Metoda sinectica aplicată la clasele de liceu în cadrul orelor de religie

Termenul de sinectică provine din grecescul synecticos („syn” – „a aduce împreună” şi „ecticos” – „elemente diverse”)  și sugerează principiul fundamental al metodei: asocierea unor idei aparent fără legătură între ele.

Sinectica numită şi metoda analogiilor sau metoda asociaţiilor de idei, a fost elaborată de profesorul William J. Gordon (Operational Approach to Creativity) în 1961, când a înfiinţat primul grup sinectic la Universitatea Harvard. Sinectica urmăreşte să îmbine în actul creaţiei situaţii aparent eterogene şi din diferite domenii aşa cum ar fi: trecerea de la concret la abstract şi invers; imaginarea unor soluţii ce depăşesc limitele controlului raţional imediat etc.

Metoda Gordon – Sinectica

Această metodă prezintă următoarele particularități:

  • are în vedere stimularea creativităţii participanţilor pentru formularea de idei şi ipoteze, folosind raţionamentul prin analogie;
  • eliberează participanţii de orice constrângeri şi le îngăduie să-şi exprime liber opiniile vis-a-vis de o problemă pe care trebuie s-o abordeze dintr-o perspectivă nouă;
  • incită la dezvoltarea de idei inedite şi originale şi la asociaţii de idei, mizând pe remarcabila capacitate a minţii umane de a face legături între elemente aparent irelevante.

Secvențele didactice bazate pe sinectică cuprind:

  • enunţarea problemei de către profesor/elev;
  • familiarizarea elevilor cu elementele cunoscute ale problemei;
  • analiza problemei;
  • sugestii imediate sau ”purjare”;
  • enunțarea problemei așa cum a fost ea înțeleasa;
  • detașarea de tema discutată prin introducerea în discuție a unei noi probleme care aparent nu are nimic în comun cu tema principala.
  • familiarizarea, analiza, argumentarea, analogia, dezbaterea (în cadrul grupelor) temei noi propuse;
  • enunțarea problemei noi introduse de către fiecare grupă pe baza unor cerințe date și creșterea ”distantei metaforice” utilizând analogia directa, analogia personala sau conflictul condensat;
  • căutarea deliberată a irelevanţei aparente între cele două teme propuse, fapt care poate genera conexiuni surprinzătoare, neobişnuite;
  • profesorul începe dezbaterea temei principale pe baza tabloului generat, prin munca în grup, de a doua temă propusă.
  • inventarierea căilor posibile de relaţionare dintre ideile aparent irelevante şi elementele date ale problemei, prin producerea de idei noi.

Grupul sinectic este alcătuit din 5-8 persoane, dintre care unul are rolul de lider şi altul de secretar.

Participanţii trebuie să fie cunoscători ai domeniului din care face parte problema în cauză, să posede aptitudini de a lucra în echipă, capacitate empatică şi toleranţă faţă de ideile emise de ceilalţi colegi de grup. Totodată, se aleg persoane cu capacităţi imaginative şi metaforice dezvoltate, nonconformiste şi dezinvolte. Itinerariul sinectic presupune distanţarea intenţionată de esenţa problemei prin înlăturarea ideilor preconcepute care pot influenţa procesul de creaţie. Se face apel la tehnici intuitive: analogia, fantezia, empatia, evocarea, inversia. Prin analogii fanteziste se propun soluţii care se îndepărtează de realitatea posibilă. Prin empatie se produce un transfer de identitate de la problemă la individ. Analogiile simbolice permit transpunerea problemei în imagini. Inversia reprezintă schimbarea unghiului de abordare a temei cu scopul de a diminua inerţia psihologică. Elevii emit diverse propuneri de soluţionare a problemei, care, mai apoi vor trebui transformate în termeni conformi cu realitatea. Aceasta este etapa elaborării modelului rezolutiv, urmată de experimentare şi aplicare.

Problema poate fi expusă de către profesor sau este aleasă din rândul celor propuse de către elevi. Ea este analizată prin fragmentarea ei în unităţi de bază, transpunându-se elementele cunoscute într-o formă operaţională.

