Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități se poate face prin înscrierea lor la o școală normală și participarea la activitățile didactice fie într-o clasă de copii fără probleme, fie într-o clasă în care mai sunt și alți 2-3 copii cu diverse deficiențe. O a treia modalitate, acolo unde în școală sunt înscriși în număr mare elevi cu dizabilități, este aceea de a crea o clasă de sine stătătoare cu elevi cu cerințe speciale, fiind mai ușor de lucrat cu ei și de adaptat programele și materialele pe măsura nevoilor lor. În această situație însă, procesul de integrare nu ar fi deplin, întrucât ei nu ar interacționa neapărat foarte mult cu ceilalți copii, iar incluziunea într-un grup social normal nu ar fi posibilă.
Chiar dacă într-o clasă de elevi fără probleme copilul deficient nu va putea ține pasul cu ritmul celorlalți, el poate să se dezvolte mai armonios, întrucât va avea parte de sprijin din partea celorlalți, de înțelegere și empatie, va fi inclus în grupul și în activitățile de zi cu zi, eliminând astfel tendința de izolare sau complexul de inferioritate.
Pentru ca integrarea să aibă loc cu adevărat și să se dovedească a fi un succes în programul recuperator al copilului deficient, există câteva măsuri de sprijin care pot fi aplicate într-o școală normală: existența unui plan bine stabilit al clasei care să introducă forme moderne şi flexibile de de lucru pe grupe de elevi; existența unui curriculum individualizat pentru elevii cu cerinţe speciale (planuri de învăţământ individualizate, metode şi mijloace de învăţământ adecvate, conţinuturi accesibile, libertate în proiectarea didactică în funcție de progresul copilului deficient); adaptarea programelor școlare în concordanţă cu nevoile copiilor cu cerințe educaționale speciale; existența unor forme de evaluare care monitorizează progresul individual și pe baza căruia se poate realiza planificarea optimă a activităţii şcolare pentru elevi; atitudinea pozitivă a cadrelor didactice și a celorlalți copii faţă de elevii integraţi şi înţelegerea cerinţelor educaţionale specifice acestor copii.
Generalizarea educaţiei incluzive în şcolile obişnuite trebuie să fie precedată de aplicarea unor proiecte-pilot în şcolile respective pentru a evalua potenţialul de acceptare a acestei practici de către școală, familie și comunitate. În plus, proiectele-pilot de integrare a unor copii cu cerinţe speciale sunt gândite în așa fel încât să promoveze parteneriate cu persoane specializate în domeniul psihopedagogiei speciale care pot interveni nu doar în sprijinul elevului cu nevoi speciale, cât şi în sprijinul familiei, a cadrelor didactice şi al conducerii şcolii respective.
În continuare, iată câteva modalități de integrare școlară în funcție de deficiența pe care o are elevul:
1. Copii cu dizabilităţi mintale/intelectuale, tulburări de învăţare şi dificultăţi cognitive: oferirea de instrucțiuni clare și precise, pregătirea copiilor pentru schimbări ce urmează să se producă, elaborarea unui plan de activitate organizat, consecvență în aplicarea regulilor, cunoașterea modului lor de învățare și aplicarea metodelor care se pliază pe nevoile lor etc.
2. Copii cu dizabilități de vedere: tratarea lor la fel ca și pe ceilalți elevi ai clasei, încurajarea de a se mișca, de a se deplasa cu sprijinul celorlalți, aprecierea lor prin limbajul verbal sau atingeri tactile, cunoașterea alfabetului Braille de către educatori, lectura cu voce tare a notițelor de pe tablă, abordare flexibilă a examinării și notării etc.
3. Copii cu dizabilități de auz: menținerea contactului vizual și captarea atenției înainte de a vorbi, folosirea unor gesturi și expresii faciale care ajută la înțelegerea mesajului, încurajarea și valorizarea lor în fața colegilor, poziționarea optimă în clasă, astfel încât copilul deficient să poată vedea profesorul și pe ceilalți colegi, să știe când cineva i se adresează, folosirea predominantă a metodelor vizuale etc.
4. Copii cu dizabilități fizice/ locomotorii: adaptări și modificări în mediul în care își desfășoară activitatea, oferirea de sprijin din partea colegilor și a cadrelor didactice, schimbarea sau adaptarea mobilierului etc.
5. Copii cu tulburări de comportament: abordarea unei perspective curriculare deschise, transparentă și flexibilă, parteneriatul în învățare, colaborarea dintre elevi, profesori, familie și personal de sprijin specializat, organizarea de activități în parteneriat cu consilierul școlar, sarcini de lucru adaptate care să ofere plăcere și bucurie în rezolvare elevului etc.
Bibliografie
1. GHERGUȚ, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale: strategii de educație integrată, Iași, Polirom, 2001;
2. GHERGUȚ, Alois, Educația incluzivă și pedagogia diversității, Iași, Polirom, 2016.