Rolul familiei și al școlii în promovarea educației ecologice

Familia reproduce valorile, normele, comportamentele societății la nivel microstructural, individual. Asistăm astăzi la schimbări majore în societatea românească repercutate asupra cadrului familial. Instabilitatea socială, lipsa valorilor clare, schimbările de pe piața muncii, incertitudinea resurselor, modificarea cadrului normativ al societății sunt doar câteva dintre fenomenele care influențează familia și valorile ei.

Părinţii sunt cei care trebuie determinaţi să înţeleagă importanţa formării comportamentului ecologic încă de timpuriu. În ceea ce privește educația față de mediul înconjurător, nicio organizație, niciun organism național sau internațional nu va reuși să formeze copilului bunele deprinderi dacă acasă, în familie, părinții nu îl învăță încă de mic măsura în care să folosească resursele pe care le are la dispoziție: energie electrică (becurile, televizorul și calculatorul se sting), gaze, apă, hârtia, lemnul, florile, pomii, iarba; reciclarea gunoiului; utilizarea pungilor ecologice etc, nu îl implică în diferite activități practice în grădină sau în gospodărie (ex: să hrănească păsările, animalele), nu îl încurajează să se joace în natură (să atingă pământul, insectele, iarba, florile, animalele etc.), nu îi arată măreția, dar și degradarea naturii, dacă nu sunt exemplu viu în această privință și dacă nu supraveghează ca micuțul să aibă comportamentul dorit. Când transmit copiilor conceptul de curățenie părinții îl leagă inevitabil de sănătate, iar abilitatea de a păstra igiena corpului, a camerei proprii, a locului de studiu, igiena alimentară se va extinde și asupra mediului apropiat lor. În natură copilul își ascute simțurile (dezvoltarea atenției, a simțului de observație și a capacității de a învăța), natura le stimulează curiozitatea; activitățile în aer liber oferă aer curat și exercitiu cognitiv, menținând condiția fizică și mentală.

„Geniul omenesc nu va putea nicicând născoci invenții mai desăvârșite ca acelea create de natură, în care nu lipsește nimic și nimic nu-i de prisos.” – Leonardo Da Vinci

Acumulările cognitive privitoare la acţiunile din lumea vie şi interelaţiile umane cu mediul exersate în familie se vor transforma în abilităţi cognitive, afective şi psihomotorii(priceperi și deprinderi), dar procesul încă nu este deplin dacă nu sunt influenţate trăirile şi dispoziţiile emoţionale potenţiale, dacă în urma conştientizării şi confruntării cu viaţa de zi cu zi a cunoştinţelor acumulate nu se sensibilizează sufletul copilului, zilnic construindu-se un cod de conduită corect privind mediul înconjurător.

La școală, elevii primesc cunoştinţe, motivaţii, valori, își consolidează deprinderi și își asumă răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului. În Legea protecţiei mediului nr.137/1995 mediul este definit ca ,,ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

Educaţia despre  mediu „asigură înţelegerea modului de funcţionare a sistemelor naturale, a impactului activităţilor umane asupra sistemelor naturale ; dezvoltă capacităţile investigative şi gândirea critică. Stă la baza formării unui suport cognitiv care să permită apoi, participarea la luarea deciziilor de mediu. Educaţia în mediu asigură experienţa practică a învăţării, prin contactul direct cu componentele mediului, dezvoltă abilităţi de culegere a datelor şi de investigaţie pe teren, stimulează preocuparea faţă de mediu. Educaţia pentru mediu – finalizează educaţia în şi despre mediu, dezvoltă sensul responsabilităţii faţă de mediu, motivaţia şi abilităţile de a participa la îmbunătăţirea calităţii mediului, promovează dorinţa şi capacitatea de a aborda un stil de viata compatibil cu conceptele dezvoltării durabile, oferă profesorilor posibilitatea de a contribui împreună cu elevii la buna gospodărire a resurselor naturale abordând astfel componente ale educaţiei morale, estetice, politice.” (eke.ro/document/Raport%20de%20cercetare_EDUCATIE%20ECOLOGICA.pdf)

