Societatea modernă se află într-o permanentă schimbare, însă tinde spre o involuție, deoarece comunicarea interpersonală este superficială și redusă la clișee, fiind dominată de pseudorelații. Tineretul, fiind încă în fază de formare, preia modelul observat în cadrul familiei, adoptând o atitudine rece, critică, lipsită de empatie. Atitudinea părinților se poate observa în comportamentul elevilor la școală, unde nu mai simt presiunea familiei și se pot manifesta liber, creându-și o altă imagine și o altă personalitate decât cea din mediul familial. O problemă majoră cu care se confruntă sistemul de învățământ o reprezintă pasivitatea elevilor privind procesul instructiv-educativ, dar și agresivitatea mascată sau evidentă a unor elevi.
Elevii din clasele primare necesită afecțiune și din partea cadrului didactic, fiind receptivi la activitățile propuse de către cadrele didactice, însă, elevii din ciclul gimnazial încep să se detașeze de cadrele didactice, să își construiască personalitatea și se revoltă adeseori, poate datorită mediului familial protector sau delăsător, poate din simpla pasivitate față de procesul instructiv-educativ. Aceștia nu mai manifestă receptivitate spre orice tip de activități, ci doar spre cele care includ utilizarea tehnologiei și a internetului, scrisul devine o obligație pentru aceștia, iar asimilarea cunoștințelor se realizează pasiv, fără implicații, fără realizarea unor conexiuni. Majoritatea reproduc mot-a-mot textul, fără a filtra informațiile, de unde și rezultatele slabe la examinări, deoarece nu pot asocia conținuturile cu situații noi.
Pasivitatea elevilor se poate observa și în cadrul orelor, deoarece aceștia sunt preocupați de orice altceva decât de procesul instructiv-educativ; spre exemplu li se pare mai interesantă mișcarea frunzelor cauzată de vânt, modul în care perdeaua se așază, vestimentația unui coleg sau incitarea colegilor în discuții care abordează o altă tematică (sport, jocuri, divertisment etc.). procesul instructiv-educativ li se pare, acestor elevi pasivi, o obligativitate, o activitate lipsită de sens și de substanță, deoarece conform acestora „știu să scriu și să vorbesc și fără să învăț despre substantiv și restul”. Unor elevi, pasivitatea și detașarea față de procesul instructiv-educativ le-au fost cultivate în mediul familial, prin modelele oferite de către părinții lor, care oferă exemple negative: „sportivii n-au nevoie de școală, și-așa nu scriu”, „Bill Gates a renunțat la școală și tot a ajuns unde este” sau li se promovează puterea materială, datorită căreia orice faptă negativă este diminuată și orice pedeapsă este înlăturată, creându-se astfel un precedent pentru viitoare fapte mult mai negative.
Din cauza pasivității elevilor, cadrul didactic poate resimți stres sau stări de nervozitate, creându-se un mediu angoasant, nefavorabil pentru procesul instructiv-educativ. Din păcate, pasivitatea elevilor crește odată cu dezvoltarea acestora, atingând cote majore în primii ani de liceu, pentru ca în ultimul an să apară stresul și agitația cauzate de examenul final. Din cauza pasivității constante față de procesul instructiv-educativ, elevii se detașează tot mai mult de școală și de cadrele didactice, recurgând la mijloacele multimedia și electronice pentru a discuta, deși sunt în același spațiu. Comunicarea interpersonală este redusă la gradul minim, accentul se pune pe distanțare și pe evadarea în lumea virtuală, creându-se o ruptură între viața reală și viața virtuală. Temele și exercițiile suplimentare devin o corvoadă, majoritatea elevilor le evită și nu au resentimente atunci când se prezintă la clasă fără acestea, atacând verbal cadrul didactic „Mai am și altceva de făcut, nu numai teme”.
Treptat, pasivitatea elevilor se va transforma în agresivitate, fiind modelați negativ de mediul social și de știrile promovate la nivel național, deoarece se popularizează doar modelele negative, care nu sunt pedepsite pentru actele lor.
Odată cu pasivitatea și agresivitatea elevilor, se promovează lipsa empatiei, ceea ce se poate observa din lipsa reacțiilor elevilor la atacuri personale (bullying), la sentimentele altor colegi, însă li se pare amuzant și palpitant dacă un coleg se lovește sau este lovit, dacă acesta primește o notă mică etc. Videoclipurile motivaționale pe teme discriminatorii care sunt promovate pe rețelele de socializare nu le trezește nici o emoție, pentru acești elevi, pasivitatea a atins cote maxime, iar aceștia riscă să cadă în extrema negativă, să aplice ceea ce văd în aceste videoclipuri, deoarece pedepsele nu sunt aplicate pentru atacatori, ci suferă doar cei atacați.
Pasivitatea și agresivitatea elevilor din clasele liceale atinge cote maxime, elevii refuzând să realizeze temele, se revoltă dacă sunt ascultați (din cauză că au deranjat ora), cer articolele din lege care oferă profesorilor dreptul de a-i asculta din lecția predată în ora respectivă, de a-i da afară de la oră, de a da absență dacă aceștia deranjează ora, de a verifica caietele etc. Agresivitatea mascată a elevilor prezintă o revoltă la adresa sistemului școlar, alimentată de incapacitatea de a se exprima și de a lua decizii ale miniștrilor, dar și de cazurile promovate la știri și în cadrul emisiunilor de propagandă (promovarea anumitor cazuri: atacuri ale profesorilor și alte exemple negative din sistemul școlar).
Din cele prezentate, se pot observa pericolele din sistemul școlar, involuția caracterial-comportamentală a elevilor, crearea unui mediu angoasant și solicitant atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Promovarea exemplelor negative prin intermediul mass-mediei și al părinților duce la susținerea pasivității și agresivității elevilor, școala nemaifiind un mediu protector, benefic pentru dezvoltarea relațiilor sociale și pentru comunicarea interumană. Cadrele didactice au de suferit, deoarece nu primesc sprijinul necesar de către direcțiune, în majoritatea cazurilor.