Transformarea digitală a societății contemporane impune reconsiderarea practicilor pedagogice în educația timpurie. Prezentul articol explorează procesul de implementare a tehnologiilor educaționale în contextul preșcolar, bazându-se pe experiența participării la un program de formare în pedagogie digitală. Analiza subliniază tranziția de la utilizarea recreativă a dispozitivelor digitale către o integrare didactică strategică, fundamentată pe principii pedagogice validate științific.
Cadrul teoretic și metodologic
Abordarea adoptată se aliniază cu conceptul de „practician reflexiv” propus de Schön (1983), care evidențiază importanța „reflecției în acțiune” pentru adaptarea continuă a strategiilor didactice. În acest context, tehnologia digitală este reconsiderată nu ca substitut al metodelor tradiționale, ci ca instrument complementar care poate facilita învățarea activă și explorarea autonomă.
Implementarea practică s-a concentrat pe transformarea tabletei dintr-un dispozitiv de consum pasiv într-un mediu interactiv de învățare. Această tranziție a presupus utilizarea aplicațiilor de inteligență artificială generativă (Canva AI) pentru crearea de resurse vizuale personalizate, precum și integrarea resurselor educaționale deschise prin platforme dedicate (LearningApps).
Strategii de implementare
Personalizarea resurselor didactice
Generarea asistată de AI a permis crearea unor personaje didactice contextualizate, cum ar fi „Picuț” pentru ilustrarea ciclului hidrologic. Această abordare a răspuns necesității de coerență vizuală și a optimizat procesele atenționiste voluntare, evitând supraîncărcarea senzorială frecvent asociată cu stimulii digitali heterogeni.
Dezvoltarea competențelor lingvistice
Aplicația interactivă „Detectivii sunetului C” a fost concepută pentru stimularea conștiinței fonematice prin gamificare. Utilizarea feedback-ului imediat, recunoscută în literatura de specialitate ca factor determinant în consolidarea învățării (Hattie & Timperley, 2007), a permis copiilor validarea autonomă a performanțelor, contribuind la dezvoltarea metacogniției și a încrederii în propriile capacități.
Rezultate observate
Dimensiunea cognitivă
Implementarea resurselor digitale interactive a generat modificări observabile în procesele de învățare:
- Autonomia cognitivă: Copiii au demonstrat capacitate crescută de autoevaluare și automonitorizare a progresului
- Retenția informațională: S-a înregistrat o îmbunătățire a capacității de evocare a conceptelor prezentate prin mijloace digitale
- Transferul cunoștințelor: Preșcolarii au manifestat abilitatea de a aplica cunoștințele dobândite digital în contexte non-digitale
Dimensiunea socio-emoțională
Utilizarea tablei interactive a transformat activitățile individuale în experiențe colaborative, favorizând învățarea prin observare reciprocă și susținerea inter-pares. Această dinamică corespunde teoriei învățării sociale formulată de Bandura, subliniind importanța modelării și a învățării vicariante în contextul preșcolar.
Integrarea hibridă: echilibrul digital-fizic
Un principiu fundamental aplicat a fost alternarea strategică între expunerea la mediul digital și activitățile senzorio-motorii. Cercetările contemporane în neuroștiințe cognitive evidențiază necesitatea diversificării modalităților de învățare pentru optimizarea proceselor mnezice (Howard-Jones, 2014). Prin urmare, fiecare secvență digitală a fost urmată de activități kinestezice sau de explorare tactilă, menținând astfel echilibrul dezvoltării holistice.
Concluzii
Experiența documentată confirmă potențialul pedagogiei digitale în educația preșcolară, cu condiția respectării unor principii fundamentale: centrarea pe nevoile copilului, integrarea echilibrată în curriculum și utilizarea reflexivă a tehnologiei. Rezultatele sunt consistente cu cercetările care demonstrează că tehnologia educațională, implementată corespunzător, poate îmbunătăți angajamentul elevilor și poate diversifica modalitățile de acces la cunoaștere (Plowman & Stephen, 2013).
Prezenta cercetare-acțiune subliniază necesitatea reconceptualizării rolului tehnologiei în educația timpurie. Digitalizarea mediului preșcolar nu implică substituirea jocului liber sau a interacțiunii umane, ci extinderea repertoriului didactic cu instrumente care să faciliteze personalizarea și diferențierea învățării. Educatorul contemporan este chemat să devină un mediator competent între universul digital și nevoile dezvoltării integrale a copilului, adoptând o postură reflexivă și critică față de propriile practici.
Cercetările ulterioare ar putea explora impactul pe termen lung al acestor practici, precum și modalitățile optime de integrare a tehnologiilor emergente în contextul educației preșcolare românești.
Bibliografie
Ciolan, L. (2008). Învățarea integrată: Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar. București: Editura Polirom.
Hattie, J., & Timperley, H. (2007). The power of feedback. Review of Educational Research, 77(1), 81-112.
Howard-Jones, P. A. (2014). Neuroscience and education: Myths and messages. Nature Reviews Neuroscience, 15(12), 817-824.
Istrate, O. (2022). Digital Pedagogy. Definition and Conceptual Area. Journal of Digital Pedagogy, 1(1) 3-10. Bucharest: Institute for Education. https://doi.org/10.61071/JDP.0313
Plowman, L., & Stephen, C. (2013). Guided interaction in pre-school settings. Journal of Computer Assisted Learning, 29(1), 14-30.
Schön, D. A. (1983). The reflective practitioner: How professionals think in action. New York: Basic Books.