Din punct de vedere etimologic, termenul educaţie provine din termenii latineşti educo – educare (a alimenta, a hrăni, a îngriji, a crește), ca și educo – educere (a duce, a conduce, a scoate din…, a ridica, a inerta). Educaţia păstrează şi transmite mai departe cunoaştere teoretică şi practică, precum şi valorile culturii și civilizaţiei de la o generaţie la alta.
De la școala contemporană, societatea așteaptă astăzi totul: să transmită tinerilor o cunoaștere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare și să-i pregătească pentru un viitor larg, imprevizibil.
Analizele comparative ale sistemelor educaționale actuale evidențiază convergența existentă între gradul de dezvoltare socială, economică și culturală al unei societăți și viabilitatea sistemului de învățământ pe care aceasta îl promovează. Acest fapt impune necesitatea unei cât mai bune reflectări la nivelul fenomenului educațional a schimbărilor survenite sau anticipate a surveni în sfera socio-economică și întreprinderea unor cercetări riguroase cu privire la posibilitatea de optimizare a sistemelor educaționale contemporane. Obiectivul major al școlii este să ofere un context adecvat pentru învățare și dezvoltare, în care toți copiii să se pregătească să înțeleagă lumea în care trăiesc și în care vor deveni activi în viitor. (ro.scribd.com/document/453669163/Rolul-educa%C5%A3iei-in-societatea-contemporan%C4%83123-pdf)
În actualul context al societății contemporane, străbătută de profunde transformări socio-economice, se impune nevoia unei educații dinamice, formative, centrată pe valori autentice. Învățământul trebuie considerat în orice societate, ca un ansamblu omogen, care să reflecte și să răspundă nevoilor societății. Reformele promovate în această perioadă au menirea de a muta centrul educației asupra elevului, văzut ca principalul beneficiar al procesului instructiv-educativ și transformarea învățământului tradițional preponderent informativ, într-un sistem de învățământ preponderent formativ, centrat pe respectarea particularităților individuale. (Abrudan C., 2005, Educația azi, Editura Universității din Oradea)
Principalele roluri ale educaţiei sunt: socializarea individului, mai precis integrarea acestuia în viaţa socială şi economică, şi individualizarea acestuia care scoate în evidenţă trăsăturile particulare ale individului. Prin urmare, educaţia fie este parte a societăţii şi vizează pregătirea omului pentru exercitarea diferitelor roluri sociale, fie evidenţiază calităţilor generale şi specifice ale fiinţei umane. Educaţia reprezintă cadrul social în care acţionează omul şi care trebuie să răspundă anumitor cerinţe sociale, culturale, economice, profesionale, morale. (alse.utgjiu.ro/wp-content/uploads/2024/10/06_PAICU-Adina_EDUCATION-IN-CONTEMPORARY-SOCIETY.pdf)
Educația ca mecanism esențial de socializare
Sociologia clasică și contemporană subliniază faptul că educația este principalul proces prin care individul interiorizează valori, norme, modele de comportament și forme de cunoaștere necesare integrării sociale. Școala reprezintă un spațiu sociopedagogic, în care personalitatea umană se formează prin interacțiuni continue, într-un cadru reglementat și orientat spre dezvoltare.
Funcția formativă și dezvoltarea competențelor
Autorii contemporani (precum Alexandrescu sau Gorun) evidențiază apariția unei noi paradigme educaționale orientate spre competențe. Societatea actuală cere indivizi capabili să învețe continuu, să fie flexibili și să se adapteze unei piețe a muncii în permanentă schimbare.
Educația modernă nu se limitează la acumularea de cunoștințe, ci formează competențe digitale, comunicative și interculturale, gândire critică și creativitate, capacitatea de rezolvare a problemelor, autonomie și responsabilitate. În analiza lui Gorun, educația trece printr-un proces accelerat de schimbare, dat de apariția noilor tehnologii, globalizarea culturală, accesul rapid la informație, redefinirea stilurilor de învățare. Platformele digitale, învățarea online și resursele educaționale deschise transformă instituția școlară, cerând noi abilități din partea elevilor, profesorilor și instituțiilor.
Educația și mobilitatea socială
Literatura sociologică arată constant că școala este un instrument al mobilității sociale (intergenerațională, intragenerațională, pe orizontală, pe verticală), oferind oportunități indivizilor pentru a-și schimba statutul socio-economic. Sistemul educațional poate reduce sau accentua inegalități sociale, în funcție de calitatea accesului și echității din interiorul său.
Educația devine astfel un mijloc prin care societatea își reproduce structurile, dar poate totodată introduce mecanisme de corectare socială.
Educația ca factor de modernizare socială
Conform lui Vlăsceanu, modernitatea implică transformări continue ale structurilor sociale, economice și culturale. Educația este un motor al acestei modernizări, deoarece stimulează inovarea, dezvoltă o cultură democratică, promovează valori civice și participative, susține progresul științific și tehnologic.
Astfel, școala devine un „laborator social” în care se formează cetățenii activi ai societății contemporane.
E. Stănciulescu evidențiază multiple funcții ale educației: funcția economică – formarea forței de muncă, funcția culturală – transmiterea patrimoniului cultural, funcția politică – educația civică și democratică, funcția integrativă – consolidarea coeziunii sociale, funcția inovativă – generarea schimbării și progresului. Combinarea acestor funcții face ca educația să fie indispensabilă dezvoltării societății contemporane.
Se poate, cu siguranță, afirma faptul că educația reprezintă un element indispensabil al societății contemporane, formând oameni responsabili, reducând inegalitățile dintre aceștia, având o puternică influență asupra dezvoltării individuale, dar și asupra progresului colectiv, facilitând adaptarea individului la schimbările globale, atât de prezente mai ales în ultima perioadă. Astfel, una din prioritățile societății trebuie să fie educația, prioritate pentru orice societate care își dorește un viitor echilibrat și durabil.
Bibliografie
Abrudan, C., (2005), Educația azi, Editura Universității din Oradea
Alexandrescu, M., (2022), Studii de sociologia educației, educația familială și educația școlară, Editura Universității ”A.I. Cuza” din Iași;
Gorun, H.T., Gorun, A., (2020), Sociologia educației în schimbare, Editura Universitaria București;
Stănciulescu, E., (2002), Teorii sociologice ale educației, Editura Polirom Iași;
Vlăsceanu, L., (2007), Sociologie și modernitate, Ed. Polirom Iași.
ro.scribd.com/document/453669163/Rolul-educa%C5%A3iei-in-societatea-contemporan%C4%83123-pdf (08.12.2025)
alse.utgjiu.ro/wp-content/uploads/2024/10/06_PAICU-Adina_EDUCATION-IN-CONTEMPORARY-SOCIETY.pdf (08.12.2025)