Manualul – componentă a curriculumului școlar

Manualul şcolar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi, poate cel mai important, care detaliază sistematic temele recomandate de programele şcolare la fiecare obiect de studiu şi pentru fiecare clasă.

Din punctul de vedere al activităţilor învăţământului, manualul are trei funcţii principale (cf. Seguin, 1989, pp.22-24):

  • Funcţia de informare. Selecţia cunoştinţelor se va face astfel încât să asigure progresivitatea şi să evite supraîncărcarea; – se vor asigura filtrajul şi selecţia cunoştinţelor prin reduceri, simplificări, reorganizări.
  • Funcţia de structurare a învăţării. Organizarea învăţării se poate realiza în mai multe feluri: de la experienţa practică la teorie; de la teorie la aplicaţii practice, prin controlarea achiziţiilor; de la exerciţii practice la elaborarea teoriei; de la expozeu la exemple, ilustrări; de la exemple şi ilustrări la observaţie şi analiză.
  • Funcţia de ghidare a învăţării. Există alternativele: repetiţia, memorizarea, imitarea modelelor; activitatea deschisă şi creativă a elevului, care poate utiliza propriile sale experienţe şi observaţii.

În manual sunt cuprinse informaţii prelucrate şi integrate după principii didactice, psihologice şi praxiologice. El este instrumentul de lucru al elevului şi, prin urmare, în afară de informaţii, acesta trebuie să conţină şi modalităţi sau metodologii de lucru, redate explicit sau infuzate în logica expunerii didactice.

Un manual bun trebuie să fie nu numai un depozitar de informaţii, ci şi un prilej de dezvoltare a gândirii şi a altor capacităţi sau dispoziţii intelectuale, voliţionale, morale, estetice etc.

Pentru realizarea unui manual se cer a fi respectate o serie de exigenţe: cerinţe didactice (modalităţi convenabile de înfăţişare a informaţiei, respectarea unui stil cognitiv adecvat vârstei etc.), cerinţe igienice (lizibilitatea textului sau a materialului iconografic, calitatea hârtiei şi a cernelii tipografice, formatul manualului) şi cerinţe estetice (calitatea tehnoredactării, a ilustraţiilor utilizate, a legării, a coloritului). În condiţiile multiplicării surselor informative, inclusiv pentru elevi, şansa alegerii dintre mai multe manuale posibile, poate una şi aceeaşi disciplină la un an şcolar, este benefică şi necesară. Această posibilitate ar fi atât în avantajul elevilor, printr-o mai evidentă raportare a informaţiei la particularităţile concrete, cât şi în avantajul profesorilor, care ar reuşi mai uşor să realizeze o diferenţiere autentică în învăţare, pornind de la un cumul informaţional, el însuşi diferenţiat şi capabil de a induce individualizare şi diversificare.

Manualul este o carte editată, un obiect, ce prezintă următoarele coordonate care, în circumstanţe date, au reverberaţii şi consecinţe de ordin pedagogic:
a) are un anumit aspect exterior (are copertă cartonată sau nu, fascicolele sunt interschimbabile, include un ghid de predare sau un caiet pentru învăţare etc.);
b) se prezintă într-un anumit format (este un obiect uşor de manevrat, are dimensiuni mai mari sau mai mici- să reţinem că mărimea fizică a manualului induce elevului o anumită reprezentare despre importanţa lui);
c) este redactat cu caractere în stiluri şi mărimi diferite, iar textul este dispus în pagină astfel încât să orienteze şi să faciliteze lectura;
d) include un material iconografic de calitate, cu ilustraţii integrate optim în text, şi de o calitate estetică autentică, fără stridenţe coloristice;
e) este alcătuit din hârtie de calitate, care nu se şifonează, nu se macină, nu se şterge şi care realizează cu elementele inserate pe foaie un contrast maxim.

Orice manual autentic propune un mod de structurare a informaţiei pe criteriul progresiei şi sistematicităţii cognitive sau executive. Astfel, conţinutul trebuie organizat în părţi, capitole, subcapitole, lecţii. Fiecare unitate curriculară de bază (lecţia) va include secvenţe distincte de informaţii, explicaţii, comentarii, corelaţii intra- şi inter- disciplinare, exerciţii aplicative, rezumate, fişe de evaluare, bibliografie suplimentară.

Autorii de manuale trebuie să probeze o sere de competenţe:
a) să aibă talent de redactare, stil clar şi precis;
b) să fie competenţi în aria disciplinară sau academică pe care o dezvoltă;
c) să posede cunoştinţe de pedagogie şi psihologie şcolară, dar şi o experienţă didactică în disciplina respectivă;
d) să identifice nevoile reale de învăţare, posibilităţile, apetenţele şi caracteristicile culturale ale publicului şcolar căruia manualul i se adresează; e) să aibă capacitatea de a lucra îndelung şi de a relua lucrul la manual după un anumit timp;
f) să fie sensibili la criticile altora şi să asimileze sugestii metodice venite de la colegii practicieni;
g) să posede competenţe relaţionale pentru a ţine cont de imperative şi nevoi date, de a negocia cu diverşi parteneri (ilustratori, machetişti, tipografi, editori, difuzori, factori de decizie politică).

