Din cele mai vechi timpuri, copilului i-a plăcut să fie „actor”, mereu a căutat să-şi găsească modele în personajele din poveşti, în „cei ce făceau glume” , a căutat să imită şi să creeze personaje inedite. Este de fapt ceva firesc să imite – copilaria este o imitare a realităţii şi nu numai.
„Toate jocurile sacre ale artei nu sunt decât imitaţii ale jocului fără sfârşit al lumii.” F. Schlegel
Jocul de scenă formează copiilor capacităţi şi valenţe nebănuite, îi trimite-n lumea de poveste transformându-i în „micii actori”, îi face să râdă şi să plângă când situaţia o cere şi de cele mai multe ori le dă puterea de a crea personaje inedite, doar de ei ştiute, doar de ei înţelese şi doar de ei interpretate impecabil.
Prin jocul de scenă se dezvoltă la preşcolari dorinţa de a interpreta roluri, de a fi „un personaj anume”, li se dezvoltă spiritul de creativitate artistică şi imaginaţie scenică, le sunt dezvoltate procesele psihice: gândirea, memoria, atenţia şi bineînţeles limbajul.
Prin jocul de scenă, copilul trăieşte „visul lui ,de a fi actor” , iar prin implicarea lui în viaţa scenei , însăşi el se simte un personaj de poveste.
Menţinerea spiritului ludic în activitatea cu preşcolarii reprezintă o responsabilitate deontologică a educatoarei, ea fiind specialistul învestit de societate să realizeze o educaţie adecvată copiilor preşcolari. Tot mai mult işi face prezenţa educaţia de tip şcolar în grădiniţa, datorită volumului bogat de informaţii cu care copilul vine în grădiniţă, uneori, chiar dacă nu toate informaţiile sunt corecte şi educative, de aceea, educatoarea este cea care asigură respectarea particularităţilor de vârstă ale copiilor.
Primul pas în realizarea jocurilor de rol şi a dramatizării se poate face foarte timpuriu, chiar de la grupa mică. Educatoarea va avea însă grija să nu transforme o activitate plăcută, bazată pe spontaneitate şi motivaţie preponderent afectivă, într-una plictisitoare, tensionată,plină de „indicaţii regizorale”,va trebui să dea frâu liber capacităţii copiilor de aşi exprima liber trăirile, ideile, chiar dacă o fac utilizând texte gata construite.
Expresivitate poate fi dezvoltată, si prin utilizarea unor”jocuri”adecvate.
Interpretarea rolurilor ridică noi probleme: unii copii sunt dotati, altii nu; unii sunt sociabili, volubili, au un simt al limbii si mişcări înnăscute, alţii, dimpotrivă; unora le place să recite, altora nu.
Educaţia cognitiv- emoţională a copiilor preşcolari se dezvoltă şi cu ajutorul jocului de rol şi a dramatizării, metode care au valenţe formative şi educative puternice şi care implică îmbinarea lor cu alte metode adecvate acestei vârste, şi anume: povestirea, teatrul de masă, teatrul de marionete etc., menite să antreneze întreaga personalitate a copilului în învăţarea prin joc.
Farmecul copilăriei se desfăşoară, până la un moment dat, între lumi paralele: una reală şi alta imaginară. În cea imaginară totul este posibil. Datoria noastră este să nu distrugem cu bună ştiinţă această lume frumoasă, ci să prelungim farmecul,candoarea şi nevinovăţia copilăriei.
Prin jocul scenic, prin teatru putem face, într-un mod plăcut, cunoscută copiilor literatura destinată lor, pentru a descifra cu ei tainele limbii române, frumuseţea ei; prin teatru copiii îşi însuşesc vorbirea corectă, fluentă, nuanţată, expresivă şi completează textul cu experienţe proprii.
Teatrul implică activităţi didactice integrate (ed. limbajului, act. practice, ed. muzicală, ed. pentru societate, e.t.c.) cât şi activităţi didactice interactive. Aici aş menţiona serbările interactive care au avut un real succes în grădiniţa noastră, prin intermediul lor copiii putând fi “actori pentru cateva ore “, au jucat roluri ca, cele din: “Iedul cu trei capre” , “Casuta din oala”,”Puisorul pierdut “ sau “Greerele si furnica“.
Acest gen de activităţi oferă posibilitatea aprofundării comunicării, posibilitatea de a găsi cele mai potrivite modalităţi de stimulare a comunicării orale, a expresivităţii şi creativităţii.
Programul distractiv din grădiniţă , prin multitudinea de forme şi posibilităţi de realizare, influenţează refacerea energiei pozitive prin ceea ce numim „odihnă plăcută”; este un foarte bun prilej de afirmare şi verificare a aptitudinilor copiilor şi totodata contribuie la închegarea colectivului.
