Prin raportarea la experienţa de viaţa a copiilor, ţinând cont de noile cerinţe ale vieţii sociale, învățătorul are menirea de a-i conduce pe elevi să înţeleagă că o caracteristică a noastră este comunicarea. Din experiența de la clasă, ne dăm seama cât de greu le este elevilor să comunice ceva în legătură cu un obiect sau o activitate desfășurată, tocmai din cauza necultivării capacității proprii de comunicare. Se poticnesc, se bâlbâie, se refugiază în interjecții, nu mai au ce spune. În viitor, aceștia vor fi adulții care nu vor ști să se refere clar şi ordonat la un obiect anume, să descrie o situație sau un fenomen. Este recomandat să se încurajeze și comunicarea pe orizontală (elev-elev), aplicând metode care să contribuie la: dezinhibarea elevilor, disponibilitatea pentru dialog deschis,capacitatea de argumentare şi de analiza.
„Arta comunicarii este limba pe care o vorbesc liderii.” – James Humes
Printre metodele folosite la clasă, în vederea dezvoltării capacităţii de comunicare orală, voi aduce în atenţie următoarele:
Dezbaterea este o metoda care implica toţi elevii la discuţie. Pentru această tema trebuie să fie selectată cu atenţie astfel încat să se refere la o situaţie cunoscută copilului, să aiba legătură cu experienţa sa de viaţă, să solicite implicarea afectiva a elevilor. În acest sens, am îmbinat jocul cu dezbaterea folosind sugestii din metoda “Pălăriile ganditoare”(de Bono). La clasa a IV-a, la lecţia D-l Goe- I.L Caragiale – lecţie de consolidare, Pălăria albă ne-a oferit informaţia. Pălăria neagră a criticat atitudinea obraznica, nepoliticoasă a personajului principal. Elevul a folosit vocea acuzatorului. Pălăria galbenă intervine, punând comportamentul personajului într-o altă lumina. Gândirea pozitivă se asociază oarecum cu afectivitatea, reprezentată prin Pălăria roşie. Purtătorii pălăriilor roşie şi galbena vorbesc din perspective celor trei dame care il răsfață pe micul “mariner” şi-l alintă mai mult decat este normal. Limbajul folosit este unul informal, grăitoare fiind diminutivele ”puisorul”, ”mititelul”. Pălăria verde – creativitatea – plăsmuiește un Goe al zilelor noastre, coleg de clasă cu ei. Elevii sunt liberi să creeze o continuare a întâmplării.
O altă metoda folosită cu scopul de a dezvolta capacitatea de comunicare a copiilor de la ciclul primar este metoda triadelor. Este o metoda interactiva şi presupune împărțirea colectivului de elevi în grupe de cate trei şi care joacă pe rând rolul de intervievator, intervievat şi observator. Subiectul este ales dinaintea activităţii sau este ales de către membrii grupului. Prima etapă va fi finalizată printr-o analiză a comportamentelor şi a consecințelor acestora asupra interviului. După fiecare fază, rolurile se schimbă. Avantajul tehnicii triadelor este acela că permite tuturor elevilor să conducă o conversaţie într-un grup mic şi să observe o conversaţie; permite unui observator să perceapa mai clar dialogul la care asistă; faciliteaza perfecţionarae tehnicilor de ascultare, observare, de dialog,de analiza,de evaluare.
Unii copii au o activitate verbală mai vie: vorbesc mult, tare au autoritate în realizarea dialogului, aduc informaţii mai interesante, acaparează discuţia. Opusul acestora, sunt elevii care nu au iniţiativa şi nici curaj, fiind permanent acoperiţi de ceilalţi. În acest caz, învățătorul trebuie să conducă dialogul astfel încât să-i antreneze şi pe cei mai retraşi, iar pe cei mai exuberanţi să-i învețe să respecte partenerul şi să nu-l întrerupă până nu termină ce are de comunicat.
Prin toate aceste metode folosite în clasă, învățătorul ajută elevul în dezvoltarea comunicarii orale, ce stă la baza gândirii logice dar şi la formarea unui comportament sănatos în societate.
Pe langa activităţile din mediul școlar, a strădaniei şi competenței cadrelor didactice, un rol hotărator în dezvoltarea capacităţilor de comunicare îl are familia copilului.
În familie copilul se deprinde pentru prima dată cu vorbirea, aici aude primele cuvinte şi modele comunicaţionale. Părintele trebuie să fie preocupat permanent de identificarea dificultăţilor din comunicare a copiilor lor, dar şi de optimizarea mijloacelor de comunicare cu aceștia.
Părinţii trebuie să găsească timpul necesar pentru a comunica cu copilul. Ei trebuie să fie buni ascultători ,când copilul dorește să comunice ceva, trebuie să întrerupă orice activitate, acordându-i atenţie completă, renunțând la atitudinea dominatoare, aplecându-se asupra sa.
Bibliografie
1. Abric, J-C – Psihologia comunicarii ,Ed. Polirom ,Iaşi, 2002
2.Chiru, I – Comunicarea interpersonală; Ed.Tritoni,; Bucureşti, 2003
3. Fiske, J – Intoducere in stiintele comunicarii, Ed.Polirom, Iaşi, 2003
4. Neacsu, I. – Instruire şi învăţare,E.D.P. Bucuresti, 199