Secolul XXI a adus un salt extraordinar în ceea ce privește folosirea tehnologiei în toate domeniile activității umane, dar evoluția inteligenței artificiale (Artificial Intelligence – AI) depășește, probabil, așteptările multora dintre noi. Deși beneficiile AI sunt multiple trebuie avut în vedere faptul că aceasta necesită folosirea cu responsabilitate, fără abuzuri și fără a substitui cu totul inteligența și expertiza umană. Mai mult decât atât, pandemia adusă de anul 2020 ne-a dovedit că nu trebuie să ignorăm importanța instrumentelor digitale nici în ceea ce privește educația școlară și, dacă învățăm să le folosim eficient și să le explorăm întreg potențialul, putem crește considerabil calitatea și eficiența procesului de predare-învățare-evaluare chiar de la nivelul învățământului preșcolar.
Migrarea procesului de predare în mediul online în perioada 2020-2022, a generat, însă, numeroase probleme de adaptare atât în rândul cadrelor didactice, cât și în rândul părinților și al copiilor:
- lipsa competențelor digitale în rândul cadrelor didactice de a folosi și crea instrumente de lucru online și de a le adapta la specificul vârstei preșcolare;
- accesibilitatea redusă a bibliotecilor virtuale de materiale didactice, dar și dotarea insuficientă a acestora cu resurse potrivite nivelului de învățământ al unității noastre;
- atitudinea refractară a majorității părinților în ceea ce privește folosirea de către copii a spațiului virtual pentru învățare;
- lipsa de formare a cadrelor didactice în ceea ce privește elaborarea de strategii didactice pretabile predării online și lucrului cu resurse digitale.
Ca urmare a tuturor acestor neajunsuri identificate, am implementat la nivelul unității noastre, Grădinița cu P.P. „Sf. Ana” Craiova, proiectul Erasmus+ „D.A.Re (Digitalizare, Aplicare, Relaționare) for an Early Education” cu numărul de referință 2023-1-RO01-KA122-SCH000129406, cu scopul principal de a dezvolta competențele și abilitățile digitale ale cadrelor didactice în vederea creșterii calității și a modernizării procesului de învățământ prin crearea și utilizarea de instrumente digitale adaptate nevoilor copiilor preșcolari. Una dintre activitățile incluse în cadrul proiectului a presupus participarea la cursul „Inlcusive classroom through ICT” desfășurat în Finlanda în perioada 15-21 martie 2024. Pe parcursul acestuia cadrele didactice au învățat să folosească o serie de mijloace digitale care să le faciliteze atât procesul de pregătire a activităților de predare și evaluare de la grupă, cât și interacțiunea cu părinții și preșcolarii. Voi prezenta în cele ce urmează o parte din instrumentele AI care pot fi integrate cu succes în activitățile din grădiniță.
1. Learningapps.org – instrument digital foarte util pentru a crea fișe de lucru cu itemi variați, exerciții cu moduri diverse de rezolvare; platforma poate fi folosită cu succes și în limba română, iar pentru cadrele didactice din învațamântul preșcolar reprezintă o oportunitate de a-și pune în valoare creativitatea și imaginația și de a crea sarcini de lucru adaptate cât mai bine nevoilor copiilor de la grupă.
2. Edpuzzle – este o aplicație gratuită pentru profesori și elevi care facilitează aplicarea metodei „flipped-classroom” în procesul de învațare. În grădinița de copii poate fi integrată într-o multitudine de situații de învățare, educatoarele putând crea povești folosindu-și vocea proprie și imagini originale.
3. Padlet – aplicație pentru a crea imagini inedite și atractive pentru diverse teme de învățare.
4. MagicSchool – AI creat pentru profesori care pot salva timp prețios în planificarea și organizarea activităților de predare.
5. StoryJumper – platformă cu ajutorul căreia pot fi create povești originale. În grădiniță este eficientă pentru crearea de povești pentru activitățile de educație pentru societate sau de consiliere deoarece ne oferă oportunitatea de a valorifica situații reale întâmpinate la nivelul grupei de copii.
6. Adobe Firefly – instrument digital pentru generarea de imagini originale pornind de la o sintagmă, propoziție.
Acestea sunt doar o parte din resursele lumii digitale care vin în sprijinul cadrelor didactice pentru a-i ajuta să creeze activități atractive pentru copiii secolului 21, a căror atenție este din ce în ce mai greu de captat și menținut prin intermediul metodelor tradiționale.
Webografie
1. learningapps.org/
2. edpuzzle.com/
3. padlet.com/
4. www.magicschool.ai/
5. www.storyjumper.com/
6. www.adobe.com/products/firefly.html