În prima etapă, participanților li se explică tema printr-o enunțare generală a problemei, după care urmează o analiză a acesteia, pornind de la general la particular. Pe timpul analizei persoana care a prezentat problema o va descrie și va răspunde la toate întrebările care vor apărea în cursul detalierii. În timpul analizei pot apărea soluții imediate la problema prezentată. În acest sens noile idei pot fi definite ca idei de principiu, idei fundamentale sau idei pilot. Aceasta etapa este tocmai cea de ”purjare” deoarece este destinată eliberării minții participanților de orice idei preconcepute care ar putea influența în mod negativ găsirea de soluții originale și viabile.

După această etapă, problema poate fi redefinita după cum a fost ea înțeleasă, conducătorul grupului preluând sarcina de a o dirija către o ”excursie creativa” unde va predomina analogia, inversia, empatia, fantezia, metafora, precum și alte tehnici intuitive de creație. Punând accent pe tehnica analogiilor directe, personale sau a conflictului condensat se va produce distanțare de problema de față, ”forțând” în acest fel adaptarea fanteziei.

Sinectica foloseşte două idei de bază:

  • să faci ca un lucru ciudat să-ţi devină familiar;
  • să faci ca obişnuitul să devină ciudat.

Prima operaţie implică înţelegerea problemei în esenţa ei, aceasta este faza analitică. Cea de a doua reprezintă o orientare complet nouă, o privire total diferită asupra problemei de rezolvat, încât să se obţină o nouă imagine din problema veche. În acest fel apar idei noi, soluţii mai elegante de rezolvare a problemelor, caracterizate printr-un înalt grad de utilitate şi simplitate. Atât pentru a face straniul familiar, cât și familiarul straniu, este necesară utilizarea sistematică a analogiei. Se utilizează patru tipuri de analogii: personală, simbolică, directă, fantastică.

Conform tehnicii analogiei personale, membrilor grupului (în condiții practice legate de viață) li se sugerează să încerce să se simtă ca parte a problemei considerate sau ca a obiectului implicat în problemă; să se substituie cu obiectul sau cu o componentă a problemei.

Analogia simbolică utilizează imagini poetice și simbolice, înlocuiește obiectul printr- o imagine, comprimă elementele problemei într-un cuvânt sau o frază. Analogiile simbolice permit transpunerea problemei în imagini.

În cazul analogiei directe este vorba de înlocuirea obiectului problemă cu un obiect analog. Este vorba de căutare de procese comparabile într-un domeniu.

În analogia fantastică, magicul se substituie realului, se insistă asupra îndeplinirii dorințelor, ignorându-se legile naturii.

În cadrul secvențelor de instruire a elevilor bazate pe sinectică, profesorul va încuraja atitudinea creativă a acestora, înlăturând ideile preconcepute, care pot influența procesul de creație.

Sinectica este prin excelenţă o metodă de grup, care admite asociaţii de idei, continuarea ideilor altora, aprecierea critică a ideilor şi soluţiilor elaborate în timpul şedinţei, fapt pentru care mai este denumită şi „evaluarea critică imediată”. Spre deosebire de asaltul de idei, care se limitează la folosirea imaginaţiei şi gândirii creatoare doar în şedinţă, sinectica realizează şi alte etape, cum ar fi: elaborarea modelului, experimentarea şi confruntarea cu practica, cu realitatea domeniului respectiv.

Indicatori de evaluare:

  • ideile emise în etapa itinerarului sinectic;
  • ierarhizarea soluțiilor propuse;
  • experimentarea și aplicarea modelului rezolutiv.

Tipuri:

  1. Sinectica bazată pe analogia directă: presupune rezolvarea unei situaţii problemă cu ajutorul unor date, fapte, situaţii, sisteme, domenii cunoscute.
  2. Sinectica bazată pe analogie simbolică: bazată pe descrierea schematică a elementelor problemei şi presupune utilizarea unor imagini-simbol pentru a rezolva o situaţie-problemă.
  3. Sinectica bazată pe analogia personală: presupune identificarea fiecărui elev cu un obiect, cu o persoană, cu un fenomen, cu un sistem real sau imaginar.
  4. Sinectica bazată pe analogia fantezistă: care este mai des folosită în domeniul artistic şi constă în crearea unei dimensiuni imaginare a problemei;

Prezentarea etapelor metodei sinectica pe paliere de lucru profesor/elevi-grupe.

