Așa cum spunea Ioan Nicola în cartea sa, ”educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod organizat, sistematic și conștient, cu scopul de a forma o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare condițiilor sociale și istorice prezente.” În procesul de educație sunt implicați mai mulți factori: școală-familie-comunitate. Colaborarea dintre acești factori duce la o educație eficientă și unicul beneficiar este copilul, formarea acestuia pentru viitor.
„Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor.” – A.S.Makarenko
De-a lungul timpului, s-a pus mare accent pe parteneriatul școală-familie în dezvoltarea și evoluția personalității copilului, în creșterea, adaptarea și integrarea școlară/socială. Calitatea educaţiei şi succesul şcolar necesită abordarea de strategii și practici variate privind relaţiile de colaborare dintre şcoală, familie şi comunitate. Unitatea școlară, centrată pe elevi și, totodată, responsabilă pentru educaţia formală a copiilor/ elevilor, trebuie să aibă în vedere crearea unor astfel de parteneriate, pentru a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Astfel, școlile, ca partener in educație, trebuie să încurajeze și să promoveze implicarea părinților in formarea personalității copiilor prin crearea de parteneriate cu aceștia, prin implicarea activă a comitetelor de părinți în derularea procesului instructiv-educativ dar și prin realizarea de activități extrașcolare benefice dezvoltării armonioase a copiilor.
Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. De cele mai multe ori, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. Cadrul didactic are menirea de a contribui la dezvoltarea personalității elevului ținând cont de particularitățile bio-psiho-individuale ale acestuia în derularea procesului instructive-educativ, în alegerea conținuturilor și cunoștințelor ce urmează a fi predate.
Şcoala trebuie să colaboreze cu familia în domeniul învăţării elevului, în domeniul comportamentului, în domeniul dezvoltării fizice, intelectuale, morale şi estetice, în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, igienico-sanitare, în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afară de clasă şi şcoală. Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ.
Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.
Fiecare copil este unic, are stilul sau de a înțelege și asimila cunoștințele. Cadrul didactic, alături de părinte, modelează personalitatea acestuia pentru o integrare cât mai ușoară în societate. Acesta este rolul educației, formarea copilului de azi pentru omul de mâine al societății, înzestrarea lui cu toate abilitățile, aptitudinile și cunoștințele utile pentru a da piept cu societatea de mâine. Așa cum spunea Daniel Goleman în cartea sa despre inteligența emițională, pentru ca copilul sa aibă succes în școală și mai apoi pe parcursul vieții trebuie ținut cont de șapte elemente cheie:
- Încrederea – sentimentul de siguranţă, certitudinea că se poate bizui pe ajutorul celor din jur în demersul său spre cunoaştere şi devenire;
- Curiozitatea – dorinţa de a cunoaşte ceva nou;
- Intenţia – pornirea interioară, conştientă,însoţită de dorinţa de a înfăptui ceea ce îţi propui;
- Controlul de sine – capacitatea de control asupra faptelor proprii;
- Raportarea – dorinţa şi capacitatea de a se alătura unui grup, de a participa la activitatea acelui grup încercând să se facă înţeles şi să-i înţeleagă pe ceilalţi;
- Comunicarea – capacitatea şi dorinţa de a transmite şi a face cunoscute celorlalţi, propriile idei şi sentimente;
- Cooperarea – capacitatea de a lucra împreună cu cineva în scopul realizării unui obiectiv comun.
Părinții și educatorii au o mare responsabilitate în formarea unitară a personalității copilului si implicit în dobândirea acestor elemente cheie. De-a lungul celor 13 ani la catedră am întâlnit diferite feluri de părinţi, de la cei permisivi care se învârt toți in jurul poftelor/mofturilor copilului, până la cei severi care consideră că copilul trbuie numai să învețe uitând de rolul copilăriei. În nici unul dintre cazurile enumerate mai sus nu se realizează o educaţie sănătoasă. Mediul influenţează, iar educaţia acţionează nu însă independent, ci corelativ.
Din chestionarele aplicate părinților, mi-am dat seama cît de bine își cunosc aceștia copilul, ce așteptări au de la ei și cât de mult sunt disponibili a se implica în educația acestora. Am reuşit să cunosc atmosfera şi climatul educativ din familie, structura familiei, condiţiile materiale, comportamentul părinţilor faţă de elevi, dezvoltarea fizică, starea sănătăţii şi dezvoltarea psihică. În cadrul activităților desfășurate cu părinții, am abordat diverse teme bazate pe rolul familiei în dezvoltarea preșcolarului mic, unele chiar propuse de ei: ”Cât de bine îmi cunosc copilul?”, ”Cât timp petrece copilul meu cu telefonul/ televizorul/ tableta?”, ”Ce așteptări am de la unitatea de învățămînt?”, ”Modelul familial”, ”Ce trebuie să știe părinții și ce rol au aceștia în procesul instructiv-educativ?” etc. Am desfășurat și o serie de activități extrașcolare , cum ar fi:
- Proiectul ”Micul anteprenor” unde cei mici au avut de realizat din fructe și legume diferite obiecte;
- Proiectul ”Prichindeii Eco” – copiii impreună cu părinții au avut de realizat costume din materiale reciclabile,
- Activitatea ”1 Decembrie -ziua tuturor romanilor”- în cadrul căreia am pregătit împreună cu copiii Sporul casei din semințe.
Implicarea părinților în desfățurarea activităților a permis acestora să vadă satisfacția copiilor atunci cînd realizează ceva dar și mândria de a fi ajutați, sprijiniți de parinte. A educa înseamnă în primul rând rabdare, implicare în ceea ce faci dar și multă muncă însă satisfacția este pe măsură atunci cînd se văd rezultatele.
Bibliografie selectivă
• Nicola,I. (1993), Pedagogie, București, editura Didactică și Pedagogică
• Agabrian, M., & Milea V. (2005). Parteneriate şcoală-familie-comunitate. Iași: Institutul European.
• Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004