Una dintre cele mai eficiente metode folosite la clasă în ultimii ani este învățarea experiențială. „Conform Recomandării Parlamentului și a Consiliului European – Key Competences for Lifelong Learning 2006/962/CE din 2006, competenţa „a învăţa să înveţi” reprezintă abilitatea de a se implica şi de a persevera în învăţare, de a organiza propria învăţare, gestionând eficient timpul şi informaţia, atât individual, cât şi în grup.”[1]
Pentru a dezvolta unui elev competența de „a învăța să învețe”, una dintre cele opt competențe cheie este nevoie să îl îndrumăm pentru:
- a conştientiza procesul şi nevoile individuale de învăţare;
- a identifica oportunităţile existente;
- a-și dezvolta abilitatea de a depăşi obstacolele care pot apărea, în scopul realizării unei învăţări de succes;
- a obţine,a procesa şi asimila noi cunoştinţe şi deprinderi;
- a căuta şi a utiliza îndrumarea sau consilierea;
- a se implica în construirea cunoaşterii, pornind de la experienţa sa de viaţă, de la cunoștințele şi deprinderile anterioare, pentru a fi capabil să le aplice într-o diversitate de contexte: acasă, la locul de muncă, în educaţie şi propria formare profesională.
La început, până am reușit să proiectez lecțiile folosind acest gen de învățare, mi-a fost destul de greu, aveam senzația că îmi ocupă mult timp, iar rezultatele nu au fost din cele așteptate, elevilor le era teamă să pună întrebări,, așteptau ca eu să le spun care era „morala”, nu găseau similitudini între ceea ce învățau și viața lor.
După câteva exersări, am constatat că schimbarea elevilor era vizibilă și era uimitor să constat că erau mai încrezători, interacționau mult mai ușor, aveau propriile păreri pe care nu ezitau să și le spună, ajungeau singuri să descopere lucrurile pe care înainte le spuneam eu, puteau să folosească ceea ce învățau nu numai în exerciții ci și în afara școlii, participau cu drag la lecții, erau mai motivați și mai încrezători în forțele proprii.
Cu toții știm că motivația și încrederea sunt două competențe care ajută mult la dezvoltarea emoțională a elevilor așa că am continuat să folosesc acest gen de învățare ori de câte ori am avut lecții care îmi permiteau acest lucru.
Învățarea experiențială implică un ciclu al învățării elaborat de David Kolb (1984) și presupune patru etape prin care trebuie să treacă fiecare elev obligatoriu:
1. Experiența care presupune că elevul trăiește o experiență din care descoperă informații noi, pune întrebări la care așteaptă răspunsuri, în cazul nostru lecția pe care trebuie să o parcurgem indiferent de materia la care e predată.
2. Reflecția și analiza, o etapă esențială în care elevul trebuie lăsat să gândească la evenimentul trăit la ce a simțit, adică dacă am citit un text la limba română sau am rezolvat o problemă la matematică, ne oprim și discutăm, reflectăm răspunzând la întrebări precum:
Ce s-a întâmplat?
Cum te-ai simțit?
Ce a fost bun pentru tine și ce nu? /ce ai înțeles și ce nu?
Cum ai gândit?
Ce strategie ai folosit?
3. Generalizarea – în această etapă elevul este prins în discuții care să-l ducă la desprinderea propriilor concluzii, să decidă ce a însemnat pentru el ceea ce a trăit în etapele precedente.
4. Transferul și aplicarea implică elevul în descoperirea semnificațiilor pe care le-a avut activitatea pentru sine și modul în care aceasta poate fi aplicată în viața reală. Nu vor reuși toți elevii de la început să facă acest transfer și atunci este bine să ne întoarcem la experiența trăită, să avem răbdare, să încurajăm elevii să-și spună părerea, să valorizăm fiecare experiență, să dăm exemple din viața noastră.
Învăţarea se petrece atunci când profesorul reuşeşte să conștientizeze şi să genereze experienţe care respectă etapele menționate.
Când facem învățare experiențială?
