Modalități de stimulare a creativității prin metode active

Creativitatea, fiind dimensiunea principală a omului contemporan, trebuie să constituie o problemă centrală a şcolii. Pentru a dezvolta capacităţile creatoare ale elevilor, cadrele didactice trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la: nivelul de inteligenţă generală; gândirea divergentă; fluenţa gândirii; receptivitatea faţă de probleme; spiritul de observare; imaginaţia creatoare; originalitatea; capacitatea combinatorie; perseverenţa, iniţiativa; nonconformismul în idei.

Creativitatea este un proces complex, care angajează întreaga personalitate a elevului, ce urmează a fi dezvoltată pe diferite căi, atât în procesul de învăţământ cât şi în cadrul activităţilor extraşcolare. Şcoala, definită prin atribute ca accesibilitate, creativitate, flexibilitate si continuitate (V. Chiş, 2002, p. 36), reprezintă principalul factor care poate contribui, decisiv, la valorificarea creativităţii potenţiale a elevilor, la stimularea înclinaţiilor lor creative si de educarea creativităţii (M. Ionescu, 2007, p. 412).

Creativitatea este o structură caracteristică psihicului, ce face posibilă realizarea unor producţii şi opere noi. Ea se relevă şi se defineşte ca o însuşire deosebit de complexă a întregii personalităţi, care implică componente intelectuale, afective, voluntare şi caracteriale. După Bontaş şi Nicola, creativitatea – este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă şi fundamentală a personalităţii, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de valoarea şi eficienţă ştiinţifică şi social-utilă, ca rezultat al influenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a posibilităţilor şi calităţilor persoanei şi a condiţiilor ambientale ale mediului socio-cultural. Ea poate fi considerată şi ca aptitudine sau dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi, originale. Imaginaţia este funcţia psihică esenţială procesului de creaţie. Fără muncă, însă , fără experienţă, nu se realizează nimic original, iar inteligenţa contribuie la aprecierea critică a produselor create. Edison spunea că în creaţie este nevoie de 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie.
Prin educarea intelectului şi a unor procese intelectuale (imaginaţia, gândirea, memoria) se realizează educarea creativităţii. Viaţa, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operaţii noi, ca urmare a unor combinări şi recomandări, asocieri a datelor elementelor existente, care se obiectivează în anumite soluţii (metode) utile şi mai eficiente. Creativitatea propriu-zisă necesită înzestrări şi capacităţi intelectuale deosebite, care să se obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până în acel moment şi care determină schimbări calitative (de valoare şi eficienţă) într-un domeniu anumit.

Fiecare individ posedă o doză de creativitate. Marii pedagogi: Jean Piaget, Comarova, Nicola susţin că, de la naştere, copilul posedă doar o anumită potenţialitate creativă, care sub influenţa procesului educativ şi a mediului se dezvoltă noi nivele ale creativităţii exprimate prin originalitate şi inventivitate.

Metodele de stimulare  a creativităţii, pot fi definite  ca un sistem de  procedee specifice, polivalente, orientate spre dezvoltarea  mentală a elevului, prin oferirea de oportunităţi pentru a încerca idei noi, modalităţi noi de gândire si de rezolvare a problemelor. Strategia pentru o predare creativă în scoală reprezintă organizarea proiectivă a unei înlănţuiri de situaţii educaţionale prin parcurgerea cărora elevul dobândeşte cunoştinţe noi, priceperi, deprinderi si competenţe. Încurajarea elevilor să înveţe dincolo de a memora şi a utiliza niveluri mai profunde de gândire şi sprijinirea cadrelor didactice în aplicarea strategiilor de predare creativă sunt benefice atât cadrelor didactice cât şi elevilor.

I. Brainstorming

Se porneşte de la următoarea idee:

„Nimic nu se critică, nimic nu se şterge, fără atitudini sau prejudecăţi, cât mai multe idei!”

Metoda are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranţa că, prin combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este aceea a stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării.

Brainstorming-ul se desfăşoară în cadrul unui grup nu foarte mare (maxim 30 de persoane), de preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii, sub coordonarea unui moderator, care îndeplineşte rolul atât de animator cât şi de mediator. Durata optimă este de 20–45 de minute.

Etapele realizării:

1. Etapa de pregătire care cuprinde:
a) faza de investigare şi de selecţie a membrilor grupului creativ;
b) faza de antrenament creativ;
c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru; (pe scurt: reunirea unui grup preferabil eterogen de 5-12 persoane care timp de o oră dezvoltă cât mai multe idei pe o temă)

2. Etapa productivă, de emitere de alternative creative, care cuprinde:
a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
b) faza de soluţionare a subproblemelor formulate;
c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creativ;

3. Etapa selecţiei ideilor emise, care favorizează gândirea critică:
a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
b) faza evaluării critice şi a optării pentru soluţia finală.

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple:

  • obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvatoare;
  • costurile reduse necesare folosirii metodei;
  • aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
  • stimulează participarea activă;
  • dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;
  • dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă;

Limitele brainstorming-ului:

  • nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;
  • depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul dorit;
  • oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;
  • uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi;
  • poate să apară fenomenul numit „chiul social“ (când responsabilitatea se împarte între mai mulţi indivizi, unii depun mai puţin efort).

II. Starbursting (Explozia stelară)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă de dezvoltare a creativităţii similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare.
Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?. Lista de întrebări iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi o mai mare concentrare.

Etapele realizării:
1. Propunerea unei probleme.
2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale.
3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse.
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup.
5. Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă.

Accesări: 135

Articole asemănătoare