Unul dintre cele mai importante roluri pe care le avem ca și educatoare este să ne preocupăm de dezvoltarea socială și emoțională a copiilor din grădiniță. Preşcolaritatea este perioada cea mai indicată pentru dezvoltarea şi optimizarea competenţelor emoţionale şi sociale, pe parcursul cărei copilul îşi dezvoltă competenţe fundamentale în plan cognitiv, emoţional şi social esenţiale pentru adaptarea la viaţa adultă.
Toți ne dorim să contribuim la creșterea unor copii sănătoși și echilibrați mental și emoțional. Consider că un factor important prin care un copil ajunge la acest echilibru este modul în care se dezvoltă social și emoțional. Prin urmare, vârsta preșcolară este momentul în care copiii au nevoie de adulți pentru a învăța cum să relaționeze cu alții cu respect față de nevoile acelora și ale lor, cum să se descurce în diferite situații sociale, cum să le rezolve, cum să trăiască sănătos emoțiile de tristețe, frică, furie, fără să deranjeze sau să rănească alte persoane. De asemenea, copiii învață din ce facem noi adulții (educatori, părinți, bunici etc.) și mai puțin din ceea ce spunem. Ei analizează, observă și apoi imită comportamentele noastre, având o mare influență asupra comportamentului copilului. Manifestările noastre, toate acțiunile noastre influențează copilul în planul său social și emoțional de dezvoltare, asigurându-i formarea încrederii de sine. În momentul în care copilul ajunge la grădiniță, el observă și preia în mare măsură și comportamentele celorlalți copii, din acest motiv este important ca toți copiii să beneficieze de un start valoros și credibil de comportament.
Vârsta preşcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc însemnate schimbări în viaţa afectivă a copilului. Emoţiile şi sentimentele preşcolarului însoţesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activităţi educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulţi. Ele ocupă un loc important în viaţa copilului şi exercită o puternică influenţă asupra conduitei lui. Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta. Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să înveţe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au, trebuie să înveţe cum să facă deosebire între sentimentele interne şi exprimarea externă şi nu în ultimul rând să înveţe să identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea, în felul acesta, să răspundă corespunzător.
În grădiniță, toate manifestările mai sus menționate pot fi educate și modelate de către educatoare prin jocuri socio-emoționale, prin povești sau alte activități incluse în sfera programei.
Jocul este o experienţă naturală, universală ce face parte din viaţa de zi cu zi a copilului, stimulȃndu-l din toate punctele de vedere ale dezvoltarii sale. O funcție importantă a jocului este cea de socializare, explicată prin tendința copiilor de a se acomoda cu ceilalți, dar și de a asimila relațiile cu cei din jur la propriul eu. Astfel, prin joc, copilul învaţă să-şi stăpânească emoţiile, reacţionează adecvat, se modelează procesele afectiv-emoţionale. De asemenea, în plan social, copilul învaţă prin joc să trăiască şi să acţioneze împreună cu ceilalţi. O viață socială bogată a copilului contribuie la creșterea stimei și ȋncrederii de sine, esențiale pentru dezvoltarea lui emoțională.
De fiecare dată cȃnd utilizăm jocul didactic ȋn cadrul activităților din grădiniță, putem observa entuziasmul copiilor, cȃt și mobilizarea acestora se realizează mai ușor cand ei află că activitatea ce urmează este un joc. De asemenea, jocul reprezintă un factor motivațional al învățării și are un rol terapeutic, care generează preocupări interioare, satisfacţii.
Alături de joc, poveștile funcţionează ca un mijloc de divertisment, dar şi de educare, avȃnd rolul de a prezenta credinţele ascultătorului şi tradiţiile unui grup de oameni. De asemenea, ȋn centrul tuturor poveştilor stă alegerea, conceptul fundamental al oricărei poveşti, care ne leagă automat de incertitudinea sau necunoaşterea consecinţelor. În timpul relatării povestei, copiii trec prin stări emotive diferite, de la teama pentru răul care ar putea să o piardă pe eroina îndrăgită, la bucuria că a scăpat cu bine din toate încercările cauzate de personajele negative. Astfel, valoarea educativă a poveştilor constă în scoaterea ȋn evidență a unor calităţi morale ale personajele pozitive: curaj şi vitejie, hotărâre şi perseverenţă în îndeplinirea scopului etc.
Citindu-le poveşti preșcolarilor, atȃt ȋn cadrul momentelor de lectura din fiecare zi, cȃt și ȋn cadrul activităților destinate domeniului limbă și comunicare, am reușit să constat că acestea îi ajută pe copii:
- să ia decizii proprii
- să înveţe diferenţa dintre bine şi rău
- să îşi exprime propriile sentimente şi emoţii
- să-şi dezvolte încrederea în forţe proprii
- să-şi îndrepte atenţia către aspecte pozitive ale vieţii
- să-şi dezvolte viaţa afectivă.
Așadar, poveştile joacă un rol esențial, atât în educaţia, cât şi în dezvoltarea copiilor. Atunci când sunt înţelese de copil, poveștile au avantajul de a fi privite ca probleme cu care se confruntă personal. Astfel, copiii devin capabili să se privească pe sine, uitându-se la alţii, gândind ca alţii.
Dezvoltarea socială a preșcolarilor este esențială pentru modul ȋn care va crește și va evolua ca persoana. Remarcăm faptul că, în ultimele decenii, emoţiile şi comportamentele dezadaptative, manifestate prematur la preşcolari, au cunoscut o creştere semnificativă. Copiii generaţiilor actuale prezintă mult mai multe probleme emoţionale decât în trecut, sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai impulsivi şi mai agresivi, fiind înclinaţi să devină anxioşi în mai toate condiţiile competiţionale.
Fiecare copil face parte dintr-un grup (familie, prieteni, colegi) și este foarte important ca toată lumea să aibă abilităţi sociale bune. Astfel, dezvoltarea socială le permite copiilor să acorde şi să primească atenţie, afecţiune sau ajutor, să își exprime nevoi, sentimente şi drepturi într-un mod acceptabil, dar mai ales să comunice eficient. Totodată, copiii îşi dezvoltă abilităţile sociale pe măsură ce relaţionează unii cu ceilalţi, învaţă despre ei înşişi şi iau în considerare sentimentele celorlalţi.
În concluzie, atȃt jocurile, cȃt și poveștile reprezintă cele mai eficiente mijloace de a-l ajuta pe copil să-și însușească principalele abilități sociale. Lumea jocului și al poveștilor sunt pe placul și pe înțelesul copilului, fac parte din universul său. Astfel, punȃndu-se accent pe o bună dezvoltare socio-emoțională ȋn etapa preșcolară, se reduc factorii de eșec școlar, iar copilul va crește și se va dezvolta armonios ȋn următoarele etape din viața sa.
Bibliografie
Botiș, A., și Mihalca, L., (2007). Despre dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale copiilor, fete și băieți, cu vârsta până în 7 ani. Ghid pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar. Buzău: Alpha MDN.
Cerghit, I. (1976). Metode de învăţământ. București: Editura Didactică şi Pedagogică.
Dumitrana, M. (1999). Educarea limbajului în învăţământul preşcolar. Vol. I. București: Editura Compania
Golu, F. (2009). Joc și invățare la copilul preșcolar. București: Editura Didactica și Pedagogică