Toamna reprezintă anotimpul plin de farmec și melancolie, natura își schimbă culorile, iar frunzele copacilor își pierd verdele vibrant și se transformă în nuanțe de galben, portocaliu și roșu, creând un peisaj de vis. Vântul adie ușor, purtând cu sine mirosul fructelor coapte și al legumelor, care așteaptă să ajungă în cămara bunicii.
Toamna ne aduce și o notă de nostalgie, amintindu-ne de trecerea timpului, fiind un anotimp al reflecției, când ne gândim la realizările anului și la ceea ce ne dorim pentru viitor. Datorită feeriei acestui anotimp, preșcolarii de la Grădinița cu Program Sărata-Monteoru, alături de preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Izvoru-Dulce au realizat o minunată activitate dedicată toamnei, valorificând bogățiile acesteia.
Festivalul Bogățiile toamnei