Din toate direcțiile, învățământul românesc este blamat și definit ca o paradigmă învechită cu un curriculum ”de lemn”. Încă mai există voci care susțin că se bazează doar pe memorare și reproducere fiind urgent necesară o schimbare de paradigmă a educației. Modele prezentate ca fiind bune de implementat sunt în principal cele nordice.
Astfel, în cartea ”România pe bune începe cu Școala pe bune. Jurnal de blog, despre schimbarea paradigmei Educației (2004-2013)”, Marian Staș prezintă modelul sistemului finlandez de educație:
i) de la primii paşi ai reformei, Finlanda a eliminat instituţia inspectoratelor şcolare;
ii) în timp, Finlanda a consacrat profesia didactică drept cea mai prestigioasă şi respectată din ţară;
iii) în timp, Finlanda a creat un corp profesoral preuniversitar de elită, format din absolvenţii de top ai învăţământului universitar;
iv) în Finlanda, profesorii au autoritate şi responsabilitate absolute în ceea ce priveşte munca lor în clase;
v) educaţia în Finlanda este gândită pe cât mai puţine evaluări cu putinţă pentru copii, cu excepţia examenului abitur ;
vi) în Finlanda, ultimele trei clase de liceu pun în fapt trasee curriculare individuale pentru fiecare elev, stingând conceptul clasic de „clasă”;
vii) Finlanda are cel mai performant sistem educaţional preuniversitar din lume, acum (la momentul 2013)
La prima vedere, sistemul finlandez ar fi perfect de implementat începând de mâine, cu schimbările necesare, bineînțeles:
- Dispariția titularizării în sistem, pentru a putea renunța ușor la profesorii incompetenți (care sunt o realitate)
- Salarii mai mult decât decente, care să atragă absolvenții de elită (măcar apropiate de domeniul IT pentru a nu menține profesorii de informatică și matematică)
- O infrastructură educațională asemănătoare cu a Finlandei (campusuri școlare cu spații suficiente pentru toate activitățile educaționale – nu clădiri standard construite în 1970)
S-ar putea continua probabil, dar aceste trei puncte sunt suficiente să ne dăm seama că o copiere ad literam al unui sistem de educație performant este imposibilă având in vedere finanțarea actuală a educației.
În 2019, Ministerul Educației Naționale a inițiat o dezbatere pe tema implementării programului ”Educația ne unește”. Programul propunea schimbarea din temelii a paradigmei educaționale. Program școală după școală în fiecare instituție de învățământ (program de 8 ore in școală și elevi și cadre didactice), școli autonome (fără titularizare in sistem) cu finanțare 75% de la guvern, 25 % din surse externe, consilieri de carieră (dispare dirigintele) și multe alte modificări majore.
Programul semăna foarte mult cu sistemele nordice de educație. O idee bună, greu de implementat exact din considerentele prezentate în legătură cu sistemul finlandez de educație.
Se pare că programul ”Educația ne unește” cuprindea și modificarea planurilor cadru în sensul reducerii drastice a numărului de discipline studiate și a accentului pus pe interdisciplinaritate și transdisciplinaritate.
În cartea lui, (2013) Marian Staș prezintă un model de plan cadru (preluat din sistemul ”bacalaureatului internațional” IB):
• unitatea de lucru şi analiză: semestrul şcolar; cu alte cuvinte, de exemplu, lucrurile se petrec in acest fel de 8 ori pe durata liceului (câte două semestre în clasa a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a)
• în fiecare semestru elevii studiază, de pildă, 8 discipline evaluate prin note ce intră în calculul mediilor semestriale / anuale
• fiecare disciplină are 3 sau 4 ore pe săptămână; de pildă, cu 4 ore pe săptămână la 6 discipline şi 3 ore pe săptămână la 2 discipline ajungem la un total de 30 ore pe săptămână
• din cele 8 discipline, câteva sunt obligatorii (de exemplu: 5 în clasa a IX-a; 4 în clasele a X-a şi a XI-a; 3 în clasa a XII-a), ca parte a trunchiului comun (curriculum naţional)
• restul disciplinelor, până la 8, le aleg elevii (“curriculum la decizia elevilor, din oferta şcolii”); pentru ca să se întâmple acest lucru, grupa minimă este, de exemplu, de 12 elevi
• discipline obligatorii pot fi: limba şi literatura română; matematica; educaţia fizică; istoria şi geografia; o limbă străină
• dacă elevii doresc, pot studia şi alte discipline (“şcoală după şcoală”), dar ale căror evaluări nu intră în calculul mediilor semestriale / anuale; evaluarea la acestea se face pe bază de portofoliu, stabilit de fiecare profesor în funcţie de specificul disciplinei.
