Deprinderile motorii sunt extrem de importante, mai ales în cadrul ciclului preșcolar și primar, ele fiind cuprinse în numeroase activități practice incluse la clasă.
Componenta motorie presupune, de exemplu, mânuirea unor unelte, culegerea apoi de informații vizuale și practice (cu privirea la suprafețele prelucrate, la materialele utilizate, la tehnici, etc.). Componenta informațională presupune culegerea de informații ce vizează semnalele proprioceptive ale elevului.
Ulterior, după acești pași, cu ajutorul și îndrumarea dascălului, elevul își reglează și autoreglează activitatea, realizând operația cu succes sau integrând-o într-un alt set de operații. De exemplu, la ciclul primar, o sarcină ce presupune lipirea unor bobițe de hârtie creponată într-un desen ce reprezintă o căpșună presupune anumite sarcini intelectuale, dar și motorii. În primul rând, elevul trebuie să aleagă hârtia roșie ca să reprezinte corect fructul. În al doilea rând, capacitățile motorii sunt testate în seturi – prima dată trebuie rupte bucățele de hârtie, apoi trebuie rulate între degete pentru a crea bobițele, apoi cu lipici acestea trebuie lipite în interiorul marcajului desenului.
Astfel, rolul dascălului devine foarte important în ghidarea fiecărei sarcini din sistem, deoarece fiecare sarcină se integrează, într-un final, în strategia finală. Mai întâi prin exemplu, apoi prin încurajarea fiecărui elev în parte, cadrul didactic facilitează învățarea motorie astfel încât aceasta să nu fie redusă la însușirea actului motor ca atare, ci să presupună informarea, planificarea, realizarea motorie, controlul, sarcini ce nu se vor prezenta neapărat în această ordine, ci se vor succede sau suprapune după caz.
Indiferent că vorbim despre realizarea unui desen sau a unui colaj, actele motorii vor fi considerate legături între senzori și gestul motor, adică – în momentul execuției unei planșe după un model dat, de exemplu, percepția vizuală se transpune în realizarea actului motor, adică ochiul va urma și îndruma mâna. Conjugarea aceasta între diferitele reacții senzoriale ale corpului școlarului pleacă de la modelul pe care dascălul îl prezintă, de aceea este extrem de important ca, însoțit de explicații, exemplul pe care acesta îl dă să fie corect și să fie realizat cu calmitate, astfel încât niciun elev să nu treacă efectiv la sarcina de lucru până ce nu a înțeles ce trebuie să facă.
Urmărind de nenumărate ori secvența de lucru realizată corect de către altcineva, înțelegând explicațiile, preluând prin observație modelul, elevul își va forma o imagine inițială ce va precede rezolvarea sarcinii de lucru și va aproxima din ce în ce mai bine sarcinile intermediare, realizându-și într-un final propria schemă de lucru. Și aici dascălul este obligat să intervină, întrucât personalizarea schemei poate fi un lucru bun, dacă elevul o adaptează aptitudinilor proprii și rezultatul final va fi același, dar, există și cazuri în care adaptarea este greșită și conduce la un rezultat incorect. De exemplu, revenind la colajul cu bobițe din hârtie gofrată – există elevi care realizează întâi toate bobițele, anticipând mai mult sau mai puțin numărul de materiale necesare umplerii colajului și la final lipesc bobițele în interiorul desenului sau există elevi care realizează bobița și o lipesc imediat. Dascălul, prin observarea sistematică a elevului, va decide dacă modul de lucru ales de acesta este corect și eficient și îl va îndruma cu blândețe, sar și cu fermitate, către rezolvarea corectă.
Bibliografie:
Didactica modernă. Muşata Bocoş, Vasile Chiş, luliu Ferenczi, Miron lonescu, Voicu Lăscuş, Vasile Preda, loan Radu; coord. Miron lonescu, loan Radu. – Ed. a 2-a, rev. – Cluj-Napoca: Dacia, 2001