Activitatea didactică pe baza metodei sinectica are cerința de timp de 2 ore. Înainte de a începe activitatea clasa este împărțită în grupe de câte 5-8 elevi, fiecare grupă având un lider și un secretar. Grupele au un caracter eterogen. Fiecare grupă primește textul ce urmează a fi lecturat de către profesor, și supus dezbaterii.

SINECTICA ETAPE ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATEA ELEVILOR
Enunţarea   problemei   de către profesor. Profesorul lecturează textul ce stă la baza temei principale. Elevii vor urmări textul lecturat (fiecare grupă va avea textul în față).
Familiarizarea elevilor cu elementele cunoscute ale problemei; sugestii imediate sau ”purjare”; Profesorul răspunde la întrebările enunțate de liderii de grup, pentru a oferi lămuriri și completări. Elevii se vor familiariza cu textul și vor înlătura prin întrebări adresate profesorului termenii necunoscuți. Elevii vor extrage din text exemple vii de trăire ortodoxă.
Analiza și problematizarea;

Situaţiile problemă pot lua naştere dacă:

–   Se produce o tensiune între achiziţiile anterioare şi obiectul care ne surprinde.

– Există dorinţa de a cunoaşte sau  explica obiectul care ne surprinde.

– Există   condiţii   cognitive-emotiv-motivaţionale de rezolvare.

– Se produce un climat favorabil creativităţii şi rezolvării de probleme.

Profesorul enunță cerințele analizei: grupele de elevi vor analiza (găsi conexiuni) ideile extrase, pe trei paliere:

·    Raportarea   ideilor   la   trăirea   și   înțelegerea personală, aducând obiecții sau întăriri ale ideilor în raport cu ideile principale.

·   Raportarea ideilor la relația personală cu aproapele.

·   Raportarea ideilor la relația societate – propria persoană.

 

Trecerea de la un palier la altul se face pe baza ideilor primului palier (personal). La sfârșitul analizei grupele de elevi vor avea un tabel în care vor scrie ideile principale din textul principal și ideile derivate prin raportarea lor la cele trei paliere. Profesorul va dirija activitatea elevilor și va urmări pe parcursul muncii în echipă a acestora următoarele aspecte:

modalitatea de abordare a problemei; contribuția fiecărui elev la dezvoltarea sau rezolvarea problemei; tipuri de reacții, atitudini, comportamente și amploarea lor; maniera de susținere, de încurajare a contribuțiilor celorlalți; modul de orientare și direcțiile de dezvoltare ale discuțiilor de grup; modul de susținere a unui climat favorabil dialogului, discuțiilor; tipul de concluzionare și de stabilire a consensului.

Analiza textului se face pe trei paliere:

Abordarea personală

Raportarea ideilor principale la gândirea și trăirea personală. Fiecare elev își va argumenta ideile derivate din ideile principale prin analiză și se vor căuta noi abordări de a privi problemele apărute (ca disensiune între noile informații și ceea ce știau). La finalul fiecărei analize se vor enunța ideile (unanim acceptate) derivate din ideile principale. Ideile stabilite în consens vor fi baza de plecare pentru al doilea palier, la fel la următorul plecând de la al doilea palier. La sfârșitul analizei vor completa fișa de lucru conform cerințelor.