Autorii de manuale folosesc următoarele surse de inspiraţie pentru selectarea şi translarea informaţiilor la nivelul acestui instrument:
a) experienţa cognitivă şi didactică proprie, acumulată în timp, în mod progresiv, printr-un întreg şir de puneri la probă, de încercări şi erori etc.; trebuie să avem rezerve faţă de acele manuale întocmite de autori care nu au nici o tangenţă cu practica educativă;
b) lucrări de referinţă în domeniul respectiv, care aduc informaţii complete, exacte, de ultimă oră;
c) alte manuale de bază, deja publicate, care şi-au găsit utilitatea în circumstanţe date;
d) reviste cu caracter teologic, ştiinţific şi cultural, care să permită autorului integrări şi corelări interdisciplinare optime şi operative;
e) alte informaţii parvenite din mediul social, economic, cultural.

Orice profesor bine pregătit trebuie să posede cunoştinţe minimale privind exigenţele îndeplinite de un manual bun, şi asta din cel puţin două motive. În primul rând, el va fi pus în situaţia de a alege, la un moment dat, între mai multe manuale alternative, unul care să fie adecvat situaţiilor elevilor săi; profesorul nu trebuie să mai aştepte indicaţii de la inspector (el îşi cunoaşte mai bine elevii), fiind în stare să rezolve singur alegerea cea mai oportună (mai ales că, uneori, sugestiile venite de la alţii pot fi… interesante). În al doilea rând, profesorul însuşi va fi nevoit să-şi structureze singur un manual sau suport de curs pentru clasa cu care lucrează la un moment dat, în deplină cunoştinţă de cauză (de altfel, în multe ţări cu tradiţii pedagogice nu există manuale în toate situaţiile).

În elaborarea unui manual de calitate, trebuie avute în vedere unele criterii specifice privind redactarea conţinutului, prelucrarea pedagogică a acestuia, forma de redactare (organizarea, limbajul, rezumarea, stilul), ilustrarea, respectarea algoritmului de tratare a unei teme, nivelul de accesibilitate etc. Manualele se grupează în mai multe tipologii sau categorii, după diverse criterii:
a) după apartenenţă- manual centrat pe elev şi manual centrat pe profesor;
b) după metoda pedagogică implicată- manual programat şi manual cu conţinut repartizat pe lecţii şi timp;
c) după gradul de deschidere spre autoinformare- manuale cu univers închis şi manuale cu deschidere spre alte surse, corelaţii;
d) după participare în elaborare- manual de autor, manual- culegere de texte, manual- culegere de documente reale;
e) după modul de rezolvare a sarcinilor- documente de completat, documente auxiliare, manuale construite pe experienţa elevilor.,

În teoria educaţională şi practica tradiţională rolul manualului este cel de a concretiza programa şcolară prin unităţi didactice care pot fi operaţionalizate şi realizate în procesul predării- învăţării: capitole, lecţii, secvenţe de învăţare, manualul reflectând conţinuturi, contribuind la dezvoltarea capacităţilor prin sisteme de sarcini etc.

În viziunea modernă, manualul şcolar este unul din instrumentele de lucru pentru elevi, poate cel mai important, care detaliază în mod sistemic temele recomandate de programele şcolare şi contribuie la organizarea procesului de învăţământ. Manualul îndeplineşte cerinţele fundamentale impuse de sistemul modern de învăţământ, cea mai importantă dintre aceste cerinţe fiind munca individuală a elevilor şi implicarea lor activă în procesul de studiere a limbii române. Structura manualului este una foarte practică, astfel încât alternează textele literare alese cu noţiunile de vocabular, fonetice, de morfologie şi sintaxă. Spre exemplu, unitatea de conţinut pe care se focalizează prezenta aplicaţie, „Opera epică. Narator. Subiect. Personaje”, debutează cu date despre autor, apoi sunt expuse fragmente din nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul”. Fragmentele din operă sunt suplinite de fraze condensate privind restul acţiunii, oferind elevilor o viziune de ansamblu asupra operei ca întreg, chiar înainte ca aceştia să o fi citit în întregime. La subsolul fiecărei pagini sunt explicate cuvintele necunoscute, fapt care asigură manualului un avantaj evident. După textul literar urmează elemente de construcţie ale comunicării, noţiuni de vocabular, comentariu stilistic, universul operei, definiţia nuvelei, personajele operei literare, mijloace de caracterizare etc. Exerciţiile propuse se ridică la standardele învăţământului modern, ele stimulând interesul şi curiozitatea elevilor prin diversitatea lor, prin faptul că ele conduc la un comentariu al operei elaborat de elevii înşişi.

Pentru profesor, manualul reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid, de orientare a activităţii didactice, respectiv de selectarea conţinuturilor ştiinţifice valorificabile în vederea atingerii finalităţilor urmărite; la îndemâna profesorului stau şi alte surse de informare: alte manuale alternative, cărţi, tratate, internet etc.

Pentru elevi, manualul este un instrument de informare şi de lucru. Manualul permite ca elevul să fie tratat drept subiect al educaţiei sau drept propriul său educator, deoarece prin el sunt finalizate toate eforturile instruirii. Elevul este obişnuit să înveţe singur, să utilizeze în mod independent cartea, să fie considerat un partener activ şi responsabil al procesului de învăţământ, cu care să coopereze într-un spirit de respect şi ajutor reciproc.

Un manual bun propune un mod de structurare a informaţiei pe criteriul progresiei şi sistematicităţii cognitive (în părţi, capitole, subcapitole, lecţii), prin respectarea programei şcolare care vizează egalitatea şanselor. Fiecare unitate curriculară de bază (lecţia) va include secvenţe distincte de informaţii, explicaţii, comentarii, corelaţii intra şi inter-disciplinare, exerciţii, rezumate, întrebări, teste, referinţe bibliografice.

 

prof. Laura Cristina Folea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/laura.folea

Articole asemănătoare