Abordarea violenței școlare prin cultivarea armoniei reprezintă o strategie educativă sustenabilă, deoarece aceasta nu se mulțumește să stopeze conflictele vizibile, ci intervine direct asupra rădăcinilor comportamentului agresiv. Cultivarea armoniei transformă școala dintr-o instituție de transmitere a informațiilor într-o comunitate de suport.
Respectul reciproc, empatia, încrederea, comunicarea deschisă, colaborarea elevi-profesori-părinți previn violența înainte de a apărea, înlocuiesc tensiunea și frustrarea cu conexiune și înțelegere. Dacă sancțiunile (note la purtare, exmatriculări) se ocupă de „simptome” după ce răul a fost deja făcut, cultivarea armoniei acționează ca un sistem imunitar pentru comunitatea școlară. Investind în armonie facem trecerea de la o școală care „supraveghează” la o școală care „crește” caractere echilibrate.
Armonia tratează sursa, nu doar simptomul. În timp ce pedepsele vizează doar efectul (fapta agresivă), armonia vizează cauza (lipsa de empatie, frustrarea, neînțelegerea sau excluderea).
Armonia înlocuiește controlul cu autoreglarea. Elevii nu mai evită violența de teama unei sancțiuni, ci aleg interacțiunea pașnică dintr-o convingere interioară, învățând să își gestioneze singuri emoțiile negative.
Armonia construiește un mediu imun la agresiune. O comunitate școlară bazată pe respect și colaborare acționează ca un mecanism de protecție natural. Într-o atmosferă armonioasă, comportamentele toxice sunt identificate și corectate înainte de a escalada.
Armonia transformă conflictul în învățare. Cultivarea armoniei nu presupune absența conflictelor, ci transformarea acestora în oportunități de dialog. Elevii învață că diferențele de opinie pot fi rezolvate prin cuvinte, nu prin forță.
Cultivarea armoniei în școli reprezintă fundamentul unei strategii de prevenire psihopedagogică deoarece, spre deosebire de măsurile punitive care doar constrâng comportamentul exterior, aceasta acționează profund asupra ecosistemului relațional, înlocuind mecanismele de apărare și agresivitatea cu un climat de siguranță emoțională și colaborare în care elevii își dezvoltă reziliența, empatia și competențele de comunicare, transformând astfel mediul școlar dintr-un spațiu al supravegherii într-o comunitate de suport unde violența își pierde utilitatea socială și funcțională. Prevenirea psihopedagogică nu poate fi privită doar ca un set de reguli administrative, ci ca un proces continuu de cultivare a armoniei. Această abordare este fundamentală deoarece tratează cauzele subtile ale agresivității, precum alienarea, frustrarea și lipsa abilităților de comunicare, și oferă în schimb un mediu propice dezvoltării integrale a personalității elevului.
Dezvoltarea competențelor socio-emoționale reprezintă coloana vertebrală a oricărei strategii moderne de prevenire a violenței. Aceasta nu este doar o activitate adiacentă programei, ci fundamentul pe care se sprijină întreg climatul școlar. Prin tehnici precum: jocuri de rol (elevii învață să se pună în locul celuilalt), discuții ghidate despre emoții (Cum recunoști furia?), jurnalul emoțiilor (elevii notează zilnic cum s-au simțit și de ce), activități de mindfulness (respirație conștientă, meditații scurte, relaxare musculară) combatem agresivitatea și edificăm armonia.
Comunicare nonviolentă devine un instrument-cheie deoarece oferă elevilor și profesorilor un limbaj comun pentru a naviga prin tensiuni fără a apela la agresivitate. Comunicarea nonviolentă evită etichetarea, ceea ce permite interlocutorului să asculte fără să se simtă atacat, reducând instantaneu tensiunea conflictului.
Elevii trebuie antrenați să traducă expresii agresive în limbaj empatic. Antrenarea lor în „traducerea” limbajului nu doar previne conflictele imediate, ci dezvoltă inteligența socială, capacitatea de a vedea dincolo de cuvinte și de a construi relații bazate pe armonie și înțelegere reciprocă. Comunicarea nonviolentă transformă conflictele din obstacole în punți de legătură, fiind fundamentul unei culturi a armoniei durabile.
Medierea conflictelor de către elevi este una dintre cele mai avansate și eficiente tehnici de cultivare a armoniei școlare. Aceasta se bazează pe principiul că elevii sunt adesea mult mai receptivi la soluțiile venite din partea egalilor lor decât la cele impuse de autoritatea adulților. Elevii învață că problemele se pot rezolva prin dialog, nu forță. Tehnica presupune formarea unui grup de „elevi mediatori” cu capacitate de ascultare și imparțialitate, instruirea lor pentru ascultare activă și neutralitate, asigurarea unui spațiu prietenos și facilitarea întâlnirilor între părți pentru soluționare voluntară. Medierea realizată de elevi transformă conflictul dintr-o problemă de disciplină într-o oportunitate de învățare socială. Ea oferă tinerilor sentimentul că au puterea și responsabilitatea de a menține armonia în propria lor comunitate.
Proiectele de cooperare și învățare prin servicii comunitare scot elevul din sfera egocentrismului și îl plasează într-un context de utilitate socială. Prin aceste activități, școala devine un spațiu de acțiune, nu doar de teorie, iar violența este înlocuită de sentimentul de apartenență și responsabilitate.
Școala poate deveni un mediu competitiv care generează frustrare și invidie, surse majore ale violenței. Învățarea prin cooperare schimbă această dinamică. În proiectele de grup, fiecare elev primește o sarcină, ceea ce previne marginalizarea celor mai timizi, atenuează nevoia de dominare a celor mai agresivi și îi ajută pe elevi să conștientizeze că succesul personal este legat de succesul grupului.
Învățarea prin servicii comunitare îmbină obiectivele de învățare cu nevoile reale ale comunității (ex: ajutorarea bătrânilor, protecția mediului, campanii antifumat). Proiectele de cooperare și învățare prin servicii comunitare joacă un rol esențial în combaterea violenței școlare deoarece transformă energia impulsivă sau izolarea elevilor într-o forță socială constructivă, oferindu-le responsabilității civice prin care învață, practic, că soluționarea problemelor reale și ajutorarea celor vulnerabili generează o satisfacție superioară dominanței prin forță. Astfel se consolidează empatia și respectul reciproc, pilonii armoniei.
Deși combaterea violenței școlare necesită un efort comun din partea familiei, prietenilor și comunității, am ales să mă concentrez pe abordarea psihopedagogică, considerând-o cel mai puternic instrument prin care pot contribui direct la schimbarea comportamentului și cultivarea armoniei, deoarece acționează direct asupra modului în care elevul gândește și simte.
Bibliografie
1) Rosenberg Marshall B., Comunicarea nonviolentă: Un limbaj al vieții, Editura Elena Francisc Publishing, 2015
2) Goleman Daniel, Inteligența emoțională. Editura Curtea Veche, 2001
3) Gordon Thomas, Noel Burch, Profesorul eficient, Editura Trei, 2011
4) Băban Adriana, Consiliere educațională: Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Editura Psinet, 2001