Enunțarea problemei așa cum a fost ea înțeleasă; Profesorul va crea climatul pentru ca fiecare grupă să poată prezenta înțelegerea proprie a textului principal. Va scoate în evidență complexitatea și diversitatea abordărilor, subliniind unitatea în diversitate. Fiecare grupă își va prezenta noul tablou de idei și probleme apărute, urmând ca apoi pe baza acestora să se   redefinească   tema principală.   Tema   principală devine astfel ceea ce au înțeles și trăit elevii prin raportare la textul dat.
Detașarea de tema discutată prin introducerea în discuție a unei noi probleme care aparent nu are nimic în comun cu tema principală. Pentru a se detașa de prima activitate profesorul pune la dispoziția elevilor o prezentare video despre cel care a scris textul dezbătut. Detașarea de activitatea anterioară are rolul Profesorul va lectura noul text. Elevii urmăresc noua prezentare.
Familiarizarea, analiza, argumentarea, analogia,   dezbaterea (în cadrul grupelor) temei noi propuse; Abordarea noului text se va face respectând pașii parcurși în prima etapă. Abordarea noului text se va face respectând pașii parcurși în prima etapă.
Enunțarea problemei noi introduse de către fiecare grupă pe baza unor cerințe date și creșterea ”distantei metaforice” utilizând analogia directa, analogia personala sau conflictul condensat; Profesorul va crea climatul pentru ca fiecare grupă să poată prezenta înțelegerea proprie a textului principal. Va scoate în evidență complexitatea și diversitatea abordărilor, subliniind unitatea în diversitate. Fiecare grupă își va prezenta noul tablou de idei și probleme apărute, urmând ca apoi pe baza acestora să se   redefinească   tema principală.   Tema   principală devine astfel ceea ce au înțeles și trăit elevii prin raportare la textul dat.
Căutarea deliberată a irelevanţei aparente între cele două teme propuse, fapt care poate genera conexiuni   surprinzătoare, neobişnuite; Cele două tablouri vor fi puse față în față pentru a putea surprinde irelevanța aparentă, de la începutul demersului didactic și bineînțeles conexiunile apărute ulterior între cele două activități.

Profesorul enunță tema principală a întregii activități și cere elevilor să aducă pe baza celor două tablouri

Inventarierea căilor posibile de relaţionare dintre ideile aparent irelevante şi elementele date ale problemei, prin producerea de idei noi; Profesorul va anunța tema centrală a întregii activități expunând ideile esențiale. Având în vedere că textele din cele două activități au rolul de a canaliza elevul spre tema centrală, fixarea noilor cunoștințe se va face în baza înțelegerii de către elev a celor două texte.

 

Activități de învățare prin metoda Sinectica

Activitatea 1

Obiectul: Religie ortodoxă

Unitatea de învățare: Ortodoxie şi cultură naţională

Conținutul: Oameni de cultură români, promotori ai credinţei creştine

Tema: Părintele Daniil Sandu Tudor

Clasa a XII-a

Tabloul de idei desprins din prima temă pe baza ideilor formulate de grupele de elevi. Tabloul de idei desprins din a doua temă pe baza ideilor formulate de grupele de elevi. Tema principală Părintele Daniil Sandu Tudor, idei esențiale
•         Viața capătă sens prin asumarea noastră de către Dumnezeu.

•         Sfânta încăpățânare – de a rămâne damnat în iubirea lui Dumnezeu

•         Cunoașterea lui Dumnezeu e foc ce arde neputința noastră.

•         Viața fără credință se încarcă cu tonul gri al nihilismului sau al falsului martiriului social

•         Omul nu poate iubi pe Dumnezeu pentru că nu poate lăsa iubirea de sine

•         Praful focului mort – deși omul arde în tot ceea ce face, social, roada muncii lui – fără Dumnezeu – e praful mort (nu pământ viu).

•         Copilul e chipul firesc al omului viu – omul ce crede în Dumnezeu.

•         Pământul           nostru rodește     din/ prin     jertfa martirilor.

•         Mărturisirea           de credință este explicarea existenței noastre, ca rod al dragostei lui Dumnezeu.

•         Învierea   începe   în moartea noastră cu Hristos.

•         Cuvântul trebuie să se întoarcă la Izvorul cuvântului pentru a primi viață.

 

Texte propuse pentru prima temă:

Părintele Daniil, mucenicul Rugului Aprins (24 decembrie 1896 – 17 noiembrie 1962). ”Nu ne trebuie nicio reformă. Ortodoxia nu se poate schimba!”

