Pe lângă orele de educație fizică, predau elevilor liceului și conducerea auto pentru categoria B, atât în pregătirea pentru examenul de permis, cât și în orele de instruire practică. Această dublă experiență m-a făcut să observ cât de strâns sunt legate capacitățile pe care le dezvoltăm în lecția de educație fizică – timpul de reacție, coordonarea, atenția distributivă, orientarea spațială – de comportamentul în trafic. Articolul prezintă aceste legături, propune câteva jocuri și exerciții pentru lecția de educație fizică cu valoare de educație rutieră și reflectează asupra rolului pe care profesorul de educație fizică îl poate avea în formarea unor participanți la trafic mai atenți și mai responsabili.
Cuvinte-cheie: educație rutieră, educație fizică, timp de reacție, coordonare, atenție, siguranță
Două roluri, o singură preocupare
În fiecare săptămână trec de pe terenul de sport pe scaunul din dreapta al mașinii-școală. Sunt aceiași elevi, dar în situații foarte diferite. Pe teren, o greșeală înseamnă o minge pierdută. În trafic, o greșeală poate avea urmări grave. Cu timpul, am început să văd cele două activități ca fiind legate: multe dintre lucrurile pe care încerc să le formez la volan își au rădăcinile în ceea ce elevii au învățat, sau nu au învățat, în orele de educație fizică.
Rapoartele Organizației Mondiale a Sănătății arată, an de an, că accidentele rutiere se numără printre principalele cauze de deces la tineri. Această realitate face din educația rutieră o responsabilitate a întregii școli, nu doar a instructorului auto sau a polițistului care vine o dată pe an la ora de dirigenție.
Capacitățile motrice care contează în trafic
Conducerea unui autovehicul este, înainte de toate, o activitate psihomotrică. Șoferul percepe informații, le prelucrează, ia decizii și le transpune în mișcări precise ale mâinilor și picioarelor, totul în fracțiuni de secundă. Literatura de specialitate privind controlul motor, precum lucrările lui Schmidt și Lee, descrie în detaliu acest lanț: percepție, decizie, execuție.
Timpul de reacție este, probabil, capacitatea cea mai evidentă. Diferența dintre o frânare făcută la timp și una întârziată ține adesea de câteva zecimi de secundă. În lecția de educație fizică îl exersăm prin plecări la semnal, prin ștafete și jocuri de reacție.
Coordonarea segmentară, în special independența mișcărilor mâinilor față de cele ale picioarelor, este solicitată permanent la volan: o mână pe volan, cealaltă pe schimbătorul de viteze, un picior pe ambreiaj, celălalt pe accelerație sau frână. Mulți dintre elevii mei întâmpină primele dificultăți tocmai aici.
Atenția distributivă îi permite șoferului să urmărească simultan drumul, oglinzile, indicatoarele, pietonii și bordul. În jocurile sportive, jucătorul care conduce mingea și privește în același timp terenul exersează exact această capacitate.
Orientarea spațială și aprecierea distanțelor și a vitezelor sunt esențiale la depășire, la încadrarea pe bandă și la parcare. Un elev care a jucat mult baschet sau fotbal apreciază, de regulă, mai ușor traiectoria unui obiect în mișcare.
Nu în ultimul rând, capacitatea de a-și păstra calmul și de a respecta regulile sub presiune – pe care o formăm prin joc și prin fair-play – se regăsește în comportamentul disciplinat din trafic.
Ce observ la elevii mei
Din experiența mea la volan, elevii care au fost activi în orele de educație fizică și care fac sport în afara școlii se adaptează, în general, mai repede la manevrele de bază. Coordonează mai ușor pedalele și volanul, reacționează mai prompt și obosesc mai greu în ora de conducere. În schimb, elevii mai puțin obișnuiți cu mișcarea au nevoie de mai mult timp pentru a automatiza gesturile, iar în primele ore de condus atenția lor este acaparată aproape în întregime de comenzile mașinii, nemaiputând urmări traficul.
Nu prezint aceste observații ca pe o cercetare, ci ca pe o constatare de practician. Ele m-au convins însă că educația fizică pregătește, fără să o spună explicit, viitorii șoferi.
Jocuri și exerciții pentru lecția de educație fizică
Pornind de la aceste constatări, am introdus în lecțiile mele câteva jocuri care, pe lângă scopul lor motric, au și o valoare de educație rutieră.
Jocul „Semaforul” este potrivit în partea de pregătire a organismului. Elevii se deplasează liber prin sală, iar profesorul ridică un cartonaș: verde înseamnă alergare, galben – mers, roșu – oprire. Pe măsură ce elevii se obișnuiesc, se pot adăuga semnale auditive sau reguli suplimentare, care cresc dificultatea deciziei.
Ștafetele cu decizie solicită elevul să aleagă direcția sau acțiunea în funcție de un semnal dat în ultimul moment. Ele exersează timpul de reacție complex, cu alegere, care este cel mai apropiat de situațiile reale din trafic.
Parcursurile aplicative cu „reguli de circulație” transformă un traseu obișnuit cu jaloane într-o mică rețea de drumuri, cu sensuri unice, intersecții și treceri de pietoni. Elevii, deplasându-se cu sau fără minge, trebuie să respecte regulile și prioritățile.
Exercițiile de coordonare segmentară, cum ar fi mișcările diferite ale brațelor și picioarelor executate simultan sau driblingul cu o mână în timp ce elevul urmărește semnalele profesorului, solicită independența segmentelor și atenția distributivă.
Jocurile sportive cu efective reduse, în care elevul trebuie să conducă mingea cu capul ridicat, exersează perceperea simultană a mai multor elemente aflate în mișcare.
Dincolo de exerciții: o atitudine
Educația rutieră nu înseamnă doar exerciții. Înseamnă și o atitudine pe care profesorul de educație fizică o poate cultiva: respectul pentru reguli, conștientizarea propriilor limite, înțelegerea faptului că oboseala, graba sau neatenția au consecințe. În lecții, vorbesc cu elevii despre aceste lucruri atunci când situația o cere – de exemplu, atunci când un joc devine prea agresiv sau când cineva încalcă regulile pentru a câștiga. Le spun că aceleași reflexe le vor avea și în trafic, ca pietoni, ca bicicliști și, mai târziu, ca șoferi.
Concluzii
Experiența de profesor de educație fizică și de instructor auto m-a convins că cele două domenii se completează. Capacitățile pe care le dezvoltăm pe terenul de sport – timpul de reacție, coordonarea, atenția, orientarea în spațiu, autocontrolul – sunt aceleași de care tânărul are nevoie în trafic. Cred că fiecare profesor de educație fizică poate introduce, cu mijloace simple, o dimensiune de educație rutieră în lecțiile sale, contribuind astfel la formarea unor participanți la trafic mai atenți și mai responsabili.
Bibliografie
1. Dragnea, A., Bota, A. (1999). Teoria activităților motrice. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
3. Schmidt, R. A., Lee, T. D. (2011). Motor Control and Learning: A Behavioral Emphasis (ed. a 5-a). Champaign, IL: Human Kinetics.
4. World Health Organization (2023). Global Status Report on Road Safety 2023. Geneva: WHO.