Robotics in STEAM education (Curs ERASMUS+)

Accelerarea adoptării tehnologiilor digitale a devenit puntea pentru accesul cetățeanului în orice domeniu. Digitalizarea învățământului este necesară, pentru că în educație nu există scurtături pentru elevi. Ei au nevoie de cadre didactice foarte bine pregătite, au nevoie de ore conform noilor principii de viață, mai ales că internetul este cea mai mare resursă de cunoaștere a umanității, iar conexiunea la acesta este ca aerul pentru nativii digitali.

Proiectul Erasmus+ 2020-1-RO01-KA120-SCH-095712 clădește o experiență profesională incredibilă prin obiectivul de dezvoltare a competențelor de digitalizare a educației până în 2025, a cel puțin 50% din cadrele didactice din Școala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Târgoviște. Vara anului 2022, perioada 8-15 august, a conturat participarea mea, în calitate de membru al echipei de proiect, la cursul Robotics in STEAM education desfășurat în Grecia, Heraklion. Sub îndrumarea mentorilor de la Life Long Learning Center OLOKLIROSI SINGLE MEMBER P.C. – Erasmus Learn, unde s-a organizat cursul, am realizat și am colaborat la activitățile care au vizat următoarele obiective: să implice profesorii în activități de predare-învățare legate de științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică; să explice beneficiile oferite de învățarea cu ajutorul roboților; să ofere pregătirea de bază pe teme de robotică, programare și codare, să ofere fundamente teoretice referitoare la STEAM.

În cele 7 zile ale cursului am parcurs, pas cu pas, ideile, conceptele, procesele și abilitățile care sunt importante educației STEAM. Este un curs relevant și pentru profesorii din școala primară de toate nivelurile de experiență. Abilitățile STEAM nu cuprind doar abilități tehnice, cum ar fi: șiretlicurile matematice, inginerie și gândirea de proiectare, ci și abilități soft, cum ar fi colaborarea, gândirea critică, creativitatea, metode de gândire specifice designului.

Teoria și practica de la curs au făcut ca lecțiile introductive în robotică – codare și programare, să mă ajute în a desluși prezentarea și utilizarea diverselor kituri: Lego Educational Kits (Bee-Bot, We Do2.0, Mindstorms EV 3, Spike) si diferite programe, precum Arduino, Teensy, 3D design and print.

În primele zile am construit un simulator de cutremur cu Lego We Do2.0, pe care l-am programat să testeze rezistența diferitelor tipuri de clădiri. În următoarele zile, a fost despre Mindstorms EV3, de asemenea construirea unui robot cu kitul aferent, ulterior creând comenzi cu ajutorul blocurilor din software. Comenzile au fost realizate treptat, de la un nivel ușor – să se deplaseze în linie dreptă, înainte; să se întoarcă la stânga/ dreapta; să se deplaseze, astfel încât să realizeze un traseu sub formă de triunghi/ cerc/ pătrat/ hexagon, spre un nivel ridicat. Misiunea finală a fost să parcurgă un traseu dus-întors, în linie dreaptă, cu ridicarea unui obstacol, atunci când trebuia să se întoarcă. Pentru a-l construi și programa am folosit software gratuit și interfața intuitivă cu tragere și fixare.  Ultimele zile au adus în prim-plan Arduino – un software open-source care permite utilizatorilor să creeze obiecte electronice interactive. Înainte de a folosi în mod direct componentele Arduino, primul pas a fost ca în platforma Thinkercad să simulăm proiectul propus de formator. După feedback, copiam codul și îl inseram în programul Arduino IDE, descărcat în calculator, iar cu ajutorul cablului USB special, schița era transmisă către plăcuța Arduino și breadboard. Pe breadboard atașam componentele – fire jumper, led, senzori etc.

Prin cele enumerate, cursul Robotics in STEAM education pune accent pe colaborare, comunicare, cercetare, rezolvare de probleme, gândire critică și creativitate, abilități de care elevii au nevoie pentru a-și dezvolta pasiunea pentru codare și programare. Chiar dacă elevii din clasele primare nu intră încă pe piața muncii, ar trebui să-i ajutăm să-și dezvolte aceste competențe care le vor fi de folos. Este nevoie de capacitatea de a lucra cu ceilalți (colaborare), de a fi deschiși la ideile altora (comunicare, creativitate și gândire critică) și de a accepta schimbarea (adaptabilitate).

Astfel, STEAM a crescut pentru a reprezenta o abordare unică a predării și învățării, una care se concentrează pe stilurile și interesele individuale de învățare ale elevilor. Aceasta înseamnă că educația STEAM are ceva de oferit fiecărui. De asemenea, pune accent pe tehnologie și integrează subiectele în moduri care conectează disciplinele și le relaționează unele cu altele și este un răspuns direct la realizarea faptului că viitorul va fi construit pe capacitatea noastră de inovare, invenție și rezolvare creativă a problemelor, iar cheia este dezvoltarea competențelor de digitalizare.

 

prof. Rebecca-Maria Niculae

Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Târgoviște (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/rebecca.david

Articole asemănătoare