Eşecul şcolar exprimă în general o diferenţă între cerinţele instructiv-educative, pe de o parte, şi capacităţile fizice şi psihice ale elevului, pe de altă parte. Există o serie de măsuri care pot fi luate pentru prevenirea eşecului şcolar şi pe care le voi menţiona în continuare. Statisticile din educație arată că o parte importantă din eşecurile constatate în învăţământul primar şi gimnazial se datorează diferenţelor prezentate de copii la debutul şcolarităţii aşa că ar trebui sporit rolul învăţământului preşcolar.
Un alt factor este repezentat de parteneriatul dintre şcoală şi familie, deorece familia este mediul în care apar mulţi factori favorizanţi ai eşecului şcolar. În acest sens, părinţii ar trebui să acorde o mare importanţă educaţiei copilului şi să se arate preocupaţi de formarea profesională a acestora. Şcoala joacă şi ea un factor esenţial în prevenirea eşecului deorece trebuie să asigure resurse materiale şi umane corespunzătoare unui învăţământ de calitate.
Profesorul reprezintă cheia reuşitei şcolare. Astfel, profesorul trebuie să dispună nu numai de o bună pregătire de specialitate, ci şi de competenţă pedagogică prin stimularea şi încurajarea elevilor, evaluarea corectă a rezultatelor elevilor, dar şi dezvoltarea de modalităţi de ajutorare a elevilor ce întâmpină dificultăţi de învăţare. Unele erori în evaluarea și notarea elevilor sunt favorizate de specificul disciplinei la care se realizează evaluarea. Disciplinele de învățământ riguroase, exacte se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe cand cele umaniste și sociale predispun la aprecieri marcate de subiectivitatea profesorului. Efectele apar și prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care țin de profesor, cât și cei care țin de elevi. Starea de moment, oboseala și factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariția unor erori în evaluare.
Un rol important în obţinerea succesului şcolar îl are sistemul de recompense şi de pedepse. Trebuie luate măsuri educative adecvate care să valorifice la maximum momentele cele mai favorabile ale folosirii recompenselor sau ale pedepselor. Este necesară în acest sens fixarea unor obiective intermediare clare şi precise atunci cânde ne propunem atingerea unui obiectiv final îndepărtat în timp. Cea mai bună metodă de a-l face pe elev să înregistreze un succes şcolar este de a-l ajuta să treacă de la postura de receptor al informaţiei la folosirea eficientă a raţionamentului ştiinţific prin care el va putea aplica adecvat informaţiile predate la clasă. Un elev motivat este cel care şi-a format deprinderi de lectură personală, care şi-a dezvoltat judecata critică şi care are curiozitatea de a cerceta, de a afla lucruri noi.
Insuccesul şcolar este strâns corelat cu nivelul motivaţiei activităţii. Astfel, dorinţele şi expectanţele exagerate sunt urmate de eşec şi implicit de puternice decepţii care vor influenţa negativ performanţele viitoare. Nici menţinerea persoanei al un nivel de aspiraţii uşor realizabile nu este benefică deoarece reprezintă o stagnare a performanţelor. O metodă eficientă este un nivel de aspiarţii usor superior faţă de posibilităţile psihice de moment şi ar determina o dezvoltare progresivă a capacităţilor proprii.
Un nivel optim al motivaţiei poate fi asigurat prin realizarea de către elevi a unor aprecieri realiste atât cu privire la dificultatea performanţelor atinse, cât şi cu privire la posibilităţile proprii de a le îndeplini.
Părinţii şi profesorii au un rol important în înlăturarea eşecului şcolar. Astfel, expectanţele scăzute ale părinţilor şi profesorilor determină un sentiment de inferioritate la nivelul elevului. Dar şi suprasolicitarea este la fel de periculoasă deorece va genera în timp stări de oboseală cronică.
