EDICT

Proiectarea didactică nu poate lipsi din preocupările învățătorilor și ale profesorilor pentru că o lecție bună este rezultatul unei proiectări corespunzătoare. Documentul de proiectare trebuie să fie un instrument necesar de lucru pentru cadrul didactic. „Proiectarea didactică este procesul de anticipare a obiectivelor, conținuturilor, metodelor și mijloacelor de învățare, a instrumentelor de evaluare și a relațiilor ce se stabilesc între toate aceste elemente în contextual unei modalități specifice de organizare a activității didactice (lecție, excursie didactică, etc. ).“ (Mariana Momanu, 1998: 206)

Proiectarea demersului didactic începe cu studiul programei școlare, de la competențele generale și cele specifice până la activitățile de învățare și conținuturi, profesorul parcurgând următoarele etape:

• identificarea competențelor specifice care urmează să fie formate (În ce scop voi face?);
• selecția conținuturilor (Ce conținuturi voi folosi?);
• analiza resurselor disponibile (Cu ce voi face?);
• determinarea activităților de învățare (Cum voi face?);
• stabilirea instrumentelor de evaluare (Cât am realizat din ce mi-am propus?).

Profesorul este obligat să-și proiecteze, prin gândire și imaginație anticipative, scopul (finalitatea) și obiectivele pe care le urmărește în predarea obiectului de studiu pentru a obține din partea elevilor performanțe concret observabile și măsurabile. Scopul îi indică profesorului pentru ce elevul trebuie să învețe ceva și direcția tuturor acțiunilor întreprinse în procesul de învățare.

Obiectivele desemnează ce se încearcă să se obțină de la elev, mai exact ce modificare a comportamentului său se va produce prin învățarea unui anumit conținut științific. Dacă scopul arata direcția instruirii, obiectivele exprimă rezultatul ce se dorește să se obțină prin proiectare și realizarea unei activități didactice. În funcție de nivelul de la care privim procesul educațional, distingem și obiectivele acestuia, ierarhizate de la general la particular, care ne ajută în buna organizare a lecțiilor.

La primul nivel, cel general, se situează obiectivele-cadru sau competențele generale, care se stabilesc și se urmăresc prin întregul proces de învățământ, pe o lungă perioadă de timp (ciclu de școlarizare). La al II-lea nivel, se află obiectivele de referință sau competențele specifice disciplinei școlare respective, enunțate de obicei în programa acelei discipline. La al III-lea nivel, care are un caracter aplicativ, se realizează operaționalizarea obiectivelor     sau derivarea competențelor urmărite de către profesor pe parcursul unui capitol din programă, al unei lecții sau, uneori, chiar al unei secvențe dintr-o lecție.

După stabilirea obiectivelor operaționale pentru un întreg capitol (care pot fi formulate odată cu întocmirea planificărilor calendaristice), profesorul va urmări îndeplinirea obiectivelor operaționale pe fiecare lecție, până la epuizarea lor.

Profesorul trebuie să aibă mereu în vedere, pe de o parte, reproiectarea acelor secvențe de lecție care nu au fost atinse pentru elevii/ clasele cu nivel scăzut, și, pe de altă parte,  activități suplimentare cu grad de dificultate ridicat pentru elevii foarte buni/ clasele foarte bune.

În sistemul de învățământ romanesc, lecția este forma fundamentală de organizare, un „microsistem pedagogic”, viabil, deschis, care în timp s-a perfecționat, adaptându-se la realitatea educațională.

Designul unei lecții presupune:

1. proiectarea pedagogică a lecției – stabilirea relațiilor dintre componentele curriculare;
2. definirea scopului și a obiectivelor lecției;
3. elaborarea conținutului lecției;
4. alegerea variantei optime a lecției – elaborarea strategiei didactice (metode, mijloace, tipuri de învățare, forme de evaluare);
5. evaluarea.

Proiectarea pedagogică include:

1. Planificarea materiei pe ansamblul disciplinei – se stabilesc lecțiile și activitățile necesare parcurgerii temei, ale capitolului de predat.
Determinarea sistemului de lecții face ca fiecare lecție să fie supraordonată, cumulativă, terminală față de lecțiile precedente, iar planul calendaristic se elaborează pe un an școlar, departajat pe semestre.
2. Logica proiectării lecției vizează:
– stabilirea sarcinii de învățare;
– aprecierea potențialului colectivului de elevi;
3. Proiectul de lecție include:
– partea introductivă: data, obiectul, clasa, subiectul lecției, scopul și obiectivele;
– desfășurarea propriu-zisă a lecției cu evenimentele de parcurs: număr curent, evenimentul lecției, obiective, conținuturi, strategia didactică.

Modelul didacticist al proiectării pedagogice este caracterizat, din perspectiva profesorului, prin următoarele trăsături:

• este centrat pe conținuturi și pe predarea de tip expozitiv (expunerea, prelegerea, interogația retorică etc.);
• conținuturile sunt cele care impun și își subordonează competențele/ obiectivele, metodologia și evaluarea didactică într-o logică a „învățământului informativ“;
• conținuturile erau exclusiv academice, lipsite de finalitate practică și socială;
• clasa este statică;
• elevii lucrează și răspund individual;
• profesorul conduce întreaga activitate și o evaluează;
• se adresează memoriei de tip reproductive;
• manualele sunt unice;
• elevii nu au drept de decizie privind pregătirea lor.

Modelul curricular al proiectării pedagogice

Reforma învățământului a adus ca noutate distinctă modelul curricular al proiectării pedagogice, care se caracterizează și se deosebește de cel didacticist prin următoarele caracteristici:

• este centrat pe obiective și pe predarea de tip interactiv;
• competențele/ obiectivele sunt cele care impugn și își subordonează conținuturile, metodologia și evaluarea într-o logică a „învățământului formativ“;
• conținuturile prezintă finalitate imediată în practica socială;
• clasa este dinamică;
• elevii lucrează în echipe sau în perechi;
• profesorul este facilitator, moderator al lecției;
• activitatea este evaluată prin feed-back constructiv;
• se adresează memoriei de tip creativ;
• manualele sunt alternative și, deci, opționale sau la alegere;
• elevii pot decide cu privire la ruta lor de pregătire.

Bibliografie
1. Creţu C., Teoria curriculumului şi conţinuturile educaţiei (curs), Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iași, 2000;
2. Crişan Al., Guţu V., Proiectarea curriculumului de bază. Ghid metodologic, Chişinău, 1996.