Educația incluzivă promovează participarea activă a tuturor elevilor la procesul de învățare, indiferent de particularitățile lor cognitive, emoționale sau comportamentale. În activitatea didactică, profesorul este adesea pus în situația de a adapta conținuturile și strategiile de lucru astfel încât fiecare elev să poată accesa și valorifica experiențele de învățare.
La disciplina limba și literatura română, una dintre dificultățile frecvent întâlnite la elevii cu cerințe educaționale speciale este identificarea și formularea ideilor principale dintr-un text. Această competență constituie o bază importantă pentru înțelegerea mesajului unui text și pentru dezvoltarea capacității de exprimare.
Materialul prezentat a fost elaborat pentru un elev din clasa a VIII-a, încadrat în categoria elevilor cu cerințe educaționale speciale, având recomandări privind tulburarea de conduită și emoțională, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție și dificultăți de învățare.
Evaluarea inițială a evidențiat dificultăți de concentrare, un ritm lent de lucru, probleme în înțelegerea conținuturilor și lacune în achizițiile fundamentale. În aceste condiții, obiectivele educaționale au vizat consolidarea competențelor de bază, dezvoltarea autonomiei în rezolvarea sarcinilor și creșterea încrederii în propriile posibilități.
Fișa de lucru „Formularea ideilor principale dintr-un text narativ” a fost concepută la un nivel adaptat cerințelor și posibilităților elevului. Structura acesteia urmărește principiul progresiei gradate a sarcinilor.
Activitatea debutează cu explicarea conceptului de idee principală într-un limbaj simplu și accesibil. Sunt oferite instrucțiuni clare privind pașii de lucru: citirea atentă a fragmentului, identificarea acțiunii importante și formularea răspunsului printr-un enunț propriu.
Pentru facilitarea învățării, fișa include un model rezolvat, urmat de exerciții scurte care solicită identificarea informației esențiale din fragmente narative simple. Exemplele utilizate valorifică situații familiare elevilor, precum activități desfășurate în familie, relația cu animalele sau comportamente de ajutorare.
În partea aplicativă, elevul formulează idei principale pentru fragmente succesive ale unui text, exersând astfel identificarea succesiunii logice a evenimentelor și construirea unei reprezentări globale asupra conținutului. Un element important al activității îl constituie trecerea de la identificarea ideilor principale ale fragmentelor la ordonarea acestora în succesiunea desfășurării acțiunii. Elevul este sprijinit să observe că, după formularea ideilor principale, acestea pot fi așezate în ordinea în care se petrec întâmplările, obținând astfel o prezentare scurtă și clară a textului.
Adaptarea sarcinilor de lucru a urmărit reducerea complexității cognitive și creșterea accesibilității conținutului. Utilizarea enunțurilor scurte, a exemplelor concrete și a instrucțiunilor explicite facilitează procesarea informației și menținerea atenției.
De asemenea, exercițiile propuse permit elevului să obțină experiențe de succes, aspect deosebit de important în cazul copiilor care manifestă frecvent nesiguranță și lipsă de încredere în propriile performanțe școlare. Feedbackul pozitiv și încurajarea permanentă contribuie la creșterea motivației pentru învățare și la dezvoltarea unei atitudini favorabile față de activitățile școlare.
Așadar, materialele compensatorii reprezintă instrumente valoroase în procesul de incluziune școlară. Adaptarea conținuturilor la nivelul de dezvoltare și la nevoile individuale ale elevului facilitează accesul la învățare și susține progresul educațional. Fișa de lucru destinată formulării ideilor principale demonstrează că obiectivele curriculare pot fi abordate eficient și în cazul elevilor cu dificultăți de învățare, atunci când sunt utilizate strategii didactice diferențiate și materiale adecvate. Astfel de intervenții contribuie nu doar la dezvoltarea competențelor lingvistice, ci și la creșterea autonomiei, a încrederii în sine și a participării active la viața școlară.
Bibliografie
1. Gherguț, A. (2016). Educația incluzivă și pedagogia diversității. Iași: Editura Polirom.
2. Vrășmaș, T. (2018). Școala și educația pentru toți. București: Editura Miniped.
3. Ministerul Educației (2023). Programa școlară pentru disciplina limba și literatura română – gimnaziu.
4. UNESCO (2020). Inclusion and Education: All Means All.
ANEXĂ
Set de exerciții adaptate
(material compensatoriu – nivel adaptat pentru Evaluarea Națională)
FORMULAREA IDEILOR PRINCIPALE DINTR-UN TEXT NARATIV
Ideea principală reprezintă informația cea mai importantă dintr-un fragment de text.
