Abandonul școlar și părăsirea timpurie a sistemului de educație reprezintă fenomene distincte; primul se referă la elevii care renunță să mai frecventeze școala într-un anumit nivel de învățământ, în timp ce al doilea se referă la tinerii dintr-o anumită grupă de vârstă (18-24 de ani), care au părăsit sistemul de educație înainte de a finaliza învățământul obligatoriu și care nu au urmat ulterior un program de formare profesională continuă sau calificare (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2011, Copiii care nu merg la şcoală).
Din fericire, avem ocazia să observăm, că prin activitatea noastră, a cadrelor didactice, există posibilitatea, cât de minoră, dar există, de reducere a absenteismului. Acestă preocupare e permanent prezentă în activitatea cadrelor didactice și a unităților de învățământ, în speță a celor din mediul rural, deoarece părăsirea timpurie a școlii are consecințe negative care duc la o mai mare sărăcie și excluziune socială a copiilor.
Cauzele absenteismului sunt multiple, însă prin acțiuni susținute de către cadrele didactice se pot obține rezultate, aproximativ mulțumitoare, de reducere a abandonului școlar.
Factorii care contribuie la producerea absenteismului sunt cei de natură şcolară, unii elevi având dificultăţi de învăţare, motiv pentru care eşecul şcolar sete imminent, ducând la corigenţă și chiar repetenţie, motivaţia şcolară, în acest caz, fiind redusă. Dificultăţile de adaptare ale elevilor la cerinţele şcolii, dificultăţile de adaptare a şcolii la nevoile elevilor precum şi nivelul scăzut de atractivitate al şcolii sunt aspect care pot duce la reducerea prezenței școlare. Factorii familiali și cei socio-economici atât în mediul urban cât și în mediul rural, apartenenţa la o familie dezorganizată, lipsa de educaţie a părinţilor, neglijenţa acestora, lipsa unui loc de muncă sau consumul excesiv de alcool sunt dificultăţi din familie cu impact important asupra parcursului şcolar al unui copil. Copiii proveniţi din astfel de medii tind să urmeze modelele oferite de părinţi şi concepţiile acestora, conform cărora educaţia nu este o prioritate, iar frecventarea şcolii nu sporeşte şansele unui viitor mai bun. O altă cauză care provoacă absenteismul este plecarea părinţilor în străinătate şi plasarea copiilor în grija unor persoane cu mai puţină autoritate (bunici sau vecini) sau influenţa negativă a anturajului tinerilor. Însă, categoria de factori cea mai puțin reprezentată este cea a factorilor individuali, care se referă, în mod special, la problemele medicale severe ale elevilor.
Se pot prezenta câteva exemple de bune practici, dintre cele mai eficiente și mai des propuse:
1. Atitudinea pozitivă și energică a cadrului didactic. Așa cum învățământul contemporan se îndreaptă spre o educație intelectuală, pentru reușită se impune crearea unui mediu de învățare care să asigure condiții optime în care elevii să lucreze împreună, să învețe cum să învețe, să-și acorde sprijin, să-și dezvolte respectul de sine și față de ceilalți, mediu în care ei să se simtă confortabil. De altfel, se pune accent, tot mai mult, pe starea de bine a elevului, care trebuie asigurată înainte de începerea procesului de predare-învățare, iar atitudinea cadrului didactic și energia acestuia, care, inevitabil, se transmite elevilor, este de dorit să fie optimă confortului psihic al elevilor. Însă contează la fel de mult și relațiile dintre profesor și elev, bazate pe afectivitate, pe colaborare și aprecieri încurajatoare care creează o bună dispoziție la clasă, lecția caracterizându-se prin seninătate, voioșie, sponteneitate, cu efecte positive asupra randamentului școlarilor, pe când aprecierea negativă făcută de cadrul didactic este, uneori, însușită de elev, grație prestigiului de care acesta se bucură în ochii copilului. O asemenea notă de inferioritate se fixează în conștiința elevului, dând naștere la ceea ce unii psihologi numesc „sindromul de descurajare”. Cadrul didactic devine astfel responsabil, adeseori fără să-și dea seama, de aplicarea unei etichete, a unui stigmat în măsură să determine un șir întreg de eșecuri.
