În ultimii ani, se vorbește foarte mult despre o „criză ecologică”. Asociațiile de mediu trag destule semnale de alarmă în această direcție. Însă trecutul îndepărtat al planetei dezvăluie dispariția unor întregi civilizații stinse din cauza incapacității oamenilor, a lipsei de mijloace de a se opune acțiunii entropice a unor factori naturali. Acestea au fost însă crize ecologice localizate și neconștientizate. În lumea contemporană, problema se pune la nivel planetar, iar soluțiile necesită o abordare globală.
Importanța educației fizice în viața tuturor
În ziua de astăzi, educația fizică este esențială. Apar noi boli, cauzate în principal de un stil de viață sedentar și de o postură slabă, care dăunează grav corpului uman. Viața omului a devenit din ce în ce mai sedentară, în timp ce prin educație fizică omul își poate trăi viața de zi cu zi într-un mod sănătos. Educația fizică joacă un rol important în dezvoltarea umană și este benefică pentru o viață fizică, mentală, socială, emoțională și spirituală mai bună.
Importanța și rolul integrării socio-profesionale a elevilor cu C.E.S.
Integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilităţi reprezintă un aspect important la nivel european, aspect de care se ocupă și țara noastră. La nivel național, specialiștii care activează în domeniul social se preocupă de îmbunătățirea calității vieții și respectarea drepturilor persoanelor aparținând unor grupuri vulnerabile, specialiștii preocupându-se de integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilităţi.
Fără lectură, individul devine vulnerabil, deoarece renunță la experiențe pe care nu le poate trăi
Iniţiativa acestui articol a venit în urma experienţei la catedră şi a constatării că majoritatea elevilor de liceu întâmpină probleme când este vorba de înţelegerea şi de interpretarea unor romane din programa şcolară. Dificultatea cu care aceştia se confruntă este de asemenea vizibilă mai ales în cazul romanelor „lungi”, „plictisitoare” (aprecierile sunt ale lor).
Din încercarea de a le facilita accesul la lumea romanului, de a-i face să înţeleagă diferenţele dintre literatura bazată pe convenţia realistă şi cea anti-mimetică, cu scriitură adesea dificilă, am purces pe drumul sinuos al personalității adolescentului care se vede obligat a face lectură.
Dezvoltarea competențelor-cheie europene prin intermediul studiului limbii franceze
Începând cu anul școlar 2017-2018, programele de studiu pentru disciplinele de la gimnaziu sunt unele noi. Dacă în vechiul curriculum se punea accent pe conținuturi, în momentul actual se urmărește centrarea pe elev și pe pregătirea acestuia pentru societate și pentru piața muncii. De aceea, specialiștii în educație au decis că este nevoie de o configurare a unui profil de formare a absolventului care să răspundă realităților sociale, aspirațiilor tinerilor și implicit, globalizării.
Learning and Teaching English
Children in general acquire a foreign language almost without any conscious effort. There are children who start by speaking more then one language. It is easy to notice that a young child can pick up a new language rapidly if he/ she moves to a school abroad.
Researchers came to the conclusion that a child is able to quickly acquire new language up to around the age of six. Children are not capable only of learning languages, but also of forgetting them. They replace the forgotten language structures with new language as if they were changing their articles of clothing. But this process of unconscious learning is at its best before the child reaches puberty. After children have reached puberty, it becomes more and more difficult for them to learn a new language very fast.
Clarifying the Concepts of Time, Tense and Aspect when Teaching English Tenses
Abstract concepts are generally difficult to be made clear when teaching grammar in the classroom. Therefore, a clear distinction should be made between notions such as time, tense and aspect before expecting students to reach proficiency in using the right tense both in speaking and writing.
Second Language Acquisition (SLA). Krashen’s Six Hypotheses – Applications for Teaching
Stephen Krashen is an American professor at the University of Southern California, an expert in the field of linguistics, specializing in theories of language acquisition and development. Krashen states out a clear difference between language learning vs. acquisition. According to him, language learning is when we are thinking about the language, whereas acquisition is when we are using the language.
A Different Approach on Teaching and Learning as a Result of European In-Training Courses
Investigative approaches to teaching and learning will always challenge subjective reasoning but will ultimately result in cohesive ways of fulfilling tasks. The current article focuses on two of the most innovative and yet challenging methodologies – the enquiry-based approach and CLIL. What they have in common is mixed abilities classes, building on attitude rather than on knowledge and versatile teaching-learning roles. By employing such a perspective on education and training, students will become autonomous and proficient for lifelong learning.
Voluntariatul și beneficiile sale pentru elevi
Cu toții știm că voluntariatul este „activitatea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială” (conform Legii nr. 339/2006) și de mulți ani în școlile din întreaga lume se pune accent pe a face voluntariat și a deveni voluntar, chiar unii și după finalizarea școlii.
De ce? Ce oferă acest tip de activitate elevilor noștri?