Pandemia a venit cu multe provocări, mai ales pentru învățământ și mai ales pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Am învățat pe repede înainte, dar ne-am adaptat. Și ceea ce este important este să analizăm dacă am învățat ceva din acest lucru. Am întâlnit mame, ale copiilor cu CES, mi-au spus că le-au fost mai bine. Nu au mai ascultat aceleași sfaturi repetitive pe care le tot dau profesorii cu privire la comportamentul copiilor lor, la agitație, la stereotipiile lor. Sunt copii cu CES care au probleme senzoriale. Nu se pot concentra la foiala din clasă, la multitudinea culorilor, la aglomerație, deși poate ei ar fi bine din punct de vedere cognitiv.
Chiar dacă nu este chiar atât de simplu, având în vedere că educația digitală presupune niște competențe destul de complexe: să deții un vocabular specializat pentru a facilita comunicarea digitală, să-ți gestionezi informația, să creezi conținuturi utilizând diverse aplicații, pe care trebuie mai întâi să le cunoști, să manipulezi echipamentele digitale, să respecți niște reguli în spațiul computerizat, digitalizat, totuși prin crearea unei rutine și mai ales prin faptul că acești elevi își desfășoară activitatea în mediul lor familial și familiar, de siguranță ei ar putea face față mai ușor cerințelor școlare decât cu prezența fizică zilnică a lor la școală.
Se știe că fiecare copil special este unic, are deficiențele sale de care fiecare profesor trebuie să țină seama. Copilul special este în general mai timid și chiar dacă nu ne place să recunoaștem și mascăm acest lucru el este supus hărțuirii. Surprinzător plăcut, în mediul online am simțit un progres în rândul elevilor cu C.E.S., mai ales pentru faptul că erau în mediul lor, în confortul lor de acasă, și cel mai important aveau un sprijin din partea părinților, ceea ce la clasă nu beneficiază decât de o oră cu profesorul de sprijin pe săptămână și atunci ei sunt luați în cabinete.
Și încă un lucru important – dacă el ar fi acasă și tu te-ai conecta din clasă este imposibil să nu-l întrebi ce face, dacă este bine, să nu faci exerciții de spargere a gheții și de ridicare a moralului. Oricum, când am clase în care sunt elevi cu CES lucrez foarte mult la climatul afectiv ca să generez o deschidere din partea tuturor.
Și în mediul online îl poți captiva pe copilul cu CES cu noul conținut, realizând puzzle-uri în aplicațiile I’m a puzzle, Jigsaw puzzle, îi dai linkuri diferite, în funcție de potențialul lui pentru a concretiza cuvintele abstracte. Pe Classroom, îi poți posta scheme, hărți mentale.
Elevii cu CES sunt foarte conștiincioși, iar acest lucru l-am văzut mai ales în pandemie când îmi trimiteau temele în aplicația pe care ei și-o alegeau. Unii mi-o puteau trimite în jamboard, alții în powerpoint, alții în word. Important era că-și făceau tema cu simț de răspundere. Sincer, văzând implicarea activă și consecventă a unui elev cu sindrom Down, de clasa a V-a, în mediul online i-am dat medie mare la disciplina mea și chiar am felicitat și părinții pentru efortul depus, în timp ce alții, elevi cu potențial, tratau cu superficialitate educația în mediul online.
De altfel, aplicațiile acestea de tip quizziz sau learningapps îți permit să lucrezi diferențiat. Din a doua aplicație mi-a plăcut foarte mult „Vrei să fii milionar?” care standardizează elevii în funcție de răspunsurile pe care le aleg. Chiar și wordwall îi permite elevului special să repete jocurile până când acesta își poate însuși corect conținutul.
Foarte bine poți lucra diferențiat și pe liveworksheets.com. Aici, fiecare elev își poate vedea nota și aici se poate repeta testul, iar elevii sunt încântați că pot să-și vadă rezultatul imediat și se pot corecta imediat, dacă se repetă testul. De altfel, rolul meu de profesor nu este de a sancționa greșelile copilului, ci acela de a-l determina să învețe., de a-i stârni curiozitatea de a învăța lucruri noi, de a-i trezi interesul pentru școală. Mai ales acești copii trebuie încurajați și foarte mult apreciați. I-am simțit că suferă dacă nu sunt apreciați, iar la ei trebuie aprecierea făcută mai des decât la ceilalți. Se pot demoraliza foarte ușor, iar, uneori, rezultatele terapiilor făcute de ani de zile pot da regres, dacă pierzi contactul pozitiv cu el, din cauza că nu ai apreciat efortul aparent minim pentru elevii normali, dar uimitor pentru cei speciali. Suntem diverși și trebuie să aplicăm unitatea în această diversitate.
Din experiența mea cu mediul online, chiar am observat o creștere a progresului elevilor cu CES și cred că acest lucru se datorează în primul rând mediul familiar, iar în al doilea rând sprijinului care li s-au oferit, prin faptul că stătea cineva lângă ei și puteau ține pasul, cât de cât cu ceilalți. La climat putem lucra în sala de clasă, doar dacă elevul special este ajutat în integrare ca să nu apară frustrările de neputință care duc la afectarea climatului educațional, (după cum spunea și un coleg de matematică, eu îi creezi conținuturile, dar nu pot sta doar lângă el și atunci în loc să creez o atmosferă de lucru trebuie să alerg după elev prin clasă.)
Poate că putem aplica și acum această modalitate ca elevul cu CES să fie prezent la clasă prin intermediul tehnologiei. Poate așa am evita și bullying-ul, hărțuirea din timpul pauzelor. Și dacă tot se vorbește de introducerea camerelor în sălile de clasă, de ce nu?
Bibliografie
Gherguţ, A., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iași, 2006.
Marcu, V., Tratat de psihopedagogie specială, Editura Universității, Oradea, 2012.