Necesitatea evaluării

Cerința obiectivă de a conferi activității de instrucție și educație o eficiență sporită face necesară intensificarea eforturilor pentru a asigura procesului de învățământ un caracter cât mai rațional și riguros prin: determinarea cât mai precisă a obiectivelor instruirii, organizarea conținuturilor în concordanță cu principalele caracteristici și tendințe ale științei și tehnicii și cu logica didactică, stabilirea strategiilor de predare-învățare în raport cu obiectivele vizate și conținuturile definite, perfecționarea acțiunilor de evaluare a rezultatelor și a proceselor desfășurate. Preocupările insistente privind procesele evaluative sunt stimulate de recunoașterea faptului că evaluarea este o componentă esențială a activității de învățământ în general, a procesului didactic în special.

Evaluarea școlară, realizată prin examinări de toate felurile, nu este o invenție a scolasticii și torturii medievale. Dimpotrivă, ea ține mai degrabă de modernitatea ultimelor două secole, interesată de proceduri tot mai „exacte” de categorisire și de selecție a indivizilor.

Sensul termenului evaluare îngăduie diferite conotații, în funcție de realitățile educaționale de care încearcă să dea seamă: evaluarea sistemului, ce a instituției de învățământ, evaluarea programelor, a profesorilor, a elevilor etc.

Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare. Actul evaluării presupune trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor școlare și adoptarea măsurilor de ameliorare.

Procesele evaluative în activitatea umană sunt întreprinse ca acțiuni necesare, decurgând din nevoia de cunoaștere a stării fenomenului la un moment dat, a stării activității, a efectelor produse, precum și de ameliorare a acestora.

În activitatea de învățământ, evaluarea se impune din numeroase rațiuni, toate decurgând, pe de o parte, din interdependența învățământului cu dezvoltarea economico-socială și culturală, iar pe de altă parte, din cerințe interne ale sistemului.

Perspectiva socială

Se pot distinge două abordări, cu destinatari și moduri de realizare diferite.

  • Într-o primă perspectivă, evaluarea este menită să furnizeze factorilor care gestionează activitatea de învățământ informații privind cantitatea și calitatea elementelor de intrare (condiții, resurse), dacă acestea sunt pe măsura obiectivelor vizate și modul în care sunt folosite.
  • În același timp, evaluarea vizează să pună în relație, cât mai adecvat posibil, sistemul de formare a tinerilor cu nevoile societății, să asigure ca misiunea sistemului de educație privind formarea omului să corespundă exigențelor sociale, ca și aspirațiilor individuale.

Perspectiva pedagogică

Demersurile evaluative sunt realizate ca acțiuni componente ale activității învățământului și servesc sistemului însuși. Ele se corelează cu mai multe situații, corespunzându-le destinatari diferiți.

  • Primul este educatorul, ca realizator al activității, căruia evaluarea îi furnizează informații privind calitatea demersurilor întreprinse. Evaluarea rezultatelor elevilor reprezintă, în același timp, o evaluare indirectă (autoevaluare) a acțiunii pedagogice a educatorului.
  • Rosturile evaluării constau în evidențierea aspectelor izbutite, dar și a dificultăților și a zonelor critice ale programului realizat, iar în final, în sugerarea unor măsuri de reglare menite să facă actul educativ cât mai eficace. Prin urmare, din această perspectivă se realizează nu numai cunoașterea rezultatelor obținute în pregătirea elevilor, ci și explicarea acestora, prin informații privind conținuturile, metodele utilizate, relațiile cu elevii, astfel încât proiectarea și desfășurarea ulterioară a procesului să dobândească o motivare bazată pe experiență.
  • Alt destinatar al acțiunilor evaluative este elevul, căruia evaluarea îi oferă posibilitatea de a cunoaște nivelul performanțelor obținute în raport cu cele așteptate de școală. Eforturile ce sunt necesare pentru a ajunge la rezultate în concordanță cu obiectivele programului, ca și posibiltatea de a anticipa, de o manieră clară, orientarea sa școlară și profesională.

Perspectiva managerială

Procesele evaluative își dovedesc necesitatea și din rațiuni care privesc activitatea de conducere. Ele sunt menite să furnizeze informații privind starea sistemului, pe baza cărora sunt adoptate decizii pentru reglarea acestuia.

Perspectiva procesului didactic

Necesitatea evaluării se impune și din perspectiva perfecționării activității instructiv-educative. Ea nu se limitează la constatarea și aprecierea rezultatelor, ci vizează întotdeauna reglarea, ameliorarea acțiunii educative. Prin contribuția sa în planul cunoașterii elevilor, al stimulării capacității de învățare a acestora, precum și prin diagnoza operată, atât asupra rezultatelor obținute, cât și asupra activității care le-a propus, evaluarea îndeplinește, în ansamblul acțiunilor proprii activității de învățământ, un rol formativ și stimulator.

Această relație legitimează interesul pentru promovarea unor modele practice de măsurare și evaluare, nu numai a rezultatelor școlare, ci și a activității care le-a produs.

Bibliografie:

  1. Prof. univ. dr. Ion T. Radu, „Evaluarea în procesul didactic”, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2008.
  2. Constantin Cucoș, „Psihopedagogie”, Ediția a III-a, Editura Polirom, 2009.

 

prof. Nicoleta-Mariana Bălan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.balan

Articole asemănătoare