Prezentul articol explorează contribuția disciplinei opționale Religie la dezvoltarea caracterului moral al elevilor din învățământul primar și gimnazial, pornind de la premisa că educația autentică prioritizează formarea virtuților înainte de transmiterea informației. Prin analiza fundamentelor biblice, a modelelor hagiografice și a exemplelor din patrimoniul cultural românesc, studiul argumentează că opționalul de Religie constituie un spațiu pedagogic distinct pentru cultivarea discernământului moral, a responsabilității personale și a valorilor prosociale. Având în vedere contextul contemporan marcat de relativism valoric și presiuni ale culturii performanței imediate, articolul evidențiază relevanța unei abordări educaționale centrate pe formarea caracterului prin intermediul narațiunilor biblice, al reflecției etice ghidate și al modelelor de virtute. Demersul se adresează atât cadrelor didactice care predau Religia, cât și decidenților curriculari interesați de dimensiunea formativă a educației religioase în școala românească.
„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui.” (Matei 6, 33)
I. Introducere – educația ca formare a caracterului
Educația autentică nu începe cu informația, ci cu formarea caracterului. Școala transmite cunoștințe, dar omul se definește prin valorile sale. În acest sens, disciplina Religie – inclusiv opționalul de Religie – joacă un rol esențial în conturarea dimensiunii morale a copilului.
În ciclul primar și gimnazial, elevul se află într-o etapă decisivă de formare a conștiinței. Este perioada în care se fixează reperele binelui și răului, ale responsabilității și ale respectului. Așa cum afirma Dumitru Stăniloae, „adevărata cultură este cultura inimii”. Opționalul de Religie devine astfel un spațiu pedagogic al formării caracterului, un laborator al valorilor.
II. Ce înseamnă caracterul?
Caracterul este sinteza convingerilor, atitudinilor și comportamentelor constante ale unei persoane. El se formează prin: modele, experiențe, educație, interiorizare a valorilor.
În tradiția creștină, caracterul se identifică cu virtutea.
Virtutea – temelie a caracterului
Virtuțile cardinale și teologice (credința, nădejdea, dragostea) sunt fundamentul unei personalități echilibrate. Sfântul Apostol Pavel spune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.” (I Corinteni 6, 12). Această discernere definește caracterul matur.
„Educația este îmblânzirea inimii prin luminarea minții.” — Sfântul Ioan Gură de Aur
III. Fundamente biblice ale formării caracterului
Întreaga Scriptură este o pedagogie a caracterului.
Vechiul Testament. Moise este model de responsabilitate și conducere morală. David este exemplu de pocăință autentică.
Noul Testament. Iisus Hristos este modelul desăvârșit al caracterului. Fericirile (Matei 5) reprezintă un cod moral suprem: smerenie, milostivire, curăție a inimii, pace.
Caracterul creștin se formează prin imitarea lui Hristos.
IV. Opționalul de Religie – spațiu de formare morală
În ciclul primar, copiii învață prin poveste, exemplu și emoție. În gimnaziu, încep să înțeleagă argumentul, responsabilitatea și consecința.
Opționalul de Religie oferă: dialog despre valori, reflecție morală, exerciții de empatie, modele de sfințenie.
Prin studierea vieților sfinților, elevii descoperă că eroismul nu înseamnă putere fizică, ci statornicie morală.
V. Dimensiunea istorică a educației morale
Istoria românească este marcată de personalități pentru care caracterul a fost mai important decât succesul. Ștefan cel Mare este evocat ca apărător al credinței și al neamului. Mihai Viteazul rămâne simbol al unității și al curajului.
În plan cultural, Mihai Eminescu subliniază dimensiunea morală a existenței prin versurile sale despre demnitate și adevăr. Educația morală a fost dintotdeauna fundament al identității românești.
VI. Caracterul în ciclul primar
La vârsta școlară mică, copilul: învață prin imitare, caută modele, reacționează la recompensă și apreciere.
Opționalul de Religie contribuie la: formarea respectului, cultivarea bunătății, dezvoltarea responsabilității.
Povestirile biblice devin instrumente formative.
VII. Caracterul în gimnaziu
În gimnaziu, elevul intră într-o perioadă de căutare identitară.
Opționalul de Religie: clarifică dilemele morale, oferă repere într-o lume relativistă, promovează gândirea critică în raport cu valorile.
Este momentul în care elevul trebuie ajutat să aleagă binele conștient.
VIII. Educația caracterului în societatea contemporană
Trăim într-o cultură a succesului rapid și a imaginii. Caracterul, însă, se formează în tăcere și consecvență. Postul, rugăciunea și fapta bună sunt exerciții concrete ale voinței.
Așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „Omul nu este ceea ce are, ci ceea ce este.”
IX. Dimensiunea poetică a caracterului
Vasile Voiculescu surprinde lupta interioară dintre lumină și întuneric. Ioan Alexandru evocă în versurile sale demnitatea credinței. Poetul român a înțeles că fără caracter, cultura devine golită de sens.
X. Concluzii – mai întâi caracterul
„Mai întâi caracterul” nu este un slogan, ci un principiu pedagogic fundamental. Cunoașterea fără caracter poate deveni periculoasă. Inteligența fără morală poate deveni distructivă. Opționalul de Religie oferă cadrul în care copilul învață: să distingă binele de rău, să își asume responsabilitatea, să trăiască în adevăr. Educația autentică începe din interior. Așa cum afirmă Scriptura: „Pomul bun face roade bune.” (Matei 7, 17). Caracterul este rodul unei educații temeinice.
Valoarea pedagogică a opționalului de Religie în formarea caracterului elevilor transcende transmiterea de conținut doctrinar, situându-se în zona dezvoltării competențelor socio-emoționale și a capacității de judecată morală autonomă. Pentru elevi, această disciplină oferă repere axiologice stabile într-o perioadă critică de formare identitară, facilitând dezvoltarea empatiei, a rezilienței morale și a gândirii reflective despre consecințele alegerilor personale. Pentru cadrele didactice, predarea Religiei devine o oportunitate de a integra strategii pedagogice diferențiate – de la povestirea formativă în ciclul primar la dilema morală și dezbaterea etică în gimnaziu – contribuind astfel la profesionalizarea actului didactic prin abordări centrate pe educația valorilor.
La nivel instituțional și sistemic, recunoașterea rolului formativ al opționalului de Religie susține o viziune holistică asupra educației, în care succesul academic se echilibrează cu dezvoltarea personală integrală. Includerea acestei dimensiuni în oferta educațională a școlii răspunde nevoii de formare a unor cetățeni responsabili, capabili de alegeri etice fundamentate și de participare constructivă în comunitate. În contextul dezbaterilor actuale privind educația pentru valori și caracterul tranzversal al competențelor socio-emoționale în curriculum, experiența pedagogică acumulată în cadrul opționalului de Religie poate inspira practici transferabile și în alte arii curriculare, contribuind la inovarea sistemului educațional românesc prin redescoperirea dimensiunii formative a învățării, dincolo de performanța măsurabilă imediat.
Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală
Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii
Sfântul Vasile cel Mare – Omilii morale
Dumitru Stăniloae – Spiritualitate și comuniune
Mihai Eminescu – Poezii
Vasile Voiculescu – Poezii religioase
Ioan Alexandru – Imnele Transilvaniei
Documente curriculare pentru disciplina Religie – Ministerul Educației