Lumină din lumină „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, Părintele Daniil Tudor a rămas legat cu deosebire în conștiința româneasca de numele acestei mișcări duhovnicești unice în felul ei, al cărei inițiator a fost. Drumul de la întuneric la lumină n-a fost deloc neted pentru Alexandru Teodorescu (numele civil al Părintelui), om cu o personalitate puternică, o fire năvalnică și o inteligenta zdrobitoare. Ofițer de marină, combatant pe frontul de Est, profesor de liceu și poet, a devenit, în anii 1930, fondatorul a doua reviste („Floarea de foc” și „Credința”) în care a polemizat necruțător cu extremismele politice ale epocii, fapt ce a constituit mai târziu una din „dovezile” principale ale „uneltirii” sale împotriva regimului comunist.

Două experiențe-limită l-au convertit definitiv la Ortodoxie: o călătorie la Sfântul Munte Athos (unde plecase ca turist neîncrezător și s-a întors pelerin smerit, inițiat în tainele rugăciunii inimii) și minunea supraviețuirii sale în urma prăbușirii cu avionul personal de la o înălțime de 1.000 de metri.

Convertirea i-a fost, ca și firea, năvalnica și extremă: în 1946 a intrat în obștea Mănăstirii Antim, unde s-a călugărit cu numele de Agaton. Au urmat anii cei mai rodnici ai lucrării sale duhovnicești, în care a împletit practica rugăciunii isihaste cu învățătura patristică despre lucrarea ei, expusă la întâlnirile săptămânale ale „Rugului Aprins” din biblioteca Mănăstirii Antim.

Intrat deja în atenția Securității, se mută în 1949 la Mănăstirea Crasna din Gorj. Un an mai târziu este arestat, sub pretextul unor ilegalități comise pe front, și trimis la Jilava. Eliberat după doi ani intră în Mănăstirea Neamț, unde primește schima mare cu numele de Daniil, apoi se retrage la Schitul Rarău – unde inițiază, în taină, o „școală” de formare duhovnicească a câtorva tineri, cu menirea de a reînvia duhul Sfântului Paisie Velicikovski în țara noastră.

Arestat din nou în 1958, cu întregul lot de la „Rugul Aprins”, este condamnat la 25 de ani de temniță grea pentru „uneltire contra ordinii sociale” și 15 ani de temniță grea pentru activitate intensă contra clasei muncitoare“. Încarcerat la Aiud, refuză să facă și cel mai mic compromis cu ideologia comunistă. „Încăpățânarea” i-a fost pedepsită cu izolarea intr-o celulă separată. Aici, după mărturia unui fost deținut politic, i s-a dat hârtie și cerneală să-și scrie „autodemascarea“. În loc de aceasta, Părintele Daniil a făcut un rechizitoriu detaliat la adresa concepției și guvernării comuniste. O lună de zile a scris fără oprire, așteptând să fie chemat la anchetă. Într-o dimineață s-a zvonit însa în tot Aiudul că a fost găsit mort în celulă. Cauza reala a morții nu a fost, bineînțeles, pomenită; în certificatul de deces apare doar hemoragie cerebrală“, fără a fi menționat și modul în care a fost declanșată această hemoragie. Trupul său a fost aruncat în Râpa Robilor — groapa comună a noilor mucenici romani.

Prin moartea să mucenicească, Părintele Daniil a dobândit mare îndrăzneală la Dumnezeu, iar limpezimile duhului său adânc străvăzător dăinuiesc în Imnele-Acatist de o frumusețe nepământească, pe care le-a urzit din rugăciune și har.

SAU

Părintele Daniil Tudor spunea:

Dumnezeu este o nebunie aprinsă. Dumnezeu este o slăbiciune, cea mai mare slăbiciune. Noroade întregi sunt mânate ca să nelegiuiască, aproape deplin ateizate și socotesc Numele Lui o minciună, un blestem, o înșelare, prin care mulțimile au fost robite și sărăcite de domnii pământului. (…) Pavel din Tars, în scrisoarea lui cea dintâi pe care a trimis-o Bisericii din Corint, spune:

Iudeii minune cer, elinii caută înțelepciune, noi însa propovăduim pe Hristosul cel răstignit. Scandal pentru iudei, nebunie pentru păgâni, dar pentru cei aleși, fie ca sunt iudei sau elini, El, Hristos este, adică puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu fiindcă mai înțeleaptă decât oamenii este nebunia lui Dumnezeu, iar slăbiciunea lui Dumnezeu mai puternică decât oamenii” (1 Cor. 22-23).

