici o greşeală în potrivirea literei cu denumirea imaginii corespunzătoare.
Pentru fixarea literelor învăţate se va folosi jocul „Stop”. Li se va da copiilor câte un jeton pe care este scrisă o literă. Jetonul cu litera respectivă va trece din mână în mână până ce profesorul va spune „Stop”. Copilul care are litera în mână o va citi cu voce tare, apoi arată jetonul clasei. Dacă a citit corect litera, clasa aplaudă. Pentru fiecare răspuns bun, elevii vor primi câte un steguleţ sau o bilă.
Alt joc concurs este „Cine scrie mai multe cuvinte”. Cu o silabă dată elevii trebuie să formeze cuvinte care să înceapă cu silaba respectivă. De exemplu, la silaba „ma” elevii vor găsi cuvintele: mama, masa, mare, Mara, Marin, mai, mac etc. Unii vor scrie mai puţine cuvinte, dar alții vor reuşi să scrie mai multe cuvinte și chiar propoziţii de genul: Mama pune masa; Marin udă macul; Masa este maro; La mare era Mara; Pe malul apei cresc maci.
Jocul „Ce silabă lipseşte” va da frâu liber gândirii creatoare a elevilor care vor putea completa silabele care lipsesc obţinând mai multe variante, fără a le repeta. Materialul folosit va fi o foaie de carton pe care se găsesc scrise cu litere de tipar cuvinte din care lipsesc una sau două silabe. Într-un plic se dau mai multe silabe decât cele necesare, încât pot forma cu silaba dată mai multe variante. De exemplu: la-tă, va-tă, da-tă, pa-tă, roa-tă. Cuvintele formate pot fi scrise în caiete.
Pentru formarea rapidităţii şi deprinderii de a scrie corect, precum şi găsirea cuvintelor cu sens contrar se va folosi „Jocul cuvintelor” care se va desfăşura cu întreaga clasă. Se va cere elevilor să scrie în caiete cuvintele cu sens contrar. De exemplu: mare-mic, alb-negru, ziua-noaptea, dulce-amar etc.
Jocul „Ce anotimp este?” îl putem folosi la ora de recapitulare a anotimpurilor. Pentru fixarea cunoştinţelor privind reprezentările copiilor despre anotimp, dezvoltarea memoriei vizuale, a atenţiei, formarea deprinderii de citire corectă, curentă, conştientă, formarea deprinderii de a scrie corect după autodictare, familiarizarea elevilor cu ordinea cronologică a anotimpurilor.
Ca material didactic fiecare copil va avea câte patru plicuri pe care vor fi scrise propoziţii legate de anotimpuri. De exemplu: Copiii se joacă cu zmeul, Vine Moş Crăciun, E ger mare, Au înflorit ghioceii, A încolţit iarba şi altele. Se vor amesteca cartonaşele cu propoziţii. Li se cere copiilor să repartizeze fiecare propoziţie în plicul cu anotimpul corespunzător. Vor fi evidenţiaţi copiii care au aşezat corect propoziţiile. În final se citesc propoziţiile corespunzătoare fiecărui anotimp.
Toate aceste jocuri contribuie la îmbogăţirea vocabularului şi la reflectarea asupra lui din diverse puncte de vedere: analiza structurii, organizarea lor alfabetică, cunoaşterea sau recunoaşterea unor sensuri proprii sau figurate. Nu putem ignora funcţia terapeutică a jocurilor didactice, pe lângă funcţia instructiv-formativă, deosebit de importantă, mai ales, la copiii cu nevoi speciale.
Fiecare din aceste jocuri pot avea alte variante, la rândul lor. Important este să acordăm multă atenţie formulării cerinţelor didactice şi să nu uităm elementul distractiv care creează destindere şi-i determină pe elevi să participe cu plăcere şi bucurie la activitatea propusă şi implicit la actul învăţării. Făcând din învăţarea prin jocurile didactice un stil obişnuit am putut observa o participare voluntară tot mai deschisă a elevilor şi chiar progrese la învăţătură.
Bibliografie:
Badica, T. şi colab., (1979), Exerciţii pentru dezvoltarea vorbirii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Bocoș, M., (2008), Didactica disciplinelor pedagogice.Un cadru constructivist, Editura PARALELA 45.
Dottrens, R., (1979), Exerciţii pentru dezvoltarea vorbirii şcolarilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.