Proiectul eTwinning Our Differences Can Be Our Strengths, ce se poate traduce prin Diferențele noastre pot fi punctele noastre forte, s-a desfășurat pe parcursul a patru luni în a doua parte a anului școlar 2023-2024 (februarie-mai) reunind elevi și profesori din școli din România, Italia și Turcia. Scopul principal al proiectului a fost acela de a oferi elevilor un cadru internațional de comunicare și colaborare prin care să își valorifice și îmbunătățească cunoștințele de limbă engleză dar și să își dezvolte abilitățile de lucru cu diverse aplicații digitale. De asemenea, conținuturile propuse au reprezentat oportunități de îmbogățire a bagajului lor cultural prin contactul cu alte spații culturale.
Produsele finale realizate sunt variate – prezentări individuale și colective (padlet), avataruri, jocuri de identificare a partenerilor, postere, filmulețe, felicitări, poeme colective și cărți digitale colective – și promovează un model de punere în valoare a aspectelor culturale specifice tuturor partenerilor implicați în proiect. Planul de lucru a cuprins activități pentru fiecare lună și a facilitat lucrul în echipă, schimbul constant de idei și propuneri, colaborarea reală atât în cadrul echipelor formate la nivelul clasei cât și între echipele internaționale.
Proiectul a oferit șansa elevilor de clasa a V-a de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Galați de a-și împărtăși cunoștințele despre stilul lor de viață și moștenirea culturală cu elevi din alte două școli partenere – Italia și Turcia. Pe parcursul a patru luni ei au făcut schimb de produse finale (videoclipuri, postere, prezentări, jocuri) realizate în jurul a diferite subiecte (descrierea lor personală, școala și orașul lor, țara lor, un obicei tradițional, o sărbătoare specifică, o mâncare tradițională). De asemenea, a existat feedback pentru a stimula sensibilitatea interculturală – toate materialele propuse de colegii parteneri au fost vizionate și folosite în scop educativ pe parcursul orelor.
Obiectivele proiectului au fost diverse, clar formulate având rezultate concrete, măsurabile și bine distribuite pe parcursul celor patru luni de colaborare. Produsele finale au constat din realizarea unor materiale de către fiecare echipă parteneră, materiale care apoi să fie distribuite și analizate de către ceilalți parteneri dar și din produse colective realizate prin participarea tuturor echipelor partenere (poem tip acrostic, filmuleț realizat în colaborare ca produs final, panouri digitale tip padlet, pagina de FB a proiectului). Pentru toate acestea elevii implicați au propus idei de realizare a fiecărei sarcini de lucru, au lucrat de cele mai multe ori în grupuri mici (4-5 persoane), au ales mijloacele / aplicațiile tehnice din variantele propuse de profesor, au căutat și selectat informațiile necesare, au prezentat colegilor de clasă rezultatele muncii lor de echipă înainte ca acestea să fie postate pe platforma proiectului și s-au bucurat de postările colegilor din Italia și Turcia.
În acest sens, în februarie elevii și-au creat avataruri cu ajutorul aplicației pixton (pixton.com), avataruri utilizate pentru realizarea prezentărilor individuale (vârsta, aspectul fizic, familia, preocupări de timp liber, mâncarea, filmul, culoarea preferate etc.), prezentări incluse apoi într-un panou digital padlet (padlet.com). Pentru o mai bună cunoaștere a colegilor fiecare echipă parteneră a realizat jocuri și au jucat jocuri de tip Ghici cine este? (learning.apps). Au fost activități tip joc, extrem de antrenante pentru elevii de gimnaziu.
În martie elevii au căutat informații pe care apoi să le includă într-un material de prezentare a propriei țări – un filmuleț conținând informații diverse (număr de locuitori, climă, steag, limbi oficiale, etc) răspunzând astfel la întrebările pe care celelalte țări ni le-au adresat cu privire la România. Noi, la rândul nostru am realizat un poster prin care am formulat propriile întrebări pentru partenerii noștri, întrebări referitoare la specificul țărilor lor și la care colegii noștri ne-au răspuns prin intermediul unor postere sau scurte materiale video. Tot în luna martie, elevii au marcat ziua internațională a femeii realizând un material colectiv ce propune o serie de mari nume feminine din România, material ce apoi a fost inclus intr-un produs colectiv al proiectului (Padlet).
În aprilie elevii au realizat la alegere materiale de prezentare a unei zile obișnuite de școală- postere, filmulețe, compuneri, toate adunate într-un panou digital. Pe lângă această activitate, în grupuri mici au ales un aspect cultural tradițional românesc– un obicei, o sărbătoare, o tradiție, etc. pentru care au realizat un material reprezentativ și au realizat felicitări pentru a fi trimise către celelalte școli din proiect. S-a scris de asemenea, un poem tip acrostih având ca titlu numele proiectului, acesta fiind un proiect și un produs final colaborativ pentru care urmează să realizăm în luna mai ilustrații și un filmuleț în care elevi din cele trei școli partenere citesc, pe rând, rândurile propuse de ei, contribuția lor la poem. Sperăm ca filmulețul realizat în colaborare să fie cel puțin la fel de interesant precum este poemul acrostih.
Participarea activă la toate aceste activități i-a pus pe elevi în situația de a selecta informații și imagini relevante, de a folosi calculatorul, de a realiza fotografii și scurte materiale video, de a lucra pe cont propriu dar mai ales în grup, de a-și manifesta creativitatea, resursele tehnice și cele artistice (realizarea de desene), de a-și prezenta rezultatele muncii de echipă în fața clasei. Dar dincolo de formarea unor competențe lingvistice, tehnice și de gestionare a unor sarcini de lucru, speranța noastră este ca prin astfel de proiecte și activități să promovăm valorile culturale specifice unor spații geografice distincte într-o perioadă în care globalizarea tinde să atingă toate dimensiunile existenței noastre.