O săptămână de evaluare finală la grupa mică

În conformitate cu prevederile Curriculumului publicat în 2019, evaluarea în grădinițe se realizează plecând de la domeniile de dezvoltare și de la fișa de apreciere a progresului individual al copilului, înainte de intrarea în învățământul primar.
Prima întrebare care apare este una realistă: Cum putem evalua dezvoltarea globală a preșcolarului de grupă mică, plecând de la fișa de progres propusă la nivel național pentru preșcolarul de grupă mare?

Răspunsul ar fi că această evaluare se poate realiza gradual, cu obișnuitele planificări ale evaluărilor, probelor de evaluare, centralizarea rezultatelor, consemnarea observațiilor pentru fiecare preșcolar, iar în final cu acea completare a fișei de apreciere și cu modificările de rigoare ale comportamentelor (un copil de grupă mică ar trebui să poată număra în concentrul 1-3, nu cel 10-20 propus în programă- iar precizările de acest tip sunt câteva).

Centralizarea rezultatelor devine eficientă atunci când educatorul transmite către părinți aprecierile privitoare la evoluția preșcolarilor, în cadrul unei ședințe individuale, planificate din timp. Dacă aceste discuții sunt anunțate cu statut de opțiune (Dacă sunt părinți care doresc să…), părinții de cele mai multe ori aleg să nu se programeze. Dacă educatorul stabilește un program pe care îl afișează pe grupul on-line de discuții, dacă reamintește fiecărei familii programate ziua și ora, în peste 90% din cazuri părinții vor fi prezenți.

Clarificând importanța desfășurării procesului de evaluare, constatăm necesitatea aplicării unor probe de evaluare relevante care presupun sarcini de lucru în conformitate cu specificul de vârstă al preșcolarilor evaluați. Țin să fac câteva precizări. Evaluarea în cazul grădiniței nu poate avea același statut cu cel al unor evaluări naționale. Ea are rol orientativ, chiar de consolidare, de cele mai multe ori, întrucât preșcolarii sunt în formare, într-un proces amplu de dezvoltare. Pe mine, cadru didactic, nu mă interesează mai ales cât știe copilul, ci ce a reușit să deprindă și cât mai are de repetat, realizat, până ce ajunge să-și însușească deprinderile și abilitățile de bază cu care se va integra în mediul școlar. Tot evaluarea îmi arată unde și ce metode ar trebui să abordez pentru a asigura progresul tuturor preșcolarilor.

În cele ce urmează, voi prezenta o serie de probe de evaluare finală care pot fi aplicate la grupa mică în grădiniță, care pot fi folosite și în mediul on-line. O parte din materialele realizate pentru desfășurarea activităților se regăsesc pe pagina de didactic.ro, utilizator angel4love_alina.

Joc didactic – Copiii, prietenii animalelor – Domeniul Știință & Domeniul Estetic și creativ

Clau, prietenul grupei, vrea să-și amintească cât mai multe despre animale. Îi roagă pe copii să-l ajute. Pentru aceasta se vor juca un joc numit Copiii, prietenii animalelor, creat pe calculator. Se lucrează în echipă. Copiii se împart în patru grupe: roșie, albastră, verde, galbenă. La panou există un tabel pentru centralizarea bulinelor care se primesc pentru răspunsuri. Reguli:  Pe ecran va rula un PPT. Pe fiecare slide, va exista o descriere a animalului, trei variante de răspuns și o bulină. Vor răspunde doar copiii care fac parte din grupa de culoarea bulinei de pe slide.  Pentru a primi bulina, un copil trebuie să precizeze o informație despre animalul ales, alta decât cea auzită. Complicarea jocului: Fiecare copil primește un calendar de vară cu animale. La început, se citește calendarul, apoi se precizează sarcina de lucru. Vor colora animalele! Pentru zilele de sâmbătă și duminică, din luna iunie, vor desena activități pe care doresc să le desfășoare cu părinții.

Materiale: PPT, calendar de vară, culori, buline colorate, panou, calculator, calendar pentru colorat

Joc didactic- Încărcăm trenul magic!– Domeniul Știință & Domeniul Estetic și creativ

Lui Clau, prietenul grupei, îi place să călătorească cu trenul (copiii precizează și ei cu ce mijloace de transport vor să călătorească). A adus cu el trei trenuri magice care păstrează o temperatură rece (așezate pe panou), cu trei vagoane, pe care se află cifrele 1,2,3. Pe fiecare locomotivă a fiecărui tren se află imaginea materialelor pe care urmează să le încarce (brânză topită-triunghi-, cașcaval-rotund-, pastramă-pătrat). Copiii se împart în trei grupe, conform cu trenurile, și urmează să încarce alimentele. Reguli: În ordinea grupelor, fiecare copil, legat la ochi, extrage o formă, o numește, o descrie și o așază în trenul potrivit. Se subliniază faptul că în fiecare vagon trebuie să fie tot atâtea alimente câte arată cifra (trenul cu brânză topită-primul vagon, cifra 1, un triunghi etc.) Complicare:  Pe rând, copiii din grupe închid ochii. În acest timp se modifică ceva în fiecare tren (se ia o piesă, se schimbă piesele, se aduce un intrus). La semnal, ghicesc ce s-a schimbat. Activitatea se finalizează cu o fișă.
Trenul veseliei– Copiii vor fi anunțați că vor desfășura un joc muzical. Ei sunt pitici veseli care pleacă într-o călătorie cu trenul veseliei, în lumea minunata a muzicii. Scaunele se așază ca într-un tren, copiii își ocupă locul. Se încălzesc vocile (suflarea lumânării, sunete lungi-scurte -a, e,i, o, u-, ma, me, mi, mo, mu, rin-tin-tin, ana-bana-din. În prima parte a jocului, copiii ghicesc ce sunete aud https://www.youtube.com/watch?v=n1m4h79JZso , https://www.youtube.com/watch?v=eImSDTUk3Sk ).

