Literatura pentru copii presupune acele creații care, prin mesaj, grad de accesibilitate şi nivel al realizării artistice, pot intra într-o relație afectivă cu cititorul (Casangiu, 2007). Literatura pentru copii este o formă de cunoaștere (Costea, 1997) şi succesul este garantat dacă învățătorul ştie să sensibilizeze pe micii ascultători sau cititori prin intermediul forţei expresive a limbajului artistic.
În predarea poeziei „Revedere”, de Mihai Eminescu, convorbirea introductivă trebuie să prefigureze atmosfera poetică, climatul emotiv, pentru ca apoi să se aprofundeze mesajul poeziei. În comentarea poeziei, accentul va fi pus pe faptul că sentimentele sunt exprimate în mod direct, prin mijlocirea dialogului dintre poet şi codrul personificat.
Creațiile literare despre natură şi viețuitoare se constituie într-o secvenţă îndrăgită de copii. Ei regăsesc în lumea animalelor, a păsărilor, a gâzelor şi a plantelor aspecte ale existenţei proprii, cu preocupările cotidiene, cu grijile şi satisfacţiile caracteristice vârstei.
Snoava constituie un adevarat manual de morală populară, în care întâlnim forme variate ale umorului, a cărui funcţie este să îndrepte răul. Aşadar, funcţionalitatea snoavei constă în restabilirea unor norme ale eticii populare încălcate de comportamente reprobabile. Elevii pot înţelege mai profund textul snoavelor dacă sunt încurajaţi să-şi exploreze propriile sentimente şi asociaţii determinate de acesta. Se vor simţi mai implicaţi în lectură dacă observă că reacţiile lor interesează.
Atitudinea pe care o are şcolarul mic faţă de conflict şi personaje este rezultată din perticiparea sa afectivă (Casangiu, 2007). De aici admiterea a două categorii de personaje: ori bune, ori rele. Pentru şcolarul mic, lupta între bine şi rău se desfăşoară pe un plan exterior, între personajele care le simbolizează. Răul este reprimat prin distrugerea fizică a personajului negativ. Această absenţă a cauzalităţii îi permite copilului să descopere semnificaţia şi să adopte şi atitudinea corespunzătoare – de simpatie faţă de eroi şi de antipatie pentru duşmanii acestora. Valoarea estetică a unor opere literare, complexitatea trăirilor sufleteşti ale personaajelor, conflictele rezultate din lupta de idei sau din ciocnirea unor caractere, rămân puţin accesibile şcolarului mic, dar nu inaccesibile.
Receptarea unei opere literare presupune, în primul rând, trăirea elementară a conţinutului operei, receptarea ei senzorială şi emoţională, elevul să se identifice cu textul, să audă, să vadă, să-şi reprezinte, să resuscite interior universul creat prin cuvânt (Casangiu, 2007). Ideal este ca elevul să manifeste empatie faţă de protagoniştii cu care se aseamănă. Opera literară poate fi accesată atît prin abordarea lineară – producerea de sens, identificarea elementelor cheie ale textului, cât şi prin abordarea afectivă, emoţională a textului – reacţii de identificare, respingere, corelarea cu experienţe personale. La lecţia „Puiul” după Al. Brătescu Voineşti, poate fi propusă elevilor fie o discuţie despre păsările migratoare, fie despre ascultarea sfaturilor părinţilor.
Poveştile, legendele, parabolele au fost dintotdeauna metode eficiente şi favorite de a comunica informaţia, a preda valori şi a împărtăşi lecţiile importante ale vieţii (Burns, 2011). Ele oferă participarea la o relaţie în care povestitorul şi ascultătorul au în comun o legătură interactivă. Poveştile au multe din caracteristicile comunicării eficiente: sunt interactive, educă prin atracţie, trăiesc şi hrănesc imaginaţia, dezvoltă abilităţi de rezolvare a problemelor, creează posibilităţi pentru îndeplinarea obiectivelor, invită la o luare a deciziilor independentă. Copilul vedea o parte din el în povestitor şi în personaje şi poate să fie influenţat puţin câte puţin de atitudinile, valorile şi abilităţile lor. Pe parcursul timpului şi în toate culturile, poveştile au fost folosite ca formă de comunicare şi educaţie eficientă, transmiţând de la o generaţie la alta atitudinile, valorile şi comportamentele necesare pentru a supravieţui şi pentru a avea succes în viaţă. Poveştile ne educă în a face faţă situaţiilor pe care e posibil să le întâlnim în viaţă şi ne învaţă cum să abordăm provocările care sunt în faţă.
Bibliografie
Burns, G. W. (2011). 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adulţi. Bucureşti : Trei.
Casangiu, L. I. (2007). Literatura română şi literatura pentru copii. Constanţa: Nautica.
Costea, O. (1997). Literatura pentru copii. Manual pentru clasa a XIII-a – şcoli normale. Bucureţti: Editura Didactică şi pedagogică.