Matematica și softurile educaționale

În cadrul orelor de curs destinate procesului de predare-învățare-evaluare a matematicii, am abordat, în anul școlar trecut, diferite metode tradiționale dar și activ-participative (instruirea programată, jocul didactic, metoda ciorchinelui, turul galeriei, metoda cubului) în vederea realizării unei bune înțelegeri a disciplinei matematică. În acest fel, orele de matematică s-au consumat atât în varianta clasică cât și utilizând T.I.C. (Tehnologia Informațiilor și a Comunicării).

Astfel, în cadrul capitolului „Divizibilitatea numerelor naturale” (clasa a V-a), elevii au descoperit prin intermediul tehnologiei alte variante/ modalități de soluționare a exercițiilor în care se impunea aplicarea criteriilor de divizibilitate, spre exemplu, pentru a stabili dacă un număr este/nu este divizibil cu 2, am apelat la programul Microsoft Excel (din cadrul Pachetului Microsoft Office).

Elevii au primit cu entuziasm și curiozitate această strategie de lucru pe care le-am oferi-o; pe toată durata desfășurării lecțiilor de predare-învățare aceștia au lucrat, uneori în paralel cu mine, exersând individual/ în grup probleme legate de divizibilitatea numerelor. Totodată elevii au avut posilitatea de a-și dezvolta abilitățile practice ale lucrului în fața calculatorului. În semestrul al doilea al anului școlar, în cadrul disciplinei Informatică și T.I.C., elevii claselor a V-a au studiat noțiunile de bază ale Informaticii prezente în cadrul Programei școlare destinate acestei discipline.

Profitând de acest fapt, am lucrat cu elevii unele exerciții/ probleme cu ajutorul limbajului de programare „CodeBlocks”, spre exemplu: Stabilirea dacă un număr este/ nu este par. În vederea realizării algoritmului, am făcut apel la cunoștințele elevilor legate de criteriile de divizibilitatea ale numerelor naturale, studiate de aceștia în primul semestru al anului trecut. Utilizând aceste resurse digitale, elevii au început să privească matematica altfel, rezultatele obținute devenind din ce în ce mai bune, așa cum reiese din evaluarea aplicată clasei de elevi la finalul capitolului „Divizibilitatea numerelor naturale”.

În plus, evaluarea asistată de calculator a avut un impact pozitiv asupra elevilor, această modalitate de verificare a cunoștințelor (diferită de cea scrisă) a fost privită de aceștia într-o manieră flexibilă, plină de curiozitate. Testul de evaluare sumativă a fost aplicat în vederea stabilirii nivelului de cunoștințe acumulate de către elevi până la momentul respectiv. Structura testului a fost următoarea: 2 itemi cu alegere multiplă; 2 itemi cu alegere simplă; 2 itemi cu răspuns scurt dar care accepta 6, respective 5 variante de răspuns; 4 itemi cu răspuns scurt/direct (se accepta un singur răspuns corect). Cu ajutorul aplicației HotPotatoes (hotpot.uvic.ca/#downloads), am elaborat o fișă de lucru pe care am proiectat-o făcând-o vizibilă întregii clase, această fișă cuprindea o serie de întrebări considerate a fi necesare în pregătirea elevilor pentru evaluare. Astfel, reactualizarea cunoștințelor s-a făcut tot în forma de organizarea frontală, dar într-o manieră mai elegantă și captivantă.

Elevii au primit testele de evaluare realizate tot cu ajutorul aplicației mai sus menționate. Timpul dedicat rezolvării testului a fost de 40 minute, pentru itemii 1 – 2 s-au alocat câte 0.5 puncte iar pentru ceilalți itemi câte 1 punct pentru fiecare rezolvare corectă. S-a acordat 1 punct din oficiu. Deși unele exerciții necesitau o rezolvare mai amănunțită înainte de a da un răspuns final, parcurgerea testului a avut loc în fața calculatorului. Aplicația a permis realizarea itemilor atât cu alegere multiplă cât și cu răspuns scurt. Întrebarea numărul 4 aștepta un singur răspuns corect, în timp ce întrebările 5 și 6 acceptau mai multe răspunsuri corecte de aceea, în situația în care se tasta un singur răspuns corect, mesajul afișat era însoțit și de celelalte răspunsuri ale întrebării. După fiecare item rezolvat, elevii primeau mesajul prin care erau informați dacă au rezolvat corect sau incorect itemul respectiv, acest lucru le-a oferit posibilitatea unei autoevaluări sigure după fiecare etapă de rezolvare pe care aceștia o realizau în intervalul de timp impus.

Metoda activ-participativă, instruirea programată a fost astfel utilizată pe durata întregului proces de predare-învățare-evaluare a matematicii, întreaga activitate educativă având drept suport Informatica și T.I.C.

Referință
hotpot.uvic.ca/#downloads

 

prof. Roxana-Maria Manea

Școala Gimnazială Nicolae Crevedia, Crevedia Mare (Giurgiu) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/roxana.manea

Articole asemănătoare