Importanța unei relații bune între familie și școala, au un scop comun acela de dezvoltare globală și armonică a copiilor și, prin urmare, trebuie să fie o sarcină comună; o modalitate de a facilita realizarea acestui obiectiv principal. În zilele noastre școlile și părinții cer acest sprijin și colaborare reciprocă, dar este dificil de făcut în practică, deoarece există programe contradictorii dificil de a avea timp și, de asemenea, nu întotdeauna părinții sunt dispuși sau în caz contrar, profesorii nu sunt întotdeauna deschiși la această colaborare.
Când vorbim despre participarea la școală nu se referă doar la ședințe ci și participarea la activitățile propuse, și că există o relație de încredere și ajutor între părinți și profesori. Această relație devine astăzi un pilon foarte puternic pentru eficacitatea și răspunsuri pozitive ale dezvoltării educaționale și personale a elevilor care a demonstrat că, în absența acestei cooperări, copilul va avea multe probleme în evoluția lui școlară și vor exista numeroase limitări. În caz contrar, dacă se dă această cooperare adecvată, elevul va evolua în mod satisfăcător și există multe avantaje de care se va bucura copilul.
Educația este un proces foarte lung care începe să fie învățat de către familie și apoi de școala și este nevoie de ambele părți pentru a obține o dezvoltare completă educațională și personală. Prin urmare, școala trebuie să accepte importanța participării și colaborării părinți în educația copiilor și necesitatea unei relații cordiale între ele profesor și părinți, astfel încât profesorii să își poată îndeplini funcția eficient și complet.
Școala și familia trebuie să împărtășească preocupările, să facă schimb de informații și să gânduri despre educație, școală, copii și ajută la stabilirea unor legi și acorduri privind anumite acțiuni față de copil. Familia trebuie să aplice acordurile luate și încercarea de a transfera cunoștințele școlare în viața de zi cu zi și școala trebuie să realizeze la fiecare copil obiectivele convenite sau propuse și să transfere și să aplice cunoștințe familiare și de zi cu zi pentru viața școlară a modul în care se realizează această interrelație și uniune între educația formală și cea non-formală.
Părinții au așteptări prea mult de la școală și nu iau nici o decizie pentru dezvoltarea unei relații mai strânse cu proprii copii. Școala pentru ei este responsabilă de educația copiilor.
Profesorul este urmărește să știe cât mai multe despre situația pe care elevul o are acasă, modul de viață și despre preocupările acestuia. Implicarea și ajutorul părinților la îmbunătățirea actului educativ, performanța și modul de lucru.
O soluție de îmbunătățire pe care cadrele didactice o propun este organizarea de activități de tot felul care favorizează abordarea și participarea familiilor în centre. ideile activităților concrete care au contribuit sunt: în principal organizarea de activități activități extracurriculare, întâlniri ale părinților cu tutori, ateliere de lucru, coexistență după școală, activități școală, să transmită pliante și broșuri părinților, acțiuni de instruire, activități de joc, întâlniri oficiale și participarea informală la întâlniri în clasă, discuții personale, grupuri de discuții, reuniuni regulate, excursii, petreceri, povești, jocuri.
Părinţii au fost captați de şcoală prin forme variate de activităţi extraşcolare, determinându-i să adere la ideea de colaborare activă, acceptând rolul de factor răspunzător în devenirea propriului copil. Părinții care au participat la activitățile extrașcolare și-au exprimat aprobarea și interesul față de educația dată de școală.
Aceste activităţi extraşcolare au avut o importanță neaşteptat de mare în rândul părinţilor care au încercat relaţii noi cu copiii lor, fapt ce i-a determinat să-şi schimbe radical, în mod pozitiv, atitudinea faţă de şcoală.
Activităţile derulate, a îmbunătăţit considerabil legătura dintre şcoală cu familia , părinţii simţindu-se utili, prezentând în acest fel un interes mai mare pentru şcoală. Activităţile extraşcolare, sunt atractive la orice vârstă. Ele produc bucurie, stârnesc interes,facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită un efort suplimentar.
Elevilor li se dezvoltă spiritul operational, practic, manualitatea, dând oportunitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Elevii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi. Profesorul are posibilitatea, prin acest tip de activitate, să-şi cunoască elevii, să le influenţeze dezvoltarea, să-i dirijeze să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal – pregătirea copilului pentru viaţă. Realizarea acestor obiective depinde în primul rând de profesor, de talentul său, de dragostea sa pentru elevi, de abordare a temelor, de modul creator, prin punerea în valoare a posibilităţilor şi resurselor de care dispune clasa de elevi .
Trebuie să promovăm o cultură participativă și părinții să colaboreze pentru a favoriza elevulul, principalul protagonist al procesului educațional.
Bibliografie:
1. Cernea Maria, Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de învăţământ, în “ Învăţământul primar“ nr. 1, Ed. Discipol, Bucureşti, 2000;
2. Crăciunescu Nedelea, Forme de activităţi extracurriculare desfăşurate cu elevii ciclului primar, în ,,Învăţământul primar“ nr. 2, 3, Ed. Discipol, Bucureşti, 2000.