Putem folosi acest tip de învățare în orice oră folosind procesarea/ debrieful și orice metodă de învățare care ne ajută să dezvoltăm elevilor noștri competențele propuse. Fiecare elev este diferit, deci vede diferit anumite lucruri, se simte altfel în anumite momente din lectie, iar reflecția îl va ajuta să conștientizeze ce s-a întâmplat, interpretarea să vadă ce crede că s-a întâmplat ajungând la propria-i concluzie, iar transferul să descopere aplicabilitatea celor învățate.
Profesorul are un rol important pentru buna desfășurare a unei lecții în care folosește învățarea experiențială, el trebuie să fie un bun facilitator. Iată câteva recomandări oferite de colegii noștri de la Fundația Noi Orizonturi[2]:
„Folosiţi întrebări deschise
Cum a fost pentru tine? Cum te-ai simţit? Cum a fost experienţa aceasta?
Concentraţi-vă atenţia asupra sentimentelor altora
Cum te-ai simţit?
Ce simte toată lumea acum – un cuvânt care să exprime sentimentul?
Repetaţi sentimentele exprimate
Se pare că te simţi uşurat etc.
Concentraţi-vă asupra învăţămintelor
Ce putem învăţa din această situație?
Concentraţi-vă atenţia asupra unui subiect
Vom vorbi şi despre aceasta. Să terminăm mai întâi discuţia deja începută!
Urmăriţi comunicarea verbală şi nonverbală
Urmăreşte semne de confuzie, de plictisire, de supărare etc. Uită-te dacă participanţii scriu/nu scriu, observă tonul vocii, expresia feţei, gesturile.
Fiţi atent la percepţiile altora
Ce simt ceilalţi oameni?
Împărtăşiţi ce simţiţi
Sunt confuz. Ce simt ceilalţi?
Faceţi un sumar sau cereţi grupului să întocmească un sumar
Ce am discutat până acum? Ce concluzii am tras până acum?
Revedeţi subiectele ce s-au discutat
Până acum am vorbit despre… Aşa este? Am omis cumva ceva? Nu am înţeles ceva?
Atenţie la comportament
Ce anume a făcut să crezi așa ceva?
Exploraţi mai mult
Poţi spune mai multe despre acest aspect?
Cereţi persoanelor din grup să înţeleagă ce anume se petrece în cadrul grupului
Ce se întâmplă între noi acum?
Interpretaţi
Se glumeşte mult acum, pentru că evităm un subiect important?
Treceţi împreună cu participanţii prin toate cele trei categorii de întrebări: de observare, interpretative şi de aplicare
Dacă sunteți tentat să duceți procesarea direct la întrebări interpretative, există șansa să se facă brusc liniște în grup.Această situație înseamnă că e posibil să nu fi avut o bază solidă de observații asupra experienței, astfel încât participanții să poată deja extrage lecțiile învățate.
Reformulaţi întrebările, astfel încât să fie simplu de înţeles și de urmărit
Dacă adresați o întrebare prea dificilă sau prea lungă, există șansa să se facă tăcere. Reformulați întrebarea sau construiți întrebări mai scurte și mai simple!
Nu vă răspundeţi singur la întrebările de procesare
Evitați să cădeți în capcana de a vă răspunde singur la întrebările de procesare!
Tăcerea nu e întotdeauna rea
Tăcerea ar putea însemna și că a fost pusă o întrebare bună, iar grupul are nevoie de timp să se gândească la ea înainte să răspundă.
Dacă participanții sar prin răspunsurile lor pașii procesării, asigurați-vă că vă întoarceți și treceți cu ei prin fiecare pas
Dacă un participant la începutul procesării, la o întrebare de observație, a prezentat deja o lecție învățată sau deja își propune un plan concret după acest exercițiu, ascultă-l și revino ușor la etapa de reflecție și de analiză.”
Bibliografie
[1] Bercu, Nicoleta (2013). A învăța să înveți în școală, dincolo de logica implicită a simțului comun. Institutul de Științe ale Educației. Online: ise.ro/a-invata-sa-inveti-in-scoala-dincolo-de-logica-implicita-a-simtului-comun
[2] Laura Borbe, Maria Butyka, Sorana Pogăcean. Strategii ale învăţării experienţiale. Suport de curs, Fundația Noi Orizonturi.