Unul dintre elementele de bază ale sistemului educațional al copiilor îl constituie educația fizică a tinerei generații, aceasta contribuind la pregătirea unui tineret capabil, sănătos și puternic pentru a se integra în societatea modernă.
„Educația fizică nu vizează un scop limitat, intrisec, acela al dezvoltării fizice ce s-ar realiza, chipurile, paralel și independent de alte aspecte ale personalității umane, din contră, educația fizică, ca parte componentă a unui sistem, acționează concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltării integrale a personalității, stimulând și fortificând calitățile psihofizice ale acesteia.” (Nicola, I., 2000, p. 317).
Dragnea A. (2006) este de părere că educația fizică este cea care poate influența atât sfera intelectuală a personalității, cât și celelalte sfere ale sale, educația fizică fiind cea care dă sensul principal al relației în cadrul sistemului componentelor educației generale către celelalte și nu în sens invers.
Voiculescu E. (2003, p. 124) este de părere că educația fizică realizată la vârsta preșcolară are ca scop „educarea unei generații de tineri sănătoși, viguroși, rezistenți, puternici, agili și capabili de muncă”.
Educația fizică este integrată în cadrul educației permanente, aceasta prin intermediul conținutului ei contribuind la realizarea idealului educațional, a unei armonii între elementele biologice și psihice ale personalității umane. Ca și proces instructiv-educativ, educația fizică vizează formarea și cultivarea capacităților fizice ale copiilor, reprezintă un proces deliberat construit și desfășurat în vederea perfecționării, dezvoltării fizice și a capacității motrice, ținând cont de particularitățile de vârstă, sex, cerințele de integrare, specificul unor profesii (Golu, P., 1993; Dragnea, A., 2006).
De-a lungul vârstei preșcolare, motricitatea este intens dezvoltată, ea contribuind la creșterea posibilităților copilului de a lua contact cu lumea și mediul înconjirător, dar și de a facilita exercitarea unor componente practic-acționale.
Premise importante ale calităților, capacităților și trăsăturilor de caracter ale copiilor sunt sănătatea, dezvoltarea fizică armonioasă. Printre motivele fundamentale ale societății și valorii educației fizice se numără influențarea favorabilă a stării de sănătate, sporirea capacității de efort a organismului realizată prin exersarea funcțiilor vitale și de adaptare la mediul înconjurător, dar și formarea deprinderilor de igienă individuală și colectivă. Educația fizică are și sarcina de a contribui la dezvoltarea și formarea acelorași trăsături și componente ale personalității pe care le vizează și procesul de pregătire intelectuală și sistemul general de instrucție și educație. Educația fizică este cea care își aduce un aport considerabil în ceea ce privește dezvoltarea tuturor proceselor psihice (cognitive, afective, volitive), dar și a componentelor personalității (Nicola, I., 2000; Dragnea, A., 2006).
În ceea ce privesc procesele cognitive, educația fizică concură la dezvoltarea percepțiilor, spiritului de observație, atenția, gândirea. Cele care contribuie cel mai mult la dezvoltarea percepțiilor complexe sunt exercițiile fizice. Prin intermediul acestor exerciții fizice se exersează aprecierea distanței, a adâncimii, sunt exerciții în cadrul cărora este importantă aprecierea corectă a timpului și în acest fel se contribuie la perfecționarea timpului. Tot în cadrul exercițiilor fizice, dar și al jocurilor fizice spiritul de observație, atenția, cu calitățile sale, gândirea sunt intens solicitate, exersate și perfecționate (Nicola, I., 2000).
În cadrul educației fizice și apariția stările afective pozitive sunt favorizate, Epuran M. (1976) precizând următoarele categorii:
- stări afective produse de o activitate musculară mai intensă: bucurie, vioiciune, satisfacție, bucurie;
- stări afective produse de perceperea caracteristicilor exterioare ale mișcărilor și acțiunilor: emoții și sentimente estetice;
- stări afective provocate de pregătirea pentru exerciții, pentru joc sau concurs: neliniște, nerăbdare, încordare emotivă, frică, apatie, indiferență etc;
- stări afective provocate de execuția unor exerciții dificile, complicate sau periculoase: încrederea în forțele proprii, bucuria, satisfacția;
- stări afective ce se declanșează în însuși procesul executării exercițiilor și desfășurării, în cadrul întrecerilor: bucuria reușitei, mobilizare sau demobilizare, îndârjire etc.
