Ce este jocul didactic? Voi încerca să ofer un răspuns la această întrebare nu înainte de a defini, întâi, conceptul de joc. Astfel, „H. Piéron definește jocul uman ca o activitate conformă unor reguli convenționale, ce presupun întotdeauna o parte mai mică său mai mare de hazard, fără randament real, dar în care fiecare jucător încearcă şi caută să câştige” (apud Sion, 2003, p.114). Jean Piaget, un alt mare cercetător din domeniul psihologiei, „apreciază că activitatea de joc constă în asimilarea ce funcţionează pentru ea însăşi, fără nici un efort de acomodare” (Sion, 2003, p.114). Aprofundând problema, Jean Piaget „face legătura între dezvoltarea gândirii și felul în care activitatea de joc evoluează până în perioada adolescenței” (Sion, 2003, p. 114).
În strânsă legătură cu conceptul de joc se află jocul didactic, ca subcategorie a sa. De fapt, ”spre deosebire de alte tipuri de joc, cel didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului, conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc” (Dumitru, Dumitru, 2013, p.3). Aceste elemente componente pot fi considerate categorii de clasificare a jocurilor didactice.
Dacă în anterior am extras caracteristicile principale ale jocului didactic comparându-l cu alte tipuri de joc, acum ne dorim să definim jocul didactic ca subcategorie a jocului în ansamblul său. Așadar, ”jocul, ca mijloc de instruire și educare este jocul didactic care reprezintă forma ideală de rezolvare a problemelor de învățare și de instruire adecvată în special preșcolarilor și școlarilor mici. Jocul didactic are ca specific îmbinarea armonioasă a elementului instructiv și educativ cu elementul distractiv” (Gherghina, Dumitru, Dănilă, Ioan et all, 2005, p. 114).
La vârsta școlară mică, „școala contribuie atât la formarea și educarea inteligenței, cât și a caracterului. Activitatea care declanșează dezvoltarea psihică este procesul de învățământ” (Nasu, 2010, p. 13). În aceeași ordine de idei,, Aurelia Marșieu afirmă că ”jocul este o formă de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică” (Marşieu, 2006, p. 110).
Din cele afirmate mai sus, reiese că, la vârsta școlară, procesul de învățământ și jocul contribuie în mod egal la dezvoltarea psihică a copilului. Așadar, procesul de învățământ trebuie să fie calitativ și atractiv pentru ca elevii să beneficieze de o dezvoltare psihică corespunzătoare. Aceste deziderate pot fi îndeplinite prin introducerea jocurilor didactice în demersul instructiv-educativ.
Ce rol are jocul didactic? La această întrebare au oferit răspunsuri, de-a lungul timpului, filosofi, antropologi, medici, pedagogi, sociologi, psihologi și nu numai. Interes pentru noi reprezintă, în principal, definițiile acordate de pedagogi. Astfel, Tonegaru Garofița Maria afirmă, în articolul său, că ,”la vârsta școlară mică, jocul didactic este o formă accesibilă și plăcută de învățare activ-participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor. De aceea, prin joc se realizează obiectivele învățării” (Tonegaru, 2015, p. 1).
O concepție izbitor de asemănătoare cu cea de mai sus aparținei cercetătoarei Oneț Ana-Maria, ea fiind de părere că „jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând iniţiativa si creativitatea elevului” (Oneț, 2015, p. 6).Generalizând, cercetătoarea Grațiela Sion, conchide că, ”pentru perioada copilăriei, până la tinereţe, jocul are funcţii formative complexe” (Sion, 2003, p. 114).
Din cele câteva definiții și caracteristici prezentate mai sus, putem să afirmăm că jocul, în general, precum și jocul didactic, în particular, sunt elemente caracteristice vârstei elevilor din ciclul primar ce au un rol determinant în evoluția ulterioară a copilului, ca adult. Învățătorul nu trebuie să fie doar un transmițător de informații, ci o persoană responsabilă de dezvoltarea intelectuală și de natură psihologică a copiilor, iar jocul didactic este un real ajutor în această misiune dificilă a sa. Învățătorul trebuie să profite de avantajele jocurilor didactice și să le aplice fără ezitare la orele de limba și literatura română.
Așadar, nu este un fapt întâmplător că cercetătorii acordă un interes major jocului deoarece dezvoltarea armonioasă a copilului presupune o atenție sporită acordată educației sale. Procesul educativ trebuie să fie adecvat nevoilor și preocupărilor beneficiarului primar al educației: elevul. Or, la vârsta de 7-11 ani, copilul petrece foarte mult timp jucându-se, el fiind atras și interesat de tot ce este legat de joc și joacă. Prin urmare, procesul instructiv-educativ, pentru a trezi și a păstra viu interesul elevului, trebuie să fie distractiv, plăcut, deci să incorporeze jocuri didactice.
Bibliografie
1. Dumitru, Alexandrina și Viorel-George Alexandrina, Jocuri didactice pentru clasele I si a II-a, Editura Corint, București.
2. Gherghina, Dumitru, Dănilă, Ioan et all (2005), Metodica predării limbii și literaturii române în școala primară, gimnaziu și liceu, Editura Didactica Nova, Craiova.
3. Marșieu, Aurelia, Jocul ca formă specifică de conduită şi activitate, în Educația-Plus, nr. 4, Editura UAV, Arad, 2006;
4. Nasu, Ilie Pedagogie generală : Note de curs / Ilie Nasu ; recenzent: Lidia Stupacenco ; Univ. de Stat „Alecu Russo”, Fac. Pedagogie,Psihologie şi Asistenţă Socială, Catedra Pedagogie, Învăţămînt Primar şi Educaţie Preşcolară. -Bălţi , 2010;
5. Oneț, Ana-Maria (2015), Stimularea creativității prin jocul didactic, în Universul Școlii, Editura Universul Școlii, Alba Iulia;
6. Sion, Grațiela (2003), Psihologia vârstelor, Editura Fundației România de Mâine, București;
7. Tonegaru, Garofița Maria (2015), Caracteristicile jocului didactic în învățământul primar, în Orizont didactic, coordonatori: prof. Celestina Ivașcu, prof. Andreea Băluță, prof. Diana-Ionela Ciobanu, prof. Natalia Elena Roșu, accesat de pe website-ul: orizontdidactic.files.wordpress.com/2016/03/articol-did3.pdf , data accesării: 25.04.2017.