Lucrarea de față abordează o tematică centrală în educația timpurie: stimularea autonomiei personale și sociale la preșcolari prin intermediul jocului de rol. În prima parte sunt sintetizate reperele teoretice fundamentale privind evoluția psihică la vârsta de 3–6 ani, iar în a doua parte este prezentat un studiu de caz desfășurat pe parcursul unui semestru. Rezultatele confirmă faptul că jocul de rol direcționat reduce dependența de adult, dezvoltă stima de sine și optimizează relaționarea cu egalii.
Cuvinte-cheie: educație timpurie, preșcolari, autonomie, joc de rol, studiu de caz
1. Introducere și cadrul teoretic
Perioada preșcolară (3–6 ani) reprezintă o etapă definitorie în structurarea personalității copilului. Trecerea de la dependența aproape totală față de mediul familial la integrarea în mediul preșcolar solicită intens capacitățile de adaptare și auto-organizare ale copilului.
În psihologia dezvoltării, autonomia nu înseamnă doar capacitatea copilului de a se îmbrăca sau de a mânca singur, ci reflectă formarea unei stări de independență emoțională, decizională și comportamentală raportată la vârstă. Erik Erikson plasează această etapă la granița dintre autonomie, rușine și vinovăție, subliniind că încurajarea inițiativei proprii constituie temelia unei personalități echilibrate.
Mijlocul fundamental prin care preșcolarul explorează și își construiește autonomia este jocul, mai ales jocul de rol (sau de creație cu subiect din viața cotidiană). În cadrul jocului de rol, copilul transpune experiențe, preia atribuții de adult și ia decizii într-un mediu securizant, exersând autoreglarea emoțională și cognitivă.
2. Metodologia cercetării
Pentru a analiza modul în care intervenția educațională prin joc de rol influențează autonomia, am realizat o cercetare calitativă de tip studiu de caz.
- Subiectul: Efrem, copil în vârstă de 4 ani și 8 luni, înscris în grupa mijlocie.
- Durata observației: 12 săptămâni (octombrie – decembrie).
- Instrumente de colectare a datelor: observația sistematică, fișa de observație psihopedagogică, convorbirea și analiza produselor activității.
3. Prezentarea studiului de caz
Diagnosticul inițial (motivele includerii în studiu)
La începutul anului școlar, Efrem manifesta o dependență accentuată față de cadrul didactic și un grad ridicat de ezitare în desfășurarea sarcinilor individuale sau de grup. Întâmpina dificultăți mari la momentele de rutină (îmbrăcat, strânsul jucăriilor) și renunța rapid la o activitate dacă nu primea confirmare imediată din partea educatoarei. În momentele de joc liber, el rămânea adesea în poziția de observator sau urma pasiv indicațiile altor copii.
Planul de intervenție prin joc de rol
Pe parcursul celor 12 săptămâni, au fost introduse sistematic jocuri de rol structurate și semi-structurate la momentele de Jocuri și Activități Alese (JAD), precum:
- „De-a doctorul” – unde i s-a atribuit rolul de medic primar (implicând luarea de decizii privind ordinea consultațiilor și stabilirea diagnosticelor simulate);
- „Micul bucătar” – organizarea în echipă a unei bucătării improvizate, repartizând sarcini celorlalți colegi;
- „Magazinul de jucării” – gestionarea schimburilor și a deciziilor de „cumpărare/vânzare”.
Am adoptat rolul de facilitator pasiv, intervenind doar pentru a debloca situațiile de conflict sau pentru a oferi încurajări verbale pozitive.
Rezultate și evoluție
Progresul lui Efrem a fost evaluat pe trei dimensiuni principale:
- Autonomia comportamentală: până în săptămâna a opta, Efrem a început să își gestioneze singur materialele de lucru și obiectele personale la sosire și plecare, fără a mai solicita prezența permanentă a adultului.
- Inițiativa în joc: repetarea rolurilor de autoritate simbolică (doctor, vânzător) i-a crescut încrederea în sine. A început să propună propriile scenarii de joc și să își asume responsabilități în cadrul grupului.
- Autoreglarea emoțională: toleranța la frustrare a crescut semnificativ. Atunci când întâmpina o problemă în construcția unui joc, încerca 2–3 soluții alternative înainte de a cere ajutorul cadrului didactic.
4. Discuții și concluzii
Studiul de caz demonstrează că jocul de rol nu este doar o metodă de divertisment sau de relaxare în grădiniță, ci un instrument pedagogic esențial pentru dezvoltarea autonomiei. Prin intermediul rolului asumat, copilul depășește barierele de inhibiție, învață să facă alegeri autonome și își dezvoltă sentimentul de eficacitate personală.
Pentru cadrele didactice, este crucial ca spațiul de joc să fie organizat stimulativ, iar intervenția adultului să fie dozată atent: suficientă pentru a oferi siguranță, dar minimă pentru a nu limita inițiativa copilului.
Bibliografie
- Bocoș, Mușata; Cătănoiu, Adina (2018). Pedagogia învățământului preșcolar și primar, Editura Paralela 45, Pitești.
- Erikson, Erik H. (2015). Copilărie și societate, Editura Trei, București.
- Golu, Florinda (2014). Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași.
- Ministerul Educației Naționale (2019). Curriculum pentru educația timpurie, București.
- Piaget, Jean (2012). Psihologia copilului, Editura Arcturus, București.
- Șchiopu, Ursula; Verza, Emil (1997). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București.
- Vîgotski, Lev S. (2014). Jocul și rolul său în dezvoltarea psihică a copilului, Editura Trei, București.