Neabătutul Apostol al neamurilor cunoaște și mărturisește un scandal, o nebunie, o slăbiciune a Sfintei Taine în aceasta lume, care și astăzi e ascuțită și vie. Aceasta slăbiciune a lui Dumnezeu e reală. Și așa și este. Cuvântul de propovăduire a lui Dumnezeu trebuie crezut, și nu ca un joc de înțelesuri, ci de-a dreptul, așa cum este spus. Și nici nu poate fi într- altfel. Pentru că, judecând limpede după judecata noastră, omenească, dacă numele Lui este, într-adevăr, cum spune Sfânta Carte, “Eu sunt cel ce sunt”, dacă, fără umbră, Dumnezeu e unicul izvor și trăinicie a vieții, dacă, cu alte cuvinte, Domnul Dumnezeu cel viu există, atunci El este o grozavă taină a slăbiciunilor, o slăbiciune a tuturor slăbiciunilor.

Niciodată ca în vremurile noastre, slăbiciunea lui Dumnezeu nu a părut mai mare, mai deznădăjduitoare, mai vădită, poate e tot așa cum a fost și în ziua de pomina a răstignirii Lui.

Judecata asta s-ar putea să fie, însă, un adevăr al tuturor vremurilor. Vor repeta oamenii până la sfârșitul veacurilor blestemul de pe Golgota? Ceea ce pare, însă, cu totul nou pentru cei de azi e că și ei vorbesc mai răspicat ca oricând despre această neputință totală a lui Dumnezeu. Mai mult. Ei știu c-au ucis pe Dumnezeu. Mulțimea oamenilor, popoare întregi sunt învățate a striga din toate baierile: Dumnezeu e mort. Dumnezeu nu mai e. Dumnezeu a fost un neadevăr al copilăriei noastre, s-a dus de nu se mai vede, s-a risipit ca umbra norilor care trec peste câmpie.

În toată larma sfruntată a tăgăduitorilor din toate timpurile și de acum este un înțeles care se dărâmă în el însuși ca o orbire. Dar pe lângă acestea, în cuvântul lor e și un adevăr, fioros adevăr…trebuie sa-i credem. Exista și o cinste a tăgăduitorilor, cum spunea nu știu cine. O “sfințenie laică” a lor. Mărturia lor este destăinuirea unei fioroase trăiri. Ei au conștiința clară ca au ucis un Dumnezeu. E faptul mărturiei lor, și nu se poate să nu-i credem.

Și dacă, în adevăr, au ucis, și acela nu poate fi Dumnezeu, cine este acela?

Adevărul cel adevărat din acest țipăt lugubru nu poate fi decât unul: Oamenii au ucis pe dumnezeul care era în ei. Ei și-au tâlhărit propriul lor suflet”.

Viață noastră duhovnicească ni se descoperă la început cu groază, pe marginea prăpastiei, a căderii, a morții. La început, când ne întoarcem (la Dumnezeu, n. Ed.), avem senzația că intram în noapte. Rugăciunea cea dintâi este trezirea în miezul nopții. Rugăciunea cea dintâi e o deșteptare din somnul de moarte, o deșteptare în mormânt.

Este rugăciunea tâlharului celui de-a dreapta, care s-a trezit în mormânt a treia zi, a Învierii. A deschis ochii și s-a trezit, în întunericul rece al mormântului, cu fluierele picioarelor sfărmate și fără îndoială a țipat, aducându-și aminte de îndată, în fulgerul unui gând, marea făgăduință: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine tâlharul, ucigașul, păcătosul!” Și în neputința, durerea și pocăința lui, a plâns cu lacrimile pocăinței desăvârșite, biruite deplin și pline de nădejde, pline de îngrozirea unei bucurii covârșitoare, sfinte, fiindcă el era, totuși, înviat. Minunea făgăduinței Domnului se împlinea în sine și el, tâlharul, striga plin de spaima pocăinței: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.

