Educația pentru sustenabilitate reprezintă una dintre cele mai relevante direcții ale educației contemporane, întrucât vizează formarea unor atitudini, valori și comportamente responsabile față de mediu, societate și resursele planetei, nu prin transmiterea abstractă de informații, ci prin experiențe concrete, trăite și interiorizate de copil. În grădiniță, această formă de educație capătă o semnificație aparte, deoarece preșcolarul învață prin joc, explorare și relaționare, iar obiceiurile formate la această vârstă au un impact profund și de durată asupra modului în care copilul se va raporta ulterior la lume.
Spre deosebire de abordările formale, educația pentru sustenabilitate în grădiniță se construiește firesc, prin activități simple, repetate zilnic, care îi oferă copilului ocazia de a înțelege, la nivelul său de dezvoltare, legătura dintre acțiunile proprii și mediul înconjurător. Așa cum subliniază UNESCO, educația pentru dezvoltare durabilă trebuie să înceapă din primii ani de viață, deoarece valorile legate de grijă, responsabilitate și respect față de natură se formează mult mai eficient prin experiență directă decât prin discursuri teoretice.
În mediul grădiniței, sustenabilitatea nu înseamnă concepte abstracte precum schimbările climatice sau economia globală, ci situații concrete și ușor de înțeles: economisirea apei, grija față de plante și animale, reutilizarea materialelor, menținerea curățeniei sau împărțirea resurselor cu ceilalți. De exemplu, într-o activitate de rutină, copiii pot fi implicați în udarea plantelor din clasă sau din curtea grădiniței, învățând că plantele au nevoie de apă „atât cât trebuie”, iar risipa dăunează. Astfel, copilul nu doar execută o sarcină, ci interiorizează un comportament responsabil, construit pe înțelegere și empatie față de mediul natural.
Literatura de specialitate subliniază faptul că educația pentru sustenabilitate este strâns legată de educația valorilor. Constantin Cucoș evidențiază importanța formării timpurii a atitudinilor morale și civice, arătând că educația nu trebuie să se limiteze la acumularea de cunoștințe, ci să sprijine dezvoltarea unei conștiințe responsabile față de sine, față de ceilalți și față de mediul în care copilul trăiește. În grădiniță, aceste valori se transmit implicit, prin exemplul adultului, prin regulile grupului și prin climatul educațional creat. Un alt exemplu practic de educație pentru sustenabilitate este organizarea activităților de reciclare creativă, în cadrul cărora copiii transformă materiale aparent inutile – role de carton, capace, cutii, jucării sau obiecte decorative. Prin astfel de activități, copilul învață că obiectele pot avea „o a doua viață”, dezvoltându-și totodată creativitatea, motricitatea fină și capacitatea de a colabora cu ceilalți. Mai mult decât atât, aceste activități transmit un mesaj puternic: grija față de mediu nu presupune restricții, ci poate deveni o experiență plăcută și ludică.
Educația pentru sustenabilitate în grădiniță include și dimensiunea socială a dezvoltării durabile, respectiv formarea unor comportamente prosociale, precum cooperarea, ajutorul reciproc și respectul față de diversitate. Prin jocuri de rol, activități de grup sau situații de viață cotidiană, copiii sunt încurajați să împartă materialele, să aștepte rândul, să își asume responsabilități simple în cadrul colectivului. Aceste experiențe contribuie la dezvoltarea unei culturi a responsabilității comune, esențială pentru construirea unei societăți sustenabile.
Din perspectivă psihopedagogică, educația pentru sustenabilitate se bazează pe învățarea experiențială. John Dewey susținea că educația autentică se realizează prin experiență directă, iar copilul învață cel mai bine atunci când este activ implicat în procesul de învățare. Aplicată în grădiniță, această viziune se traduce prin activități practice, explorări în aer liber, observații directe ale naturii și reflecții adaptate nivelului de înțelegere al copiilor. Rolul educatoarei este esențial în acest demers, deoarece ea devine modelul principal de comportament sustenabil pentru copil. Modul în care adultul folosește resursele, respectă mediul, explică regulile sau reacționează la comportamentele copiilor transmite mesaje educative mult mai puternice decât orice activitate formală. De asemenea, colaborarea cu familia este fundamentală, întrucât mesajele transmise în grădiniță trebuie susținute și consolidate acasă pentru a produce schimbări reale și durabile în comportamentul copilului.
În concluzie, educația pentru sustenabilitate în grădiniță nu este o temă opțională sau secundară, ci o investiție pe termen lung în formarea unor adulți responsabili, empatici și conștienți de impactul propriilor acțiuni asupra lumii. Prin activități simple, adaptate vârstei, prin exemple personale și prin crearea unui mediu educațional coerent, grădinița poate deveni primul spațiu în care copilul învață să aibă grijă de lume, începând cu gesturi mici, dar pline de sens.
Bibliografie
Cucoș, C. (2017). Pedagogie (ediția a III-a). Iași, România: Polirom.
Cucoș, C. (2014). Educația. Dimensiuni culturale și interculturale. Iași, România: Polirom.
Dewey, J. (1938). Experience and education. New York, NY: Macmillan.
Siraj-Blatchford, J., Smith, K. C., & Pramling Samuelsson, I. (2010). Education for sustainable development in the early years. Gothenburg, Sweden: World Organization for Early Childhood Education (OMEP).
UNESCO. (2017). Education for sustainable development goals: Learning objectives. Paris, France: UNESCO.
UNESCO. (2020). Education for sustainable development: A roadmap. Paris, France: UNESCO.
Ministerul Educației Naționale. (2019). Curriculum pentru educație timpurie (aprobat prin OMEN nr. 4694/2019). București, România.