Ea arată ce se întâmplă important în acea parte a textului.
Într-un text narativ, ideile principale urmăresc succesiunea întâmplărilor.
Sugestie pentru elev
Pentru a formula ideea principală:
1. Citește cu atenție fragmentul.
2. Întreabă-te: Ce se întâmplă important în acest fragment?
3. Scrie răspunsul într-un enunț scurt și clar.
Ideea principală se formulează cu propriile cuvinte, nu prin copierea întregului fragment. Ideea principală arată:
• cine participă la întâmplare
• ce se întâmplă important
Model de răspuns
„Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, copilul a observat că Lăbuș, câinele său, nu se mai afla în curte. Îngrijorat, a întrebat vecinii dacă l-au văzut, dar nimeni nu știa unde este. Hotărât să îl găsească, băiatul a pornit spre pădurea din apropierea satului pentru a-și căuta câinele dispărut.”
Ideea principală:
Copilul pleacă în pădure pentru a-și căuta câinele.
Exercițiul 1
„Într-o dimineață senină de vară, Ana și fratele ei s-au trezit devreme și au pornit spre râul aflat la marginea satului. Aerul era proaspăt, iar razele soarelui se reflectau în apa liniștită. Cei doi și-au pregătit undițele și au început să pescuiască.”
Ideea principală:
…………………………………………………………………….
Exercițiul 2
„În drum spre casă, după terminarea orelor, băiatul mergea liniștit pe trotuarul umbrit de copacii înalți de pe marginea străzii. La un moment dat, a observat lângă o bancă un portofel maro. S-a apropiat curios și l-a ridicat pentru a vedea cui aparține.”
Ideea principală:
…………………………………………………………………….
Exercițiul 3
„Copiii au pășit cu grijă pe cărarea îngustă care străbătea pădurea. Printre trunchiurile groase ale copacilor și ramurile acoperite de frunze au zărit o căsuță mică, ascunsă într-un luminiș. Surprinși de descoperire, s-au apropiat să o privească mai bine.”
Ideea principală:
…………………………………………………………………….
Exercițiul 4
„Într-o seară liniștită de vară, nepoții stăteau pe prispa casei și îl ascultau cu atenție pe bunicul lor. Acesta le-a povestit o întâmplare amuzantă petrecută în copilăria sa, când plecase cu prietenii la scăldat și ajunsese într-o situație neașteptată.”
Ideea principală:
……………………………………………………………………..
Aplicații
A. Citește fragmentul:
„După o ploaie de vară care răcorise aerul, copiii au ieșit bucuroși în curte. Bălțile străluceau în lumina soarelui, iar pe alei se auzea ciripitul păsărilor. Ei au făcut bărcuțe din hârtie colorată și le-au lăsat să plutească pe apa adunată în șanțuri.”
Formulează ideea principală:
…………………………………………………………………….
…………………………………………………………………….
B. Citește textul și formulează ideea principală pentru fiecare fragment:
C.
„Într-o după-amiază călduroasă de vară, Ana și fratele ei petreceau vacanța la bunici. Cei doi se jucau veseli în curte, printre pomii încărcați de fructe și straturile de flori colorate.”
Ideea principală:
……………………………………………………………………..
„La un moment dat, printre zgomotele obișnuite ale gospodăriei, copiii au auzit un mieunat slab. Sunetul părea să vină din spatele magaziei.”
Ideea principală:
……………………………………………………………………..
„Curioși, Ana și fratele ei au mers să vadă despre ce este vorba. Ascuns între câteva lăzi vechi, au găsit un pui de pisică speriat și înfometat, pe care l-au luat cu grijă în brațe.”
Ideea principală:
……………………………………………………………………..
„După ce au ascultat povestea copiilor și au văzut starea animalului, bunicii au hotărât să îi ofere adăpost. Ei au decis să păstreze pisica și să aibă grijă de ea.”
Ideea principală:
……………………………………………………………………..
Reține!
După ce găsești ideea principală a fiecărui fragment, poți nota ideile în ordinea în care se petrec întâmplările. Astfel, vei obține o prezentare scurtă a textului.
…………………………………………………………………….
…………………………………………………………………….
…………………………………………………………………….
…………………………………………………………………….
…………………………………………………………………….
…………………………………………………………………….
Felicitări!