Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.802
Articole publicate
2854
Contribuitori

Eșecul școlar și consecințele lui asupra integrării elevului în viața școlară și socială

La originea eșecului școlar pot fi o serie de neajunsuri în dezvoltarea anumitor componente interne sau externe, ale posibilităților reale de învățare ale elevilor, precum şi unele insuficiențe ale legăturii dintre componentele structurii sau dintre una din componentele şi structura în întregime. Din multiplele legături, cele mai importante sunt cele de tipul cauză-efect. Legătura dintre cauză şi efect are un caracter logic intern. Efectul rezultat dintr-o cauză, nu rămâne indiferent faţă de aceasta, ci exercită o acţiune inversă asupra ei. Acelaşi fenomen poate fi într-o legătură cauză, iar în alta efect. Schimbarea condiţiilor (sub influenţa unor cauze oarecare) dă naştere la cauze, care provoacă o schimbare de fenomene.

Articol complet →

Random image

Evaluarea randamentului școlar

Viața școlii stă sub semnul valorii și valorizării. De cum intrăm în școală, cineva ne verifică, ne povățuiește, ne mângâie pe creștet. Degetul ridicat, creionul roșu și carnetul de note sunt însemne ale acestor procupări. Nimic din ceea ce se petrece în acest spațiu nu scapă exercițiului axiologic, respectiv acelei preocupări de a conferi sau atribui valori specifice actelor sau produselor noastre. Semnificația unor activități prin evaluarea lor reprezintă un moment esențial al „lanțului” didactic. La tot pasul, cineva emite pretenții, creează noi orizonturi, spune că e bine sau nu, ceea ce știm sau ceea ce suntem în stare să facem. Cum acțiunea didactică este premeditată și vizează atingerea unor scopuri, este firesc să existe cineva care se interesează dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut. Și cum se poate obține mai binele.

Articol complet →

Random image

Matematica – regina științelor

Marele matematician Grigore Moisil spunea că „profesorul este cel care într-o anumită disciplină, știe în fiecare zi mai mult decât ieri, învățându-l pe altul ce știe el azi, îl pregătește pentru ce va afla mâine și care poate să fundeze ceea ce știe într-o anumită disciplină, pe ceea ce știe din celelalte discipline pe care aceasta se reazemă.” Matematicianul Solomon Marcus subliniază acest fapt precizând că „discursul matematic are totdeauna caracter deschis, generator de întrebări. A învăța să te nedumerești este lucrul cel mai important. Restul vine aproape ca un corolar.”

Articol complet →

Random image

Asemănarea figurilor geometrice și formatele standard A de hârtie

Matematica ca știință are un caracter abstract, deși la început se preocupa cu rezolvarea problemelor din lumea reală. Abstractizarea matematicii începe treptat în gimnaziu, devenind mai greu de înțeles pentru mulți elevi. Pentru a sprijini înțelegerea și însușirea noțiunilor matematice de către elevi, profesorul trebuie să vină cu exemple practice ori de câte ori este posibil acest lucru.
Aș dori să prezint un exemplu cunoscut și folosit de către elevi, care se leagă de noțiunea de asemănare.

Articol complet →

Random image

Summer Educator Retreat – Mental and Emotional Well-Being (Seminar eTwinning)

Mă numesc Godja Adina Veronica, profesor învățământ primar la Școala Gimnazială „Dr Ioan Mihalyi de Apșa”, Sighetu Marmației, Maramureș. Lucrez în învățământ de 27 de ani, metodist ISJMM, formator CCD MM. Din 2017 am descoperit platforma eTwinning. Timid, am început cu 2 proiecte, care au primit certificate național și european de calitate. Au urmat peste 40 de proiecte, fiind recompensate cu certificate naționale și europene de calitate. Din anul 2020, sunt ambasador eTwinning. Comunitatea eTwinning mi-a oferit, pe lângă recunoașterea profesională, certificate și premii, prietenii valoroase pentru mine, alături de alți ambasadori eTwinning, naționali și internaționali.

Articol complet →

Random image

Hrănirea corpului prin mișcare în mijlocul naturii. Proiect de vacanță

Să ne simțim bine în natură este o parte dintr-un proiect de vacanță. Cu un grup important de elevi, am încercat să realizăm drumeții și variate forme de mișcare în format organizat mai mult sau mai puțin. Pentru acest lucru, am călătorit la malul Dunării, zona Turnu-Măgurele, la malul Mării Negre, în stațiunea Olimp, și în zona Bran, pe Valea Sohodolului.

Articol complet →

Random image

Abordarea subiectelor de specialitate și metodică propuse la examenele naționale pentru disciplina educație fizică – profesori

În cadrul examenelor pentru ocuparea posturilor didactice (titularizare) și pentru definitivare în învățământul preuniversitar, subiectele I și II reprezintă partea științifică a specialității (la definitivat I) cu puncatj de 60 % din notă iar subiectul III, respectiv subiectul II, reprezintă itemii de metodică a disciplinelor sportive existente în programa școlară, valorând 30 % din nota finală.

Articol complet →

Random image

Academic Failure is Not Permanent – Is Just a Learning Stage

Although for the educational system, the summer period means vacation and periods of academic hiatus, every year during these months certain categories of students go through exams, admissions, and final certifications. All of them go into a „tunnel vision” with the final destination „academic success”, but for many of them at the end of the tunnel, there happen to be unpleasant surprises. Sometimes failure awaits there. Whether it’s a massive failure or just the hundreds of points that condition your academic course (and therefore your life if you’re 18 years old). And this is a word that I will use excessively in this article, just to… desensitize us a little.

Articol complet →

Random image

Matematica outdoor

Educaţia outdoor este un concept relativ nou în sistemul educaţional românesc, care captează interesul tuturor agenţilor educaționali. Pentru ce perioadă de timp se consider „nou ” un anumit concept? Cred că răspunsul este dat de perioada în care termenul rămâne la nivel de concept și nu devine o practică des întâlnită, răspândită, uzuală.

Articol complet →

Random image

Investim în educația financiară

Ca profesor de discipline economice, sunt adesea rugată de către elevii mei să explic conceptele financiare într-un limbaj nonacademic, pe înțelesul lor. Dincolo de definiții, clasificări și alte noțiuni teoretice este nevoie de o structurare a conceptelor în așa fel încât elevii să înțeleagă, să-și însușească și să aplice metode și principii care să-i ajute să atingă libertatea și siguranța financiară. Au nevoie de cunoștințe financiare de bază pentru a înțelege cum funcționează societatea și cum pot lua cele mai bune decizii pentru viitorul lor, pentru a-și îndeplini mai ușor anumite dorințe și cum să folosească banii ca un instrument care să-i ajute să se dezvolte și să aibă o viață mai bună.

Articol complet →

Random image