Crucea este unicul panaceu adevărat, adică tămada universală și dezlegare de chei și enigme”. “Crucea — puterea vindecătoare. (…) Pe Cruce Dumnezeu a biruit moartea și a închis rănile, și dintru adormire a înviat.”

De fapt, omul zilelor noastre e un mare bolnav”; “totul este urmarea unei ideologii, sau, mai bine zis, a ideologiilor, a molimii și gravelor lor simptome, care programează optimismul, standardizează fotogenic bucuria și bunăstarea sufletească, morală și socială. De fapt, omul zilelor noastre este chinuit, frământat, bântuit de uri și patimi acoperite, de spaimă, de obsesii, de pofte și, mai ales, otrăvit, intoxicat până la nebunie, de idei și teorii.” Neurastenia e formă de păcat a veacului nostru, care nu e un păcat nici împotriva aproapelui, (…), nici împotriva lui Dumnezeu, (…), ci unul și mai grozav, păcat contra ta însuți. Păcatele împotriva aproapelui și a lui Dumnezeu, oricât de grele și de grozave, se vor ierta. Păcatul împotriva ta însuți e păcatul sinuciderii, care este păcat de moarte.

Curăția întreagă, neprihănirea sfântă cere curăția intențiilor și mijloacelor în orice lucru, și în bucurii, în întrebuințarea darurilor și averii pe care le ai, în raporturile cu altul, fie față de familie, prieteni sau oricare om cunoscut, și în toate amănuntele vieții tale. (…) Numai pilda lui Hristos, viața Lui ne salvează. El singur a știut să trăiască și prin El, când Duhul Sfânt intra în viața noastră, o transforma în întregime. “Duhovnicia e o Sfântă Taină ca rod al Duhului Sfânt, spunea însuși Părintele. E aproape o cruzime, în aparență, fiindcă subiectul scapă oricărei prize directe și nu poate fi spus. Duhovnicul nu spune, nu te învață în felul obișnuit, ci e o minunare lăuntrică, el te îndeamnă la o învrednicire, în Duh, și caută să trezească în tine viața de minune”.

Puterea preschimbătoare a Duhului Sfânt trebuie să o afli în propriul suflet ca să o mărturisești și să o faci lucrătoare și în alte suflete.

Fericiți cei flămânzi și însetoșați de sfințenie, ca ei se vor satura.

A avea foame și sete de Dumnezeu, de Împărtășire, de mărturisire, de iertare. să fim dară, ca și Părintele Daniil Tudor, oameni de dorință și să suspinam după izvoarele vieții, după pâinea vieții care sunt Sfintele Taine”.

Părintele Daniil era slujitorul unui altar văzut, într-o Biserica văzuta, dar predica intrarea creștinului și slujirea în altarul inimii. Mintea creștinului este preot care trebuie să aducă lui Dumnezeu jertfa pe altarul inimii sale, rugăciunea curata.

Sunteți temple vii ale Duhului Sfânt. Biserica din afară este menită să slujească Biserica vie. Trebuie să te închini cu mâna, cu cuvântul, dar și cu gândul. Aprindeți lumânări de ceară, dar aprindeți și inima voastră ca să ardă în focul Duhului Sfânt”.

Starețul Daniil era împotriva rugăciunii de formă. Rugăciunea nu trebuie să se transforme într-un obicei. Rugăciunea trebuie să fie un eveniment, pentru că prin rugăciune ne întâlnim cu Dumnezeu. Omul trebuie să ardă în rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie prețioasă, căci Lui Dumnezeu trebuie să-I dăm ceea ce avem mai de preț: mintea unită cu inima prin rugăciune, în Duhul Sfânt.

Părintele Daniil predica adevărata închinare: în duh și în adevăr, în rugăciunea făcută cu mintea în inima. Ca să ajungi să te rogi, să iubești pe Dumnezeu și pe aproapele, cu dragoste sfântă creștină, trebuie să cunoști că iubirea de Dumnezeu este pe măsura cunoașterii Lui, după cum ne învață Sfântul Teodor al Ierusalimului. Deci, ca să ajungem sa- L iubim pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să-L cunoaștem. […]

Sfântul Serafim din Sarov spune că untdelemnul din candelele fecioarelor este Însuși Duhul Sfânt, pe care, dacă nu ne-am străduit să-L agonisim în aceasta viață, nu vom fi primiți în cămara de nunta a Mirelui Ceresc. Dumnezeu vrea schimbarea minți noastre, dintr-o minte mândră și întunecată de păcate, într-o minte smerită și luminată de darul Duhului Sfânt.