Soluția pe care o vede dânsul pentru rezolvarea reducerilor masive de catedră este ”cariera proiectată pe opţiuni alternative orizontale, altele decât activitatea didactică la catedră”. Pe scurt cine nu are cele 18 ore pentru o normă, completează cu alte forme de activitate precizate în fișa postului:
• consiliere de carieră pentru elevi
• tutorat/ mentorat cu tinerii profesori aflaţi la începutul carierei
• scriere de proiecte în beneficiul şcolii
• managementul proiectelor implementate în şcoală
• dezvoltarea/ managementul parteneriatelor locale, regionale, naţionale şi internaţionale ale şcolii
Deci, în ceea ce privește reducerea normelor cadrelor didactice ar fi existat o soluție pertinentă. Sindicatele s-au opus vehement și oricum tot programul a dispărut în neant la momentul schimbarii politice din conducerea ministerului.
Un alt proiect ”România educată” inițiat in 2015, la fel, propune modificări, din care, amintesc:
• Creșterea ponderii curriculumului la decizia școlii (CDȘ) în planurile-cadru de învățământ cu dezvoltare, astfel încât decizia elevului să fie luată în seamă, în consonanță cu atributele a ceea ce am putea denumi curriculum la decizia elevului, din oferta școlii. ( 4 ore pentru clasele pregătitoare – a IV-a; 5 ore pentru clasele de gimnaziu; 6 ore pentru cls. a IX-a și a X-a; 9 ore pentru cls. a XI-a și a XII-a;)
• Promovarea educației STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică), digitalizare
• Examen de bacalaureat asemănător cu testele PISA (transdisciplinaritate)
• Desfințarea inspectoratelor școlare județene ( atribuțiile lor împărțite între Centrele Județene pentru Învățământ Preuniversitar și Centrele Județene pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale)
• Inspecția școlară va trece în subordinea Direcților Județene de Asigurare a Calității și Inspecție Școlară.
Conform Memorandumului privind implementarea proiectului ”România Educată”, domeniile prioritare de acțiune sunt:
1. Cariera didactică;
2. Management și guvernanță;
3. Finanțarea sistemului de învățământ preuniversitar;
4. Infrastructura sistemului de educație;
5. Curriculum și evaluare centrate pe rezultate;
6. Educație incluzivă de calitate pentru toți copiii;
7. Alfabetizarea funcțională;
8. Promovarea educației STEAM (science, technology, engineering, arts and mathematics);
9. Digitalizare;
10. Reziliență.
La o eventuală schimbare politică sunt șanse mari ca și acest proiect să dispară în neant. Totuși puncte comune între cele două proiecte există și este clar că și următorul proiect va urmări să implementeze modificări asemănătoare.
Cercetările subliniază importanța transdisciplinarității, a educației bazată pe competențe. Resursa umană din sistemul de învățamânt conține un anumit procent de cadre didactice de o calitate îndoielnică, dacă sunt suplinitori în general nu rezistă mai mult de un an școlar într-o instituție școlară. În schimb dacă sunt titulari, un ”management defectuos” nu întreprinde nimic, dând vina pe ”titularizarea in sistem”, uitând că există pârghii legale pentru a lua măsuri:
- asistențe la ore
- calificative acordate în mod real
- comisii de cercetare disciplinară.