În concluzie, pentru prevenirea situaţiilor descrise mai sus sunt necesare măsuri de igienă a muncii intelectuale şi de protecţie afectivă generală a elevului.
Factorii care perturbă aprecierea și notarea elevilor
Practica evaluării scoate în evidență o serie de neajunsuri în aprecierea corectă și obiectivă a rezultatelor școlare. Cele mai multe situații care generează erori în notare se referă, în principal, la activitatea profesorului. În continuare voi descrie cele mai frecvente situații perturbatoare.
Efectul halo apare atunci când elevul este apreciat la o anumită materie conform cu notele obținute la alte discpline. Cei mai expuși acestui efect sunt elevii foarte buni sau cei slabi. Profesorii au tendința să nu mai observe golurile elevilor buni , dar și anumite progrese ale elevilor slabi. Pentru eliminarea acestui aspect se poate apela la examinarea lucrărilor cu caracter secret care asigură anonimatul celor evaluați.
Efectul Pygmalion constă în aprecierea rezultatelor obținute de un elev conform părerii pe care profesorul și-a format-o despre capacitățile acestuia, o părere care a devenit fixă. Ca și în mitologia greacă, ideile și opiniile evaluatorului provoacă apariția fenomenului. Încrederea în capacitățile elevilor și convingerea că aceștia sunt capabili de reușite reprezintă metode prin care se diminuează consecințele acestui efect.
Ecuația personală a examinatorului se referă la faptul că fiecare profesor își elaborează criterii proprii de apreciere. Unii profesori sunt mai indulgenți, utilizând valorile de sus ale scării valorice, alții sunt mai exigenți, exploatând în general valori intermediare sau de jos. O parte din profesori folosesc nota ca o modalitate de încurajare, de stimulare a elevului, altă parte a profesorilor recurg la note pentru a măsura obiectiv sau chiar pentru a constrânge elevul în a depune un efort suplimentar. Unii apreciază mai mult originalitatea soluțiilor , alții conformitatea cu informațiile predate.
Efectul de contrast apare prin accentuarea unor caracteristici contrastante care apar imediat în timp și spațiu. În general, profesorii au tendința să realizeze o comparare și o ierarhizare a elevilor. Există situații în care același rezultat să primească o notă mai bună dacă urmează după evaluarea unui rezultat slab ( în sensul că, după o lucrare slabă, una bună pare a fi și mai bună) sau să primească o notă mediocră dacă urmează imediat după răspunsurile unui candidat care a dat răspunsuri foarte bune. Conștientizarea de către profesorul evaluator a efectelor datorate contiguității probelor reprezintă un prim pas pentru eliminarea consecințelor nedorite, presupuse de acest efect.
Efectul de ordine se referă la inerția în evaluare. Astfel, profesorul menține cam același nivel de apreciere pentru o serie de răspunsuri care, în realitate, prezintă anumite diferențe cantitative. Examinatorul are tendința de a nota identic mai multe lucrări diferite, dar consecutive, fără a face diferențe valorice absolut necesare în evaluare.
Efectul de logică constă în înlocuirea obiectivelor și parametrilor importanți ai evaluării prin obiective secundare, cum ar fi acuratețea și sistematicitatea expunerii, efortul depus de elev pentru a parveni la anumite rezultate (chiar și mediocre), gradul de conștientizare etc. Abaterea este justificată uneori, dar nu are trebui să devină o regulă.
În concluzie, putem spune că unele erori sunt favorizate de specificul disciplinei la care se realizează evaluarea. Disciplinele de învățământ riguroase, exacte se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe când cele umaniste și sociale predispun la aprecieri marcate de subiectivitatea profesorului. Efectele apar și prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care țin de profesor, cât și cei care țin de elevi. Starea de moment, oboseala și factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariția unor erori în evaluare.
Bibliografie:
1.Nicola, Ioan, 1992, Pedagogie, EDP, București;
2. Constantin, Cucoș, Psihopedagogie, Polirom, 1998.