Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.503
Articole publicate
2764
Contribuitori

Opera lui Eminescu

Studiul relației dintre natură și sentiment în opera eminesciană reprezintă un demers esențial în înțelegerea profunzimii liricii românești și în dezvoltarea competențelor de analiză literară ale elevilor. Prezentul articol propune o abordare sistematică a semnificațiilor simbolice ale naturii în poezia lui Eminescu, cu accent pe modalitățile prin care elementele naturale (codrul, luna, lacul, arborii) funcționează ca spații ale revelației afective și filosofice. Prin examinarea acestor motive recurente, se urmărește oferirea unui cadru metodologic pentru predarea textului eminescian, care să faciliteze înțelegerea coerenței universului poetic și a specificității limbajului liric românesc. Valoarea didactică a acestei analize constă în dezvoltarea capacității elevilor de a identifica și interpreta simbolurile literare, de a stabili conexiuni intertextuale și de a înțelege evoluția sensibilității artistice în contextul romantismului european.

Articol complet →

Random image

Activități de tranziție și susținerea bunăstării socio-emoționale a preșcolarilor

Tranzițiile reprezintă momente-cheie în viața copilului preșcolar, fiind asociate cu schimbări de activitate, spațiu, ritm și relații. Dintre acestea, tranziția de la familie la grădiniță constituie una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării timpurii, având un impact semnificativ asupra bunăstării socio-emoționale, adaptării comportamentale și dezvoltării competențelor sociale și cognitive. Copiii mici se confruntă adesea cu emoții intense în fața schimbării, deoarece autoreglarea emoțională și controlul comportamental sunt încă în formare. Literatura de specialitate subliniază faptul că succesul tranzițiilor depinde de planificarea atentă a activităților, de predictibilitatea mediului educațional și de colaborarea autentică dintre familie și cadrele didactice (Bohan-Baker & Little, 2002; Rimm-Kaufman & Pianta, 2000).

Articol complet →

Random image

Magia jocului: dezvoltarea competențelor socio-emoționale în educația timpurie

Educația timpurie se referă la procesul de învățare și dezvoltare care are loc în primii ani de viață ai copilului, de obicei înainte de începerea școlii. Această etapă are un rol esențial în formarea personalității și a competențelor de bază ale copiilor. În acest context, jocul devine un instrument magic și indispensabil pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale, pregătind copiii pentru interacțiunile viitoare și pentru succesul în viață.

Articol complet →

Random image

Studiu aplicativ privind utilizarea strategiilor interactive în predarea unităților de saturație verbală la gimnaziu

Învățământul contemporan, sub imperiul paradigmelor educaționale ale mileniului III, impune o reevaluare a raportului dintre cantitatea de informație și calitatea proceselor de gândire activate. În condițiile unei expansiuni informaționale fără precedent, sarcina de a dota elevul cu un volum finit de cunoștințe devine utopică. Astfel, prioritatea se deplasează către obiectivele de dezvoltare intelectuală, care vizează formarea capacităţii de căutare independentă, de procesare critică și de restructurare a informației.

Articol complet →

Random image

Practica pedagogică comasată – între provocare și formare autentică. Reflecții din experiența elevelor clasei a XI-a

Formarea inițială a viitoarelor cadre didactice presupune nu doar acumularea de cunoștințe teoretice, ci și contactul direct cu realitatea educațională. Practica pedagogică comasată reprezintă un astfel de context autentic de învățare, în care elevii sunt puși în situația de a-și asuma responsabilități reale și de a reflecta asupra propriei deveniri profesionale.
În acest articol, prezint o sinteză a experiențelor trăite de elevele clasei a XI-a I de la Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud, în cadrul practicii pedagogice comasate, valorificând analizele SWOT realizate de acestea.

Articol complet →

Random image

Importanța comunicării în managementul clasei de elevi

Comunicarea reprezintă o dimensiune fundamentală a existenței umane, fiind prezentă în fiecare moment al vieții sociale. În contextul societății contemporane, comunicarea devine o prioritate a educației, iar școala are responsabilitatea de a contribui semnificativ la formarea competențelor de comunicare ale elevilor.

Articol complet →

Random image

Studiu de caz privind impactul utilizării combinate a metodelor tradiționale și a tehnologiei în procesul de predare-învățare la matematică, clasa a II-a

În contextul actual al educației, caracterizat de digitalizare și adaptare la nevoile elevilor, procesul de predare–învățare trebuie să îmbine metodele tradiționale cu instrumente moderne, digitale. La nivelul învățământului primar, această îmbinare trebuie realizată cu prudență, ținând cont de particularitățile de vârstă ale elevilor.

Articol complet →

Random image

Motivația elevilor din ciclul primar – reflecții din experiența didactică

Motivația elevilor constituie unul dintre factorii esențiali ai reușitei școlare, în special în ciclul primar, etapă în care se pun bazele atitudinii față de școală și învățare. Lucrarea de față propune o abordare reflexivă asupra motivației elevilor mici, pornind de la experiența directă a activității didactice. Sunt evidențiate rolul cadrului didactic, importanța climatului educațional și necesitatea adaptării activităților de învățare la particularitățile de vârstă și la nevoile reale ale elevilor.

Articol complet →

Random image

Optimizarea orelor de geografie prin folosirea metodelor activ-participative

Procesul didactic actual este centrat pe nevoile, aspirațiile şi interesele elevului.  Activitatea de învățare trebuie să fie un proces constructiv în care elevul să aibă un rol activ, fiind încurajat şi stimulat să participe la propria sa formare. Profesorul este organizator şi facilitator al procesului de învățare în care  sunt implicați elevii săi. Activitatea didactică trebuie să fie proiectată pe învățare, pe elev, astfel încât fiecare educabil să beneficieze de intervenția formativă a educatorului. Prin folosirea strategiilor didactice interactive se promovează învățarea activă şi colaborarea susținută între elevi care lucrează orgnizați pe grupe pentru realizarea competențelor propuse.

Articol complet →

Random image

Mica Unire: Visul românilor de a trăi împreună

Prezentul articol propune o abordare didactică a Micii Uniri din 24 ianuarie 1859, eveniment fundamental în construcția identității naționale românești. Materialul este conceput pentru nivelul primar de învățământ și urmărește să faciliteze înțelegerea procesului de unire a Moldovei cu Țara Românească prin prisma valorilor de unitate, cooperare și aspirație colectivă. Structurat progresiv, articolul pornește de la contextul istoric pre-unire, prezintă actul politic al dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza și evidențiază reformele modernizatoare care au urmat. Valoarea pedagogică constă în ancorarea conținutului istoric în experiența concretă a elevilor prin referiri la tradiții, ceremonii comemorative și simboluri culturale, promovând astfel o învățare semnificativă și participativă.

Articol complet →

Random image