Importantul scop al educației preșcolare este dezvoltarea multilaterală a copiilor între 3 și 6 ani, aceasta reprezentând educația tinerei generații. Grădinița este instituția percepută de copii ca fiind un mediu interesant și creativ. Aceasta fiind rădăcina educației copilului și îi sprijină să deprindă primele aptitudini fundamentale pentru cadrul școlar. Îi oferă diverse conjuncturi pentru a putea descoperi lucruri noi și pentru a-și amplifica abilitățile cruciale pentru viața zilnică, comportamente pe care nu le-ar putea însuși dacă nu ar merge la grădiniță.
Grădinița reprezintă esențiala legătură dintre familie și școală, aceasta fiind prima etapă a învățământului formal instituționalizat. Începerea grădiniței reprezintă atât pentru copil cât și pentru părinte un moment de schimbare în viața tuturor, acesta fiind un moment mult mai important chiar și pe lângă începerea școlii. Familia este primul grup social din care copilul face parte și intră în interacțiune directă, ca mai apoi să fie urmată de grădiniță. În cadrul instituționalizat al grădiniței, atmosfera socială este diferită de cea din familie, este construită din persoane sociale de aceeași vârstă a preșcolarului dar păstrează o amprentă caldă asemănătoare cu cea din familie.
Vârsta la care copilul pășește sfios pe porțile grădiniței este cea de 3 ani. La această vârstă, copilul este suficient dezvoltat pentru a putea intra în minunata lume a grădiniței, acesta fiind pregătit pentru a putea face față unor schimbări majore din viața lui: persoanele adulte și străine din jurul său, un mediu nou, reguli noi și mai stricte decât cele de acasă. Împreună cu influențele educaționale exercitate de familie, cadrele didactice devin adulții, sau al doilea părinte, care influențează intens procesul de dezvoltare a copilului.
La vârsta preșcolară, copilul este caracterizat de curiozitate și dorința de a cunoaște cât mai multe lucruri, această etapă din viața copilului este primordială în dezvoltarea acestuia. Uneori grădinița este privită ca un loc de joacă, însă aceasta contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea celui mic, atât la nivel psihic cât și în celelalte domenii. În cadrul grădiniței copiii ajung să își dea seama de lumea din jurul său, cu ajutorul curiozității aceștia încep să observe lucruri noi și astfel vor fi motivați să participe la activități pentru a asimila cunoștințe noi.
Preșcolaritatea este clasată ca fiind perioada în care dezvoltarea este intensă, fizic dar și psihic, din această cauză educația pe care o primește cel mic influențează foarte mult dezvoltarea de mai târziu a copilului. La această vârstă corpul copilului este într-o ascensiune continuă, se dezvoltă osatura și sistemul muscular, sistemul psihic fiind influențat de creșterea sistemului nervos. În perioada preșcolarității, copiii își zidesc sub atenta supraveghere a cadrelor didactice temelia vieții. În cadrul activităților desfășurate în grădiniță, preșcolarii își atribuie concepte fundamentale, scrisul, numerele, limbajul. Încă din preșcolaritate copilul este pregătit temeinic pentru adaptarea socială, învățând să relaționeze, formulând propoziții corecte din punct de vedere gramatical, astfel stabilindu-și grupuri sociale.
Perioada preșcolară este importantă atât pentru copil cât și pentru părinte deoarece este la vârsta la care activitățile desfășurate în familie dar și la grădiniță au o influență majoră asupra vieții de adult. În această perioadă, copilul își dezvoltă capacitatea de gândire, vorbire și relaționare, în această perioadă, cu ajutorul grădiniței copilul își va stabili sistemul de valori ca mai târziu să poată lua unele decizii. Un rol important, afirmat mai sus, îl joacă cadrul didactic, deoarece copilul va începe la această vârstă să imite comportamente.