- stări afective provocate de ambianța în care se desfășoară activitatea: bucurie, încredere, dorința de a face totul pentru reușită etc.
Nicola I. (2000) este de părere că „toate aceste stări afective își pun amprenta asupra întregii personalități umane”.
În cadrul orelor de educație fizică se dezvoltă voința, efortul de voință fiind prezent în orice activitate umană, iar prin educarea acestuia se formează acele calități indispensabile celor două funcții ale sale (dirijate și frânate): curajul, dârzenia, perseverența, hotărârea, consecvență etc.
De asemenea, educația fizică are un rol important și în formarea personalității în ansamblul său. Se stabilesc mai multe subsisteme ale personalității: subsistemul de orientare, subsistemul bio-energetic, subsistemul instrumental, subsistemul relațional-valoric și de autoreglaj, adică interese, temperament, aptitudini, caracter. La aceste subsisteme se mai adaugă încă două: subsistemul rezolutiv-productiv (cuprinde inteligența) și subsistemul transformativ-contructiv (cuprinde creativitatea) (Zlate, M., 2006).
Temperamentul se exprimă atât prin rapiditatea sau încetineala apariției și desfășurării proceselor psihice, dar și prin intensitatea cu care se manifestă, toate aceste aspecte fiind exprimate prin intermediul mișcărilor, mimicii, limbajului, rezistenței la efort etc. Atunci când se contribuie la educarea temperamentului se urmărește cultivarea trăsăturilor temperamentale, iar direcțiile principale ale acțiunii educaționale sunt orientate în sensul „consolidării stăpânirii de sine și echilibrului afectiv, la coleric, a accelerării reacțiilor și mișcărilor, la flegmatic, a fortificării energiei și creșterii independenței, la melancolic”, educația fizică fiind cea care își aduce contribuția la toate aceste trei aspecte. Caracterul este cel care se conturează în copilărie, exercițiile fizice, sportul contribuie la „formarea și stabilizarea” acelor trăsături de caracter. Interesul este cel care „imprimă un conținut și un sens activității umane”, iar educația fizică asigură condiții prielnice formării unor interese, dar constituie și „cadrul optim formării interesului pentru practicarea educației fizice și a sportului”. De asemenea, educația fizică își aduce apotul și la dezvoltarea aptitudinilor, fie ele aptitudini generale sau aptitudini psihomotorii. Aceste aptitudini psihomotorii prezintă anumiți factori: forța, impulsivitatea, rapiditatea, precizia statică, coordonarea, mobilitatea. Aceste aptitudini psihomotorii sau abilități motrice „facilitează adaptarea acțiunilor motrice la condițiile variabile de solicitate a organismului” și se află în „strânsă interdependență cu celelalte componente ale personalității: inteligența, temperamentul, caracterul etc.” (Nicola, I., 2000, p. 322-326).
Pe lângă acele activități obligatorii de educație fizică, a secvențelor de mișcare efectuate, plimbările și drumețiile contribuie și ele la întărirea sănătății copiilor și sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică și armonioasă. Prin intermediul acestor excursii și plimbări sunt formare și exersate deprinderile motrice aplicative, dar copiii se familiarizează și cu mediul înconjurător, îl descoperă și află informații noi legate de activitățile adulților și realizările lor, dar contribuie și la educarea morală a acestora, învață să nu evite efortul fizic, să învingă dificultățile, dezvoltă voința, curajul, spiritul de echipă.
Prin intermediul exercițiilor și jocurilor fizice sunt educate fiecare dintre mecanismele psihice informațional-operaționale de prelucrare primară și secundară a informațiilor, cele de stimularea și energizare a comportamentului, de reglaj psihic, trăsăturile de personalitate, adică omul în ansamblul său, atât fizic, cât și psihic.
Bibliografie
Nicola, I., 2001, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București;
Dragnea, A., 2006, Educație fizică și sport. Teorie și didactică, Editura Fest, București;
Voiculescu, E., 2003, Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București;
Golu, P., 1993, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Epuran, M., 1976, Psihologia educației fizice, Editura Sport-Turism, București;