Cultura unui popor reprezintă un complex unitar de valori materiale şi spirituale create de oameni prin cuceriri asupra lor înşişi, concretizate în ştiinţă, artă, moravuri drept, organizarea vieţii sociale şi de stat, sau în felul de a trăi. Alături şi împreună cu teatrul, muzica, pictură, sculptură, cinematografia, DANSUL, că artă străveche ce străbate istoria omenirii ca una dintre primele manifestări ale omului, este un fenomen general ale cărui începuturi le găsim la cele mai vechi popoare.
Se dansează cu ocazii vesele său triste, la nunţi său la înmormântare, la victorii său înfrângeri, la ceremoniile religioase, se joacă în sărituri mari său cu paşi mărunţi în picioare său şezând, mişcând capul, braţele, partea de jos său de sus a trupului, pântecele, picioarele sau genunchii, bărbaţi său femei, singuri său perechi, în grupuri mici ori în cortegii numeroase, pe loc său parcurgând distanţe
Dansul este un ansamblu organizat de mişcări ritmice ale corpului, mişcări conduse de sunetul instrumental său vocal şi animat de un ritm interior. Dansul se însoţeşte cu muzica. Ritmicitatea dansului este de fapt ritmicitatea naturii, alternanţă continua între încordare şi relaxare, ritmul mişcărilor cardiace, pendularea frunzelor, înălţarea şi coborârea valurilor, succesiunea zilelor şi a nopţilor. Dansul, împreună cu muzică,formează ceea ce numim acţiuni coregrafice.
Prin dans, se realizează transformarea unei idei, unui sentiment, unei senzaţii, a unui fapt său eveniment conform legilor estetice, într-o mişcare ritmată, naturală, adevărată, armonioasă.
Dansul popular, ca activitate extraşcolară, are un rol deosebit în educarea, instruirea şi formarea personalităţii elevilor, care, alături de dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, duce la formarea personalităţii autonome şi creative. Importanța, locul şi sarcinile instructiv-educative ale dansului popular:
- Copiii sunt incluşi într-o activitate culturală permanentă, cu program şi orar bine definit, ceea ce propune o pregatire constincioasă şi ordine din partea lor.
- Copii se simt apreciaţi si importanţi în urma activităţilor lor.
- Copiii îşi cunosc/recunosc cultura populară – o lume care le va aduce bogăţie sufletească, identitatea, şi-şi vor dezvolta personalitatea.
- Prin combinaţiile de mişcări şi ordonarea, respectiv memorarea acestora copiii vor da randament mult mai bun la materii ca matematica, literatura, gramatica, ştiinţele naturii – dat fiind faptul că dansul popular se leagă strâns de folclor, etnografie şi natură.
- Se va contura un permanent interes faţă de tot ce se leagă de folclor, îndeletniciri populare, meşteşuguri populare.
- Copiii, de mici vor recunoaşte importanţa rădăcinilor, faptul că folclorul, cultura din zona unde trăim este o VALOARE unică în Europa – aportul nostru cel mai de seamă la universalism.
ASPECTE MORFOLOGICE ALE JOCULUI POPULAR
A. Aspecte de ansamblu
1. Forma geometrică a ansamblului de jucători
2. Ţinuta jucătorilor
3. Componenţa
B. Aspecte ale mişcării generale
1. Desfăşurarea în spaţiu
2. Tempoul
C. Aspecte cinetice
1. Diversitatea mişcărilor
2. Motive si figuri
a. Figuri de acomodare
b. Figuri de virtuozitate
D. Aspecte de construcţie
1. Organizarea figurilor
a. Introducerea
b. Scheletul
c. Finalul
2. Succesiunilor figurilor
a. alternarea plimbărilor cu figuri de virtuzitate
b. existenţa comenzilor
c. prezenţa unui conducător
E. Aspecte metrico-ritmice
F. Aspecte complementare
G. Caracter şi funcţie
Dansul, ca formă de educaţie folosită în programa şcolară se situează la un nivel iniţial, de pornire, fără să fie pus accentul pe tehnica corporală, ci strict de comunicare, de exprimare a emoţiilor şi sensurilor ce-l definesc, de construire a expresivităţii motrice proprii, prin participarea în procesul de creaţie artistică.
Dansul reprezintă sau ar trebui să întruchipeze nevoia, dorinţa, voinţa, trăirea, atitudinea, emoţia individuală unei personae sau a grupului de care aparţine, în scopul provocării unei impresii asupra celor din exterior. Cu alte cuvinte comunicarea dintre dansator şi spectator (elev şi profesor sau ceilalţi colegi ai elevilor) trebuie să genereze legătura, raportul expresie- impresie.
Această activitate presupune deci participarea profesorului(coregraf), a elevului, în calitate de subiect şi a spectatorului(ilor) ce poate fi reprezentat prin professor, ceilalţi elevi sau a spectatorilor externi, părinţi, prieteni.
