Una din consecințele tulburărilor din spectrul autist este reprezentată de tulburările de limbaj. Cercetările de specialitate estimează faptul că aproximativ o treime din copiii cu autism nu reușesc achiziționarea nici unui limbaj și o altă treime nu dezvoltă decât un limbaj rudimentar. Unii autori au subliniat importanța prognostică a dezvoltării limbajului încă din anii ’50. Aceștia susțineau faptul că absența dezvoltării unui limbaj comunicativ înainte de 5 ani este un criteriu pentru un prognostic rezervat. Literatura de specialitate a remarcat o serie de caracteristici pe care le-a inclus sub denumirea de „limbaj de tip autist”, particularizat prin: comportament verbal ecolalic, dificultăți în utilizarea termenilor deictici, limbaj metaforic, interpretare ad-literam a mesajului, afirmarea prin repetiție, solicitarea aceluiași scenariu verbal, deficite la nivelul prozodiei (Bogdashina, 2005).
Comunicarea prin schimb de imagini este o metodă de intervenție AAC utilizată în cazul persoanelor cu tulburări de dezvoltare, fiind folosit cu precadere de către persoanele cu autism, Down, cei cu paralizie cerebrală,tulburări de limbaj, etc. Conform literaturii de specialitate, programul a fost aplicat cu succes atât în cazul copiilor preșcolari cât și adolescenților sau persoanelor ajunse la vârsta maturității( Powell, 2004). Sistemul PECS a fost dezvoltat de Andrew Bondy şi Lori Frost în anul 1985, având ca punct de plecare lucrarea psihologului behaviorist B.F Skinner – Verbal Behaviour .
PECS se adresează persoanelor care nu au încă limbaj verbal precum şi celor care deşi posedă abilităţi de exprimare verbală, aceasta nu este funcţională. Un copil care nu vorbește la vârsta de 4, 5 ani are nevoi complexe de comunicare care nu mai pot fi intuite de părinți. Neputând vorbi, copiii au nevoie să fie ajutați să comunice iar acest sistem vine în ajutorul comunicării și limbajului punând la dispoziția copilului imagini care conțin lucrurile de care copilul ar putea avea nevoie: apă, mâncare, dulciuri, jucării, toaletă, “vreau pauză”, “mi-e somn”, “vreau la plimbare”, “mă doare ceva”. Copilul este învățat ce semnifică fiecare imagine și cum să o folosească pentru a primi ceea ce dorește, imaginile devenind astfel “cuvintele” copilului. Concret, PECS începe prin a învăţa persoana non-verbală să înmâneze unei alte persoane (partenerului de comunicare) o pictogramă care reprezintă obiectul. Partenerul de comunicare va primi cartonaşul şi va da la schimb obiectul dorit de cel care cere, obiect ce este reprezentat de pictogramă. În acest fel, copilul non-verbal va învăţa că ceea ce a făcut el a fost o cerere.
Prin intermediul acestui program, autorii au urmărit să realizeze o diferențiere clară între terminologia conceptului de vorbire și a celui de comunicare. Așadar, acest sistem de comunicare îmbină concepte din domeniul terapiei limbajuli și ortofonie în condițiile în care persoana cu tulburări severe de comunicare verbală nu este atrasă de semnificația cuvintelor sau nu le utilizează cu scop funcțional.
Pornind de la acest aspect, Bondy și Frost au considerat imaginile/simbolrile ca fiind o modalitate alternativă și eficientă de comunicare , ce ar putea răspunde acurat nevoilor pe care copiii cu TSA le prezintă (Preda, 2005). Dacă în primă fază PECS începe prin a învăţa un individ să înmâneze o pictograma a unui item dorit persoanei care deţine itemul respectiv, acesta onorând pe loc “cererea”, în următoarele faze sistemul PECS merge mai departe predând discriminarea pictogramelor şi cum să le pună împreună în propoziţii. În fazele avansate indivizii sunt învăţaţi să răspundă la întrebări şi să facă comentarii, precum şi să realizeze alte funcţii, scopul final fiind comunicarea prin această metodă alternativă (Lovaas, 2012).
Fiecare copil cu TSA este unic, iar metodele alternative de comunicare trebuie adaptate nevoilor sale specifice. Uneori, o combinație a mai multor metode poate oferi cele mai bune rezultate. Scopul principal este de a ajuta copilul să își exprime dorințele, emoțiile și nevoile, reducând astfel frustrarea și îmbunătățindu-i calitatea vieții.
Bibiliografie
1. Ciungu G., (2002). Autismul infantil. Diagnosticare precoce, terapii de intervenţie, Ed. Nouă, Bucureşti.
2. Colette de Bruin, (2008). Give me 5 – Dă-mi o mână de ajutor . Pedagogie modernă pentru lucrul cu persoane autiste, Ed. Fides, Iaşi.
3. Crișan C. (2014) – Tulburările din spectrul autist. Diagnoză, evaluare, terapie, Cluj Napoca.
4. Peeters T. Autismul, Editura Polirom, Iași, 2009
5. Peeters T. Teorie și intervenție educațională, Editura Polirom, 2016