(din: Rugul Aprins, Starețul Daniil de la Rarău, Editura Panaghia)

Texte propuse pentru a doua temă:

Elegie de dimineață – Ana Blandiana

La început făgăduisem să tac, dar apoi, dimineaţa,

V-am văzut apărând cu cenuşa în porţi, Semănând cum se seamănă grâul, cenuşa,

Şi n-am mai putut, şi-am strigat: Ce faceţi? Ce faceţi? Pentru voi am nins toată noaptea deasupra oraşului, Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă

Aţi pricepe ce greu e să ningi!

Aseară de cum v-aţi culcat am ieşit în văzduh. Era întuneric acolo şi frig. Trebuia

Să zbor până-n punctul unic în care

Vidul roteşte în jurul lui sorii şi-i stinge

Şi eu trebuia să mai pâlpâi o clipă în unghiul acela

Ca să mă-ntorc ningând printre voi.

Orice fulg l-am gândit, cântărit, încercat,

Modelat, lustruit cu privirea,

Şi acum cad de somn şi de oboseală am febră. Vă privesc semănând praful focului mort

Peste alba mea operă şi zâmbind vă destăinui –

Or să vină ninsori mult mai mari după mine

Şi tot albul din lume va ninge pe voi, Încercaţi să pricepeţi legea lui de pe-acuma, Or să vină uriaşe ninsori după noi,

Şi nu veţi avea destulă cenuşă,

Şi copiii de mici învăţa-vor să ningă,

Şi-o să-acopere albul slaba voastră tăgadă, Şi intra-va pământul în rotirea de stele

Ca un astru arzând de zăpadă.

Ioan Alexandru – Iov

Pierduse tot și toate îl dureau

SAU

Carnea pe trup și orice amintire

Dar ceva în el crescuse uriaș Și-nțelegea că asta e iubire Părăsit de prieteni și averi Sugrumat de răni și de puroaie Lins de flăcări și de remușcări Sta pe rug cântând în vâlvătaie Se-ncinsese-n suflarea lui

În adâncul neputinței sale Ca un fel de dans mistuitor Trâmbițând la ceruri osanale. Înecat de milă și de dor Copleșit de fericiri senine

Iov știa de moarte c-a scăpat

Și trăia de-acum fără de sine.

AXION

SAU

M-apropii de tine cu dulce sfială, ca aburul gliei de slavă domoală,

şi cumpăn văzduhul ca norul stingher, uşor pentru humă, prea greu pentru cer. Mă bucur de tine cu dulce cântare,

ca scoica-ntr-o undă, ca roua-ntr-o floare,

că numai prin tine suflarea-mi scânteie

a opta lumină pe reci curcubeie.

Mă mântui prin tine cu dulce minune, cum gândul nu ştie, cum graiul nu spune, cum numai oglinda făptura mi-o ‘ngână, cu-o faţă-n lumină, cu alta-n ţărână.

Și cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire, cu inima prinsă pe strună subţire,

ca steaua-ntr-o rază, ca măru-n parfum,

cercând veşnicia pe clipa de-acum.

Bibliografie:

  • Briggs Myers, Isabel; Myers, Peter B., Oameni și vocații. Înțelegerea tipurilor de personalitate, trad. Nicoleta Dascălu, Edit. Trei 2013.
  • Bono, Edward, Gândirea laterală, Edit. Curtea Veche.
  • Albulescu, Ion, Paradigma predării – Activitatea profesorului între rutină şi creativitate, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008.
  • Bocoş, Muşata, Instruire Interactivă, repere pentru reflecţie şi acţiune, ediţia a II- a, revăzută, Editura Presa Universitară Clujeană, 2002.
Accesări: 196

Articole asemănătoare