Modalități alternative de predare a literelor în clasa pregătitoare

Elevii pe care îi am în actuala generație sunt creativi, nerăbdători și curioși, iar procesul de predare în cadrul orelor de Comunicare în limba română trebuie să fie unul captivant și interactiv. Bazându-mă pe experiența acumulată, am descoperit mai multe modalități alternative și creative de a preda literele în clasa pregătitoare, făcând procesul mai interactiv și captivant pentru copii.

Una din modalități este aceea de a preda Litera prin poveste. Introducem litera nouă printr-o poveste în care personajul principal are numele sau acțiuni care conțin acea literă. De exemplu,  Litera și sunetul „M” poate fi prezentată prin povestea „Motanul Mofturos” (poveste inventată de învățătoare).

O altă activitate pe placul elevilor este aceea de a găsi o literă, afară, în natură. Titlul activității putând fi: Litera din natură. Elevii, individual sau în perechi, caută litera în frunze, crenguțe, pietre sau noroi. De asemena, copiii pot forma litera cu materiale naturale, atât la școală, cât și acasă. Cu ajutorul unui astfel de exercițiu elevii îmbină mișcarea, natura și învățare, într-un mod interactive și recreative.

Putem asocial fiecare literă cu un cântec scurt sau cu un refren. Activitatea o putem numi: Litera și cântecelul.  Un exemplu ar fi un cântecel simplu ca acesta: „A, A, albinuța zboară/ A, A, floarea o-nconjoară!” Abordarea interdiscilinară ajundu-i pe elevi să se dezvolte multilateral.

Jocul de rol este de asemenea o activitate care stârnește curiozitate și implicare în rândul elevilor. Un titlu potrivit pentru o astfel de activitate ar fi: Litera și jocul de rol. Copiii interpretează personaje sau acțiuni legate de litera învățată (ex. la „B” devin „balerine” sau „bucătari”).

Cunosc litera prin simțuri reprezintă o abordare pe placul copiilor. Explorarea literei  se face prin diferite simțuri: modelare din plastilină, trasare în nisip, desen cu degetul pe spumă de ras, mirosuri asociate (ex. „L” de la lămâie sau de la lavadnă). Cu această activitate reușim să integrăm în orele noastre învățare senzorială și multisenzorială.

O activitate pe placul copiilor o reprezintă Litera călătoare.  Această activitate presupune că litera „merge” prin diverse centre de activitate: la construcții (cuburi în formă de literă, lego), la arte (desenarea literei cu tempera, colorarea ei), la lectură (căutarea literei în cărți, ziare etc.). O astflel de abordare reprezintă un fel de integrare transdisciplinară. Putem realiza o serie de jocuri motrice cu litera – sărind pe litere scrise pe carton, trasare cu piciorul, formarea literei cu corpul. Această activitate o putem denumi Litera în mișcare. Activitatea presupune un tip de consolidare prin mișcare și kinestezie.

Cu ajutorul unor aplicații, putem crea diverse  litere în realitatea augmentată. Putem utiliza diverse aplicații Aplicații educaționale (ex. Quiver, AR Alphabet, ) ce oferă litere care prind viață pe ecran. Pentru elevi acest tip de exerciții crează  entuziasm și implicarea lor este crescută.

Un alt exemplu prin care putem preda literele la clasa pregătitoare este acela prin care introducem litera printr-o ghicitoare sau o rimă amuzantă. Litera în rime și ghicitori De exemplu:  „Ce literă te gâdilă când râzi cu hohot mare? (H)”

Căutarea literei în mediul înconjurător – etichete, panouri, ambalaje, semne stradale, crează conexiuni autentice între învățare și viața reală.

Prin combinarea acestor modalități alternative, putem crea o experiență de învățare a literelor captivantă și eficientă pentru elevii din clasa pregătitoare.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Iuliana Bogatu

Școala Gimnazială, Sânpetru (Braşov), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/iuliana.ivan1