În predarea educației ecologice se pot implica toți profesorii, indiferent de specializare, pentru că relația educației ecologice este de interdisciplinaritate cu toate celelalte discipline. Copilul află noțiuni simple de educație ecologică încă din clasa pregătitoare: recunoaşterea Soarelui, a Lunii şi a Pământului folosind imagini sau modele; recunoaşterea rolului Soarelui ca sursă de căldură şi rolul acestuia în menţinerea vieţii; identificarea efectelor pozitive/ negative ale Soarelui asupra Pământului; identificarea unor fenomene/ relaţii/ regularităţi/ structuri din mediul apropiat; recunoaşterea fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie, ninsoare, vânt etc.);  diferenţierea anotimpurilor, două câte două, în funcţie de caracteristicile specifice observate – completarea unui calendar pe o săptămână/ lună cu starea vremii, prin lipirea/ desenarea unor simboluri: nori, soare, vânt etc.;  observarea unor modificări apărute în viaţa omului, animalelor, plantelor, în funcţie de anotimp; observarea părţilor componente ale vieţuitoarelor (plante, animale) pentru identificarea structurii lor comune;  numărarea florilor/ frunzelor unei plante care apar în interval de o săptămână, în scopul evidenţierii creşterii acesteia; recunoaşterea cauzei care a determinat uscarea unei plante verzi ca urmare a investigării fenomenului (lipsa de apă); marcarea înălţimii personale; urmărirea creşterii unei plantule ţinând sub observaţie unul dintre factorii care întreţin viaţa; identificarea simţurilor şi utilizarea acestora în explorarea mediului înconjurător;  observarea directă în mediul natural a unor plante, insecte etc.; identificarea şi denumirea corectă a părţilor componente ale corpului omenesc, pentru evidenţierea rolului acestora; enumerarea unor aparate electrocasnice, electronice care funcţionează cu ajutorul electricităţii; identificarea activităţilor zilnice în care intervine electricitatea; identificarea unor surse de electricitate (baterii, acumulatori) care asigură funcţionarea unor obiecte; utilizarea jucăriilor muzicale pentru producerea sunetelor (identificarea relaţiei vibraţie – sunet);  realizarea unor desene având ca tematică locuinţa, camera proprie; participarea la acţiuni care implică un mediu curat şi prietenos în cadrul clasei; identificarea efectelor pozitive şi negative ale acţiunilor proprii asupra mediului apropiat; realizarea unor desene/ afişe/ colaje care să prezinte norme de comportare civilizată; realizarea unor postere referitoare la regulile de igienă colectivă; identificarea consecinţelor unor acţiuni asupra propriului corp; identificarea efectelor pozitive/ negative ale unor alimente, a necesităţii hranei pentru creştere şi dezvoltare etc.

Mijloace eficiente în educarea ecologică a copiilor

Cadrul didactic  insistă pe trezirea interesului copilului și pe activităţi de învăţare astfel structurate încât să conducă la dezvoltarea competenţelor specifice, a capacităţii de a relaţiona cu mediul, de a identifica problemele, de a enunţa, de a lua decizii, de a pune în practică soluţii pentru prevenirea şi rezolvarea problemelor identificate, soluţii de intervenţie în vederea protejării mediului înconjurător.

Organizarea şi  desfăşurarea activităților practice de ecologizare, de reamenajare/ ecologizare a unui anumit perimetru, realizarea unor lucrări „eco”, concursuri și excursii tematice, vizite la grădini zoologice sau botanice, turismul ecologic, realizarea/ distribuirea unor fluturași cu mesaje ecologice, ore în laboratoare de ștințe unde sunt  insectare, ierbare, acvarii, colivii, sămânțar, material săditor, cărti, albume, calendare, pliante etc. îi oferă copilului prilejul să surprindă frumuseţea naturii şi rolul ei în viaţa omului, precum și să exerseze responsabilitatea rolului de viitor cetățean. Sprijinul părinţilor, implicarea lor activă la organizarea şi  desfăşurarea  acestor activități sporește impactul, beneficiul și satisfacția acestora.

Calități și atitudini care trebuie cultivate copilului

Omul devine om nu doar prin ceea ce îi dai, ci și prin ceea ce îi ceri.Cerințele părintelui și ale educatorului trebuie să-l pună pe copil în fața a numeroase probleme, să-I stimuleze dezvoltarea intelectuală, solicitându-i și dezvoltându-i voința, punându-l în situația de a-și asuma răspunderi și sarcini, deprinzându-l să le îndeplinească singur.

Încrederea în sine și în ceilalți, răbdarea, responsabilitatea, empatia sunt calități care îl vor ajuta pe copil „să asculte bătaia inimii naturii şi şoaptele ei.” (C. Brâncuşi, 1949)

Creând o legătura între copil și natură ne putem asigura ca generațiile viitoare vor crește prețuind mediul înconjurător.

Bibliografie:
1. Crocan, D. O., Huţanu, E., „Să descoperim natura prin aplicaţii şi experimente”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002
2. Geamănă, Nicoleta Adriana, Educaţia ecologică la vârsta preşcolară, C.N.I.”Coresi” S.A., Bucureşti, 2008
3. Preda, V. – coordonator „Metoda proiectelor la vârste timpurii”, Miniped, Bucureşti, 2002
4. Vodă, Cl., „Experienţe fără laborator”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
5. ISJ Sălaj- Managementul educaţiei ecologice. Ghid ECO pentru pici, părinţi şi bunici,  Zalău, Sălaj, România, 2012,
eke.ro/document/Raport%20de%20cercetare_EDUCATIE%20ECOLOGICA.pdf

Accesări: 76

Articole asemănătoare