Pe baza unei teme alese, compoziţia este pusă în practică sub forma unei creaţii coregrafice, o înlănţuire de elemente exprimate fizic, dar şi însoţite emoţional de starea determinată de ideea propusă şi binenţeles acompaniată de muzică.
“Din punct de vedere estetic, muzica provoacă executanţilor emoţii plăcute, îmbogăţindu-le totodată cultura generală şi asigurându-le dezvoltarea expresivităţii în mişcare”. Muzica se constituie în mijloc de dezvoltare a creativităţii, imaginaţiei.
“Concordanţa muzicii cu mişcarea se manifestă sub două aspecte: unul din din punct de vedere al caracterului muzicii şi al doilea din punct de vedere al mijloacelor de expresivitate ale muzicii”.
Cunoaşterea de către profesor a noţiunilor muzicale elementare vor determina reuşita explicării şi folosirii celor mai potrivite bucăţi muzicale. Particularităţile acompaniamentului musical (împărţirea frazelor muzicale, cunoaşterea ritmului, tempoului, ritmicitatea motrică) toate vor înlesni şi ghida subiecţii în punerea pe muzică a succesiunilor coregrafice.
Mijloacele utilizate pentru educarea ritmicităţii motrice sunt: percuţie, mişcări simple ale membrelor superioare, deplasări, combinaţii simple. Mijloacele pe care le are profesorul pentru a pune în practică intenţia subiecţilor sunt relativ puţine, subiecţii neposedând un bagaj motric variat, dar prin mişcări simple, sugestive, acesta trebuie să realizeze spectacolul pe înţelesul spectatorului şi să corespundă nivelului de pregătire al subiecţilor.
Competiţia între participanţi, între grupele aceleiaşi facultăţi sau de la facultăţi diferite vor creşte elanul şi dorinţa subiecţilor de afirmare, autodepăşire sau de câştigarea întrecerii.
Spectacolul poate avea şi un caracter demonstrativ.
Toate aceste forme de manifestare şi prezentare ale produselor finite (dansuri, creaţii artistice, spectacole, serbări) vor urmări aceleaşi obiective:
- formarea unei ţinute corecte;
- îmbunătăţirea supleţii şi dezvoltarea mobilităţii articulare;
- educarea schemei corporale (plasamentul corpului în spaţiu, conştientizarea şi posibilitatea autocorectării poziţiilor segmentelor corpului în diferite planuri, direcţii, în spaţiu, lateralitatea);
- educarea simţului echilibrului(static şi dinamic);
- orientarea spaţio-temporală,
- educarea simţului ritmului;
- stimularea expresivităţii corporale, prin formarea capacităţii de a reda un gest, o mişcare, însoţite de emoţia, trăirea, atitudinea, sentimentele, starea adecvată impusă;
- stimularea creativităţii şi imaginaţiei prin participarea direct, activă la realizarea compoziţiei coregrafice;
- educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice;
- dezvoltarea capacităţii de autoapreciere a prestaţiei motrice,
- încurajarea comunicării cu ceilalţi – socializare – urmărindu-se astfel integrarea fiecărui individ în colectiv.
Concluzii
Dansul în şcoală va avea un rol deosebit prin dezvoltarea capacităţii de comunicare corporală, cu accent deosebit pe creşterea posibilităţilor creative, nedându-se importanţă tehnicităţii. Subiecţii vor fi sfătuiţi să reproducă cât mai exact din punct de vedere tehnic mişcarea propusă, executată de profesor, încurajaţi să dea şi o interpretare proprie, să exprime ceea ce simt, ce-şi imaginează, îi inspiră sau le sugerează acompaniamentul muzical.
Combinaţiile coregrafice arătate de profesor vor antrena memoria motrică şi coordonarea, vor viza capacitatea de concentrare, disponibilitatea, aprecierea reperelor şi o dorinţă lăuntrică de autoperfecţionare, de cunoaştere de sine, de conştientizare a corpului în mişcare prin intermediul imaginii modelului, dar şi a propriiilor imagini mentale.
Evaluarea în dans este mai dificilă, însă poate fi realizată de către profesor sau chiar de către subiecţi, stabilindu-se anumite criterii ce trebuie atinse, să se verifice nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor motrice specific acumulate, respectiv progresul înregistrat.
Bibliografie
MOCIANI, V., Gimnastica ritmică sportivă, în Gimnastica(Gh. Băiaşu coord) (1985), Edit. Sport-Turism, Bucureşti;
VASILESCU, Theodor; TITA, Sever (1969), Folcor coregrafic românesc, Bucureşti;
revista.newprojects.org/?p=445
educatie-fizica.ro/calitatea-motrica-indemanarea-capacitatile-coordinative/
isjtr.ro/mat/curriculum/educatie_fizica_si_sport/Programa_EFS_cls_V_VIII_in_vigoare_2017_2018.pdf