În preșcolaritate educația este creată și organizată pentru a se încadra în două funcții dominante, prima funcție este cea a socializării care îl ajută pe copil să se adapteze și a doua este pregătirea pentru școală, în cadrul acesteia se asimilează și fixează noi concepte. „Educația preșcolară nu se reduce la pregătire intelectuală, ci reprezintă mai cu seamă educația simțurilor, a comportării civilizate, a stăpânirii de sine, a voinței, a creativității și autonomiei personale, a atitudinii pozitive față de semenii și mediul ambiant.” (E. Voiculescu, 2001, p.15)
Finalitățile urmărite în ciclul preșcolar de curriculum pentru învățământul preșcolar: dezvoltarea liberă, echilibrată a personalității celui mic, gradat la ritmul de nevoi personale, susținând construirea autonomă și creativă a celui instruit; dezvoltarea calității de a socializa cu alți preșcolari, și adulți în scopul dobândirii noilor aptitudini, cunoștințe, deprinderi motrice, comportamente noi, sprijinirea activităților de explorare, de experimente pentru a asimila concepte noi; găsirea fiecărui preșcolar a identității sale proprii și dezvoltarea imaginii de sine pozitive; susținerea preșcolarului în acumularea unor noi cunoștințe, deprinderi motrice, calități, capacități care îl va ajuta pe acesta la intrarea în noul ciclu de învățământ, și anume cel școlar.
În cadrul grădiniței, se stabilesc activități specifice care asigură dezvoltarea intelectuală, în această perioadă dezvoltându-se într-un grad semnificativ și afectivitatea copiilor. La această vârstă, copilul se simte atras de activitățile și obiectele care îi conferă emoții plăcute, în acest moment va interveni cadrul didactic pentru a-i îndruma pe copii spre activitățile pe care aceștia le doresc, astfel dezvoltându-se afectivitatea și plăcerea ca mai târziu în ciclul primar să poată aprofunda anumite discipline care îi oferă satisfacții și performanțe.
În cadrul grădiniței, copilul este ajutat să se dezvolte într-o măsură mai mare decât s-ar putea face în cadrul familiei. Socializarea este prima componentă a sistemului copilului care se dezvoltă deoarece această instituție îi ajută să cunoască persoane de aceeași vârstă, care au aceeași gândire și astfel relaționarea și comunicarea se va face la un grad accesibil fiecărui copil. Comunicarea se dezvoltă datorită cadrului didactic care îl impulsionează pe copil să își dezvăluie public gândurile, trăirile ideile, fără a-l judeca sau mustra dacă sunt idei eronate, astfel se va dezvolta și ambiția de a da cât mai multe răspunsuri. Generozitatea și respectul se vor dezvolta și ele deoarece copilul va învăța să împartă cu cei din jurul său, va învăța să respecte lucrurile materiale pentru ca acestea sunt utilizate și de alți copii dar va respecta și persoanele din jurul său, dezvoltându-se relații de prietenie care vor dura cel mai mult.
Grădinița este primul mediu ideal în care copilul își va dezvolta independența, spre deosebire de familie unde copilul este ajutat, aici va învăța că trebuie să se descurce singur pentru a duce la bun sfârșit diferite activități adaptate particularităților de vârstă. Odată cu independența se va dezvolta și creativitatea prin participarea la anumite jocuri propuse de cadrul didactic dar și prin participarea la jocuri create de ei înșiși, vor putea picta la alegere ceea ce simt și vor simți nevoia să fie atenți la diferite povești care le va dezvolta creativitatea în momentul în care ei vor compune poveștile lor.
Prin cele enumerate mai sus, s-a demonstrat că un copil care merge la grădiniță va fi o persoană dezvoltată din punct de vedere: psihic, fizic, social, comunicativ, independent și creativ. Aceste componente ale organismului copilului dacă sunt dezvoltate armonios în cadrul grădiniței îl va ajuta pe acesta să se adapteze cu ușurință la mediul școlar și va putea face față cu ușurință noilor cerințe din cadrul noului ciclu de învățare.
Bibliografie
Cristea Sorin – Finalitățile educației în Pedagogie, vol.I, 1996, Editura Hardiscom, Pitești
Dumitru M. – Copilul, familia și grădinița, 2000, Editura Compania, București
Elisabeta Voiculescu – Pedagogie preșcolară, 2001, Editura Aramis, București
Lăzărescu Păiși Mihaela – Psihologia educației preșcolarului și școlarului mic, 2005 Editura Paralela 45, Pitești