Se pare că „a fi profesor înseamnă un risc asumat. Și asta deoarece pregătirea pentru a preda, pentru a-i învăța pe alții cum să învețe este o operă niciodată încheiată si care implica multa rabdare, multe momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi masurate nici cantitativ și nici imediat. Totusi, la capatul acestui drum, pe profesor te pot astepta multe bucurii si satisfactii. Iată de ce este necesar să atragem atenția celor ce doresc să îmbrățișeze această meserie asupra calităților pe care trebuie să le posede un profesor bun, precum și asupra celor mai eficiente practici educaționale.
Clasa școlară nu este un spațiu unde, după un ritual academic se tratează un subiect din programă, iar profesorul nu este persoana care propune conținuturi, formulează sarcini și cere anumite conduite. În clasă se învață mai mult decât o meserie, se învață o lecție de viață. Profesorul stimulează și întreține curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întărește încrederea în forțele proprii șii îi ajută să își găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă calitățile și competența necesare centrării cu precădere pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor”
Profesorii buni sunt cei ”competenți în domeniul științific, psihopedagogic și psihosocial. Aceste tipuri de competență nu acționează izolat, ci sunt integrate în structura personalității profesorului.” (Psihologia educației, portofoliul seminariilor, M-E Druță, C. Cace, M. Diaconu, M. Păduraru, C. Stăiculescu, L. Ștefan, editura ASE București 2005)
Concluzii
Până la momentul la care susținerea financiară a educației va fi destul de consistentă să putem implementa proiecte majore care necesită o infrastructură educațională modernă rămâne la latitudinea noastră a fiecărui profesor, școală, comunitate locală, dacă oferim educație de calitate. Se pare că sunt și exemple de comunități locale care au realizat pași spectaculoși fără a aștepta acel 6 % din PIB (exemplu: Școala Gimnazială Ciugud, județul Alba).
Domnul Marian Staș prezintă în cartea lui un chestionar pe care fiecare dintre profesori ar trebui să îl citească săptămânal, dacă nu zilnic:
Ne pasă ca de lumina ochilor de copiii cu care lucrăm, sau venim la școală doar pentru că de-acolo ne luăm salariile?
DA? NU?
Transmitem noi înşine către lume valori precum adevăr, onoare, curaj, sau ne furăm căciula singuri în minciună, dezonoare şi frică?
DA? NU?
Suntem modele de corectitudine faţă de copiii cu care lucrăm, sau intrăm la ore cu zece minute mai târziu, ieşim cu şapte minute mai devreme şi, între timp, vorbim de trei ori la mobil?
DA? NU?
Suntem profesionişti integri atunci când dăm note (corect, adică – pe merit), sau notăm cu frica în sân, după cât de strident ţipă cei şapte ani de-acasă din preopinenţii noştri (şi elevi, şi părinţii lor)?
DA? NU?
Ne controlăm impecabil comportamentele şi vocabularele, sau folosim des cuvinte din panoplia „ai greşit”, „nesimţit”, „prost”, şi altele asemenea?
DA? NU?
Folosim programele de dezvoltare în care decidem să participăm ca pe oportunităţi profesionale reale, sau negociem doar hârtia de absolvire pentru a îngroşa biblioraftul personal cu adeverinţe şi certificate ştampilate cât mai vast posibil?
DA? NU?
Scriem „sau / s-au”, „laţi / l-aţi” când şi cum se cuvine, sau punem, onest, mâna pe carte atunci când avem nevoie?
DA? NU?
Bibliografie
„Educația ne unește”. Viziune asupra viitorului educației în România
Memorandum privind implementarea Proiectului „România Educată”
Psihologia educației, portofoliul seminariilor, M-E Druță, C. Cace, M. Diaconu, M. Păduraru, C. Stăiculescu, L. Ștefan, editura ASE București 2005)
„România pe bune începe cu Școala pe bune. Jurnal de blog, despre schimbarea paradigmei Educației (2004-2013), Marian Staș, Editura BMI 2013