Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.710
Articole publicate
2835
Contribuitori

O viziune pedagogică integrată: gândire creativă, reflecție și valori

Creativitatea și reflecția pedagogică au un rol esențial în configurarea unei educații relevante, umaniste și bine ancorate în complexitatea lumii actuale. Pornind de la premisa că școala nu mai poate funcționa ca un simplu furnizor de informații, ci trebuie să devină un spațiu de formare a gândirii, a valorilor și a caracterului, cele două dimensiuni – creativitatea și reflecția – contribuie la transformarea practicilor educaționale și la adaptarea acestora la nevoile secolului XXI.

Articol complet →

Random image

eTwinning la 20 de ani – O poveste europeană despre educație, prietenie și inovație

În urmă cu două decenii, o idee simplă a prins viață în inima Europei: aceea de a aduce școlile împreună, dincolo de granițe, prin tehnologie, colaborare și învățare autentică. Astăzi, la 20 de ani de la lansarea inițiativei eTwinning, privim înapoi cu mândrie și înainte cu încredere, celebrând o comunitate educațională care a transformat mii de școli, profesori și elevi din întreaga Europă.

Articol complet →

Random image

Folosirea experimentului în lecțiile de științe la clasele primare

Introducerea experimentelor în procesul didactic reprezintă o metodă eficientă și atractivă pentru dezvoltarea curiozității și înțelegerii fenomenelor științifice la elevii din ciclul primar. La clasele primare, această abordare are un rol esențial în formarea unei atitudini pozitive față de științe, precum și în consolidarea cunoștințelor teoretice prin experiențe practice.

Articol complet →

Random image

Politici educaționale pentru asigurarea succesului școlar

Educația este o parte cheie a creșterii și progresului unei societăți. Când oamenii sunt educați, ei pot contribui semnificativ la dezvoltarea în diverse domenii, creând astfel o comunitate stabilă, prosperă și stimulativă. Crizele economice, politice și de sănătate recente au arătat că, cu cât nivelul de educație al unei societăți este mai ridicat, cu atât este mai mare rezistența acesteia la șocuri de orice natură.

Articol complet →

Random image

Importanța și rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea personalității școlarului din învățământul primar

În prezent, procesul educațional nu se limitează doar la acumularea de cunoștințe teoretice în cadrul orelor de curs. Dezvoltarea personalității elevului presupune o abordare holistică, în care activitățile extracurriculare joacă un rol esențial. În special în învățământul primar, aceste activități contribuie semnificativ la formarea unor caractere echilibrate, la dezvoltarea abilităților sociale și la consolidarea valorilor etice și morale. În acest eseu, vom analiza importanța și rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea personalității elevului din învățământul primar, evidențiind beneficiile pe multiple planuri și modul în care acestea sprijină formarea unui individ complet, adaptabil și responsabil.

Articol complet →

Random image

eTwinning – 20 de ani de parteneriate educaționale, inovație și colaborare europeană

În 2025, comunitatea eTwinning aniversează 20 de ani de existență – două decenii dedicate colaborării europene, inovației în educație și formării unei rețele solide de profesori pasionați din întreaga Europă. În această perioadă, eTwinning a devenit mai mult decât o platformă digitală: a devenit o comunitate profesională vibrantă, în care ideile circulă liber, învățarea devine colaborativă, iar distanțele geografice sunt depășite prin entuziasm, creativitate și tehnologie.

Articol complet →

Random image

Activități de promovare a lecturii

Una dintre carenţele reale ale elevilor din zilele noastre este lipsa interesului acestora pentru lectură. Fenomen real al ultimului deceniu şi jumătate, criza lecturii îngrijorează nu numai cadrele didactice şi părinţii, ci pe toţi care se ocupă de destinul cărţii, de la autori şi editori, până la bibliotecari. Oare de ce copiii noştri nu mai au bucuria de a citi? Cadrele didactice şi nu numai au de luptat cu interesul redus al copiilor faţă de lectură în concurenţă cu mass- media şi internetul, de unde obţin informaţii mai repede şi din diferite domenii.

Articol complet →

Random image

Modalități de organizare a activităților dedicate lecturii

Copiii de vârstă școlară mică au nevoie de un climat atractiv pentru a descoperi plăcerea de a citi. Lectura are un rol esențial în dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor, dar și în dezvoltarea lor personală, emoțională. Articolul enumeră câteva modalități practice de a organiza activitățile unui club de lectură, pentru a încuraja lectura în rândul micilor cititori, dar și pentru a le forma deprinderea de a citi activ, conștient și de a prezenta conținutul cărților citite.

Articol complet →

Random image

Le théâtre pour enfants en classe de FLE

Par les horizons multiples que l’activité théâtrale ouvre chez les petits, une fois intégrée à la pédagogie, elle devient une aide importante au niveau de l’expression orale. On se propose de voir comment l’activité théâtrale peut servir à l’apprentissage du français pour tout niveau de classe.

Articol complet →

Random image

Școala în care oamenii nu se tem unii de alții! Proiectul Colegiului Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung

Într-o lume a educației aflată într-o permanentă schimbare, grija pentru siguranța și echilibrul emoțional al elevilor a devenit mai importantă ca oricând. Din această nevoie profundă s-a născut programul național „Împreună prindem curaj” — o inițiativă strategică lansată de Ministerul Educației, menită să combată violența și comportamentele deviante din școli. Programul a fost lansat oficial în 2023, prin Ordinul Ministerial nr. 6631, și a fost extins și consolidat în anul școlar 2024–2025, prin noi reglementări și fonduri suplimentare, conform Ordinelor nr. 6196/2024 și 3406/2025. Coordonat la nivel național de Ministerul Educației și implementat local cu ajutorul inspectoratelor școlare și al CJRAE (Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională), programul este deschis tuturor școlilor care vor să creeze un mediu sigur, empatic și incluziv pentru elevi, cadre didactice și părinți.

Articol complet →

Random image