Teatrul, sub diferite forme: de masă, cu păpuşi pe deget, cu păpuşi pe mână, pe băţ are un loc aparte in viata copilului, jocul de scena ii dă încredere copilului în forţele proprii şi în acelaşi timp îl inspiră , îl motivează şi îl formează ca pe un “mic actor în piesa momentului”.
Teatrul de păpuşi si jocul de scenă are o deosebită importanţă practică (privind atât din punct de vedere pedagogic cât şi psihologic). Este un mijloc de educaţie prin care se acţionează cu uşurinţă, în joacă, direct şi în acelaşi timp, puternic asupra vieţii afective a copilului. Eficienţa sa poate fi explicată prin caracterul său simbolic, aspectul de poveste al acţiunii piesei corespunzând gândirii simbolice, creatoare a copilului.
Pe scenă, copilul se simte liber, inhibiţiile, timiditate dispar, nu mai este stingher, dimpotrivă, este oricând gata să se identifice cu personajul pe care îl reprezintă, interpretează.
Teatrul din grădiniţă are particularităţi ce îl deosebesc de teatrul pus la dispoziţia marelui public, şi anume:colectivul de spectatori este constant programul zilnic ne face să devenim familiari, copiii capătă încredere în educatoare, iar aceasta din urmă le poate cunoaşte defectele lor, se poate stabili un contact mai intim între scenă şi spectatori în timpul spectacolului, putem da răspunsuri copiilor, fără a ne abate de la subiect, astfel ca ei să creadă că au avut propria contribuţie la bunul mers al jocului de scenă.
Avem posibilitatea de a selecta piesele după vârsta copiilor, după nivelul de cunoştinţe al colectivului; acelaşi joc nu îi satisface în aceeaşi măsură pe copiii de vărste diferite piesa prezentată corespunde maturităţii lor psihice putem să alegem corect o anumită formă de spectacol pentru copiii mai mici sau mai mari, reprezentările pot fi: pe scena tradiţională (cortina se ridică iar copiii sunt doar spectatori), scenetă cu o păpuşă mânuită de păpuşar, care poate sta chiar în mijlocul copiilor, în acest caz ,copiii participă efectiv la joc putem avea în vedere durata jocului, pentru a nu i obosi pe copii.
Prin modul în care se organizează şi desfăşoară activităţile distractive, se realizează principalul obiectiv, de a dezvălui copiilor frumuseţile limbii şi muzicalitatea ei.
Sensibilizarea preşcolarilor la aceste calităţi ale limbii române constituie o premisă pentru o viitoare receptare mai profundă a literaturii. Din cerinţele actuale ale societăţii româneşti decurge necesitatea de a îmbogăţi cât mai mult experienţa copiilor cu materiale diverse, persoane; de a i încuraja prin stimuli vizuali, auditivi, olfactivi, tactili cât mai diferiţi, de a-i încuraja să-şi exercite capacitatea motorie, să vorbească, să cânte să asculte ,să mimeze, să gesticuleze, să aştepte.
Într-un colectiv de copii, intimitatea se poate crea printr-o trăire comună a veseliei, un spectacol bine făcut producând bună dispoziţie, îi stimulează să povestească, să converseze, să comunice.
La repetiţii, ei îşi exersează exprimarea clară, narativă, cu glas tare, putând să şi aprecieze rezultatele după înregistrări efectuate de educatoare.
Nu trebuie omisă transmiterea de mesaje în timpul jocului scenic prin mimica si gestica facială, copilul prin puritatea şi inocenţa lui poate transmite cu uşurinţă mesaje mult mai puternice decât ne putem noi cei mari imagina.
Ca o concluzie, pot afirma cu tărie ca jocul scenic are valenţe foarte puternice în dezvoltarea personalităţii copilului preşcolar, că formeaza „actorul de mâine al scenei, care este viaţa”, iar acesta prin tot ce face jucând într-un rol, nu face altceva decât să se pregătească pentru rolul suprem, cel de viitor individ al societăţii.
„Lăsaţi visurile copilăriei” este un motto care aş vrea să devină un îndemn pentru toţi cei care sunt chemaţi să educe preşcolarii prin această formă de activitate, deoarece educaţia nu se poate desăvârşi fără influenţele artistico- estetice.
Bibliografie:
-Revista învăţământul Preşcolar 1-2 / 2006
-Teatrul de păpuşi ,Horia Stanca,Ed.Did. şi Ped. Bucureşti, 1980 I.Borde
-Klein, Teatrul de Păpuşi, E.D.P.,Buc. 1980