2. Tratarea diferențiată prin elaborarea de planuri de intervenție personalizată, fapt care duce la atingerea unui progres susținut, la care elevii reacționează cu interes, căpătând încredere în ei, fiind motivați, ajungând chiar să-și dorească să realizeze cât mai multe progrese și să aibă cât mai multe succese, uneori fiind până și compensați verbal sau material (distincții, premii care pot consta în rechizite, cărți etc.)
Prin diferențierea activității, se înțelege cunoașterea și folosirea particularităților individuale, cu scopul de a-l ajuta pe elev să se dezvolte la nivelul la care îi permit posibilitățile sale, prin eforturi progresive.
Lipsa diferențierii poate avea ca rezultat insuccesul sau eșecul școlar, pentru că nu s-a produs acea adaptare a actului instructive-educativ la cerințele și posibilitățile diferite ale subiecților ce alcătuiesc colectivul școlar și , în cel mai rău caz, se ajunge la abandon școlar.
3. Programe de vară, școala de vară (Școala cu sclipici, diferite activități de literație și de recuperare realizate pentru copii), organizate în interesul elevilor cu dificultăți de învățare; acestea sunt programe atractive care determină și motivează elevii să frecventeze școala cu interes sporit, deoarece sunt ajutați să-și depășească aceste dificultăți, să obțină mai multă încredere în ei și mai multă dorință de a frecventa pentru progresul și reușita lor.
4. Activităţile de timp liber şi/ sau after-school (Împreună pentru școală, împreună pentru viitor), sunt la fel de eficiente, elevii fiind antrenați în activități de sprijinire a lor, în efectuarea temelor, în susținerea formării și dezvoltării deprinderii de citit/ scris, calculul aritmetic, propuse prin jocuri didactice și exerciții practice aplicative. Elevilor li se acordă suport în derularea deprinderilor de autonomie personala si sociala, educația fiind susținută prin metode diverse, formale și informale (vizite la muzee, monumente, intreprinderi, etc) . Pe lângă beneficiile cunoscute ale acestor activități, se poate adăuga faptul că pentru elevii aflați în proiect se asigură rechizite școlare și sprijin material.
5. Implicarea elevilor în activităţi extracurriculare. Creșterea atractivității şcolii prin introducerea de programe extracurriculare (vizite tematice, excursii, concursuri, cercuri, activităţi sportive, artistice etc.) este, la fel, una din metodele care dau rezultate, elevii simțindu-se complet integrați, iar dacă provin din medii dezavantajate, efortul suplimentar al cadrelor didactice, de a căuta mici sponsori este satisfăcut de cele mai multe ori.
6. Acţiuni specifice de consiliere părinţilor („școala părinților”). Consilierea și formarea părinților pentru conștientizarea rolului de beneficiari indirecți ai educației precum și extinderea proiectelor educaționale de tip Școala părinților sunt acțiuni care responsabilizează părinții și-i face conștienți de rolul important pe care îl au în asigurarea dreptului la educație al copilului.
Astfel este necesară restructurarea convingerilor și atitudinilor negative față de școală ale părinților, conștientizarea importanței școlarizării copiilor și discutarea aspectelor referitoare la programul copiilor la școală, precum și a importanței educației și a motivației elevilor, oferindu-li-se instruire și îndrumare în procesul de educație a propriilor copii.
Abandonul școlar reprezintă o problem gravă cu care se confruntă societatea actuală, deoarece există persoane, elevi, copii care nu mai consideră școala un viitor, ajungând astfel să înceteze frecventarea școlii înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale. În cazuri, aproape fără excepție, aceștia sunt viitori șomeri și reprezintă, pe termen mediu și lung, o sursă de dificultăți sociale și de pierderi. Un aspect foarte important este și faptul că aceștia nu au nici formarea civică și morală necesară exercitării rolului de părinte și de cetățean al unei comunități, ceea ce duce la efecte negative pentru societate, ei fiind părinții viitoarelor generații
Bibliografie
(Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2011, Copiii care nu merg la şcoală
Metodologia Instutului Naţional de Statistică (INS)
Strategia Națională pentru Protecția, Integrarea și Incluziunea Socială a Persoanelor cu Dizabilități, 2014-2020 Strategia Națională pentru incluziunea socială a cetățenilor români de etnie romă, 2012-2020)