În cea de-a doua parte, precizează dacă sunt sunete lungi sau scurte, sunetele pe care le aud (se descarcă un program cu un pian -Simply Piano by Joy Tunes- sau se folosește unul on-line www.onlinepianist.com/virtual-piano  -pentru a se emite sunete lungi si scurte). Intonează ce au auzit. La finalul activității se audiază și repetă cântecele pregătite pentru serbarea de sfârșit de an. MATERIALE: tren cu vagoane colorate (realizat din hârtie), forme geometrice din trusă, eșarfă, buline, telefon, înregistrări cu sunete și zgomote, calculator.

Joc didactic – Să fim povestitori – Domeniul Limbă și comunicare & Domeniul Psihomotric

Se anunță copiii că vor fi creatori de povești. Lui Clau îi plac poveștile.  În acest sens, a adus pentru ei un material cu care se vor juca pe calculator, scriind povești.

Materialul PPT va avea structura următoare:
1. Prima parte-imagini cu poveștile cunoscute, pe care copiii le numesc;
2. A doua parte- planșele poveștii: se stabilește anotimpul în care se desfășoară acțiunea, se dă nume băiatului, se numesc acțiunile făcute de acesta din fiecare imagine și se creează textul, care se și notează pentru a fi afișat la panou, părinților. Pe parcursul acestei etape se dă un timp de gândire, apoi pe rând sunt numiţi copiii care se oferă să prezinte varianta lor de poveste. În timp ce povestesc, educatoarea îi urmăreşte cu atenţie şi intervine când este nevoie. Se fac aprecieri constant. Se ascultă toate variantele copiilor.
3. A treia parte- imaginea integrală a poveștii- se dă un titlu poveștii, se redă tot textul.
DPM: Ștafeta; Pasează mingea– După încălzirea organismului pentru efort, pe muzică: Follow the leader  și alte exerciții (mers, alergare, ex. de gimnastică), copiii se vor așeza pe două rânduri, la o linie de start pentru a se juca Ștafeta. La semnal, pe rând vor alerga și vor atinge copacul (lipit pe unul din pătuțuri), vor culege un măr din el și îl vor așeza în coșul de lângă, apoi vor alerga înapoi, dând palma cu următorul coleg. Jocul se termină când primul copil, ajunge ultimul în rând. Sunt apreciați și aplaudați toți copiii. Jocul se poate relua. Pentru cel de al doilea joc, copiii sunt grupați în două echipe, așezate față în față, la o distanță dată. Se pasează mingea, dintr-un capăt în celălalt.

Complicarea acestui joc se poate realiza astfel: un copil/doamna educatoare legat/ă la ochi, după ce mingea a pornit, poate spune STOP. Copilul care avea în acel moment mingea în mână primește o provocare. Jocul se poate relua. MATERIALE: PPT, buline, planșă pom, mere, coș, minge, eșarfă.

Joc didactic: Așa da, așa nu! – Domeniul Om și societate

Pornind de la un PPT, copiii vor observa imaginile, numi acțiunile. Vor da click-uri doar pe comportamentele pozitive. Când preșcolarul face alegerea corectă se aud pe fundal aplauze.
Cu barca la mare!
Se intuiesc materialele, se prezintă etapele de lucru, se încălzesc mușchii mâinii. Copiii lucrează individual.
Etapele de lucru-
1. Lipirea hârtiei de culoare albastru deschis peste cea de culoare albastru închis;
2. Tăierea hârtiei pe o linie dată cu o foarfecă din plastic (educatoarea ajută unde este necesar);
3. Îndoirea franjurilor hârtiei (se va realiza rapid și de către doamna educatoare, cu ajutorul foarfecii);
4. Lipirea bărcii și a soarelui (copiii mai pot adăuga și nori, dacă doresc).
Se strâng materialele rămase și se apreciază lucrările.

Interdisciplinaritatea, legătura dintre activitățile zilnice desfășurate de preșcolari, utilizarea mijloacelor TIC, lucrul în echipă, probe de evaluare pe specificul vârstei, fac din săptămâna de evaluare un adevărat maraton al activităților antrenante pentru copii și un adevărat maraton al activităților de observare, consemnare a rezultatelor acestora pentru cadrele didactice.

Surse web
www.didactic.ro; krokotak.com/; www.google.com.

 

prof. Alina Andrieș

Grădinița cu Program Normal Nr. 20, Iași (Iaşi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.andries

Articole asemănătoare