Copiii cu CES au nevoie de sprijinul nostru al tuturor pentru a avea acces la educație. Grădința, ca prima formă de educație formală la care au acces toți copiii, trebuie să ofere șanse egale la educație fiecăruia, indiferent de posibilitățile sale de învățare, participare și dezvoltare. Iar familia, alături de grădiniță și comunitate trebuie și ea pregătită să accepte nevoile acestor copiii.
Ca și educator într-o grădiniță de stat, am fost pusă deseori în situația de a avea la grupă preșcolari cu cerințe educative special iar, în astfel de situații, am încercat să găsesc cele mai bune metode de predare-învățare pentru a-i determina pe toți participanții la actul educational să se implice conștient în activitățile derulate.
Prezența în colectivul grupei a unor astfel de copii, solicit efort crescut din partea dascălului sub toate aspectele: pregătirea pentru lecții, pentru activități extrașcolare; atitudinea față de toți copiii grupei.
Educatoarea trebuie să ofere copilului cu CES tratarea individuală de care are nevoie în toate etapele unei activități, pentru ca acesta să recupereze neajunsurile, să valorifice în mod compensatoriu potențialul sănătos, dar să nu neglijeze pe ceilalți copii din grupă. Intervenția educațională trebuie însoțită de atitudinea pozitivă a cadrelor didactice și a familiei față de copiii cu cerințe educative speciale.
Copiii cu cerințe educative speciale nu doar că pot fi integrați, ci pot fi integrați cu succes în grădiniță și ulterior în școală, ajutându-i să devină adulți independenți și fericiți.
A integra acești copii înseamnă :
- A educa copiii cu CES în grădinițe obișnuite, alături de copii tipici;
- A crea planuri individualizate de intervenție în funcție de stadiul de dezvoltare al fiecărui copil prin implicarea unei echipe multidisciplinare formată din educator, psiholog, logoped, consilierșcolar;
- A permite accesul copiilor cu CES la programul și resursele grădiniței;
- A asigura programe de sprijin personalizate fiecărui copil cu CES;
- A acorda ajutor cadrelor didactice în procesul de aplicare și implementare a programelor de integrare.
Pentru ca integrarea în grup a copilului să se facă cât mai bine este necesar ca acesta să aibă abilități relaţionale de bază. Competenţele sociale de bază la preşcolari se referă la iniţierea şi menţinerea unei relaţii şi integrarea într-un grup, care se dovedesc a fi benefice copilului atât pe termen lung şi scurt. Ele se referă la: prieteni mai mulţi, relaţii interpersonal sănătoase, încredere în sine, sănătate emoţională, rezultate bune în activităţile de învăţare.
Comportamentele sociale se exersează în cadrul relaţiilor pe care copilul le stabileşte cu persoanele importante din viaţa lui. Acestea se pot dobândi în cea mai mare parte în familie prin intermediul interacţiunilor zilnice. Copiii învaţă de la părinţi cum să-şi gestioneze emoţiile intense, cum să adopte un comportament adecvat în diverse situaţii contextuale. Rolul principal al familiei este acela de a oferi modele şi de a modela comportamentele copiilor.Familia este mediul normal în care personalitatea unui copil, cu sau fără deficienţe, se dezvoltă armonios sub toate aspectele.
Familiile copiilor cu cerinţe educative speciale au obligaţia să se implice în activităţile școloare și extraşcolare ale copiilor şi să dea dovadă de răbdare şi înţelegere faţă de schimbările mai lente sau mai rapide din viaţa copiilor lor.
În reuşita educaţiei incluzive un rol important revine familiei. Relaţia familie-şcoală se bazează pe încredere. Comunicarea eficientă asigură încrederea reciprocă.
Pentru ca această comunicare să fie eficientă profesorii trebuie să apeleze la bune deprinderi de ascultare. Ascultând atent părintele se poate stabili o relaţie deschisă cu sprijin reciproc.
Pentru o mai eficientă susţinere a şcolii incluzive din partea familiilor, membrii acestora trebuie să satisfacă un minimum de cerinţe:
- să participle activ la toate activităţile şcolii şi să se implice în promovarea practicilor de integrare şcolară a copiilor cu cerinţe speciale la toate nivelurile vieţii sociale.
- să fie modele de acţiune şi comportament în acceptarea şi susţinerea integrării persoanelor cu cerinţe speciale din comunităţiilelor.
- să sprijine profesorii în alegerea unor strategii realiste cu privire la evoluţia şi formarea copiilor în şcoală şi în afara ei .
- să fie parteneri sinceri de dialog și să accepte fără reserve colaborarea cu echipa de specialişti care se ocupă de educarea şi recuperarea copiilor lor, urmărind împreună progresul înregistrat de copil în diverse situaţii de viaţă.
- să colaboreze cu alţi părinţi în grupurile de suport ale părinţilor şi să împărtăşească şi altora experienţele personale cu propri copii, la activităţile desfăşurate în mijlocul familiei.
- să fie convinşi de avantajele oferite de şcoala incluzivă copiilor cu cerinţe special şi să accepte fără resentimente eventualele limite impuse de gradul şi complexitatea deficienţelor acestora .
Prin comunicarea eficientă cu familia, aceasta ajunge să conştientizeze rolul în educaţie, rolul în integrarea cu succes a copilului său. Familia trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra copilului, rolul său fiind foarte important în dezvoltarea acestuia din punct de vedere fizic, intelectual, moral.
Parteneriatele grădiniță – familie vin în sprijinul îmbunătăţirii comunicării dintre părinţi şi cadre didactice. Ele se evidenţiază în activităţi comune, participarea părinţilor la diferite cursuri în care se explică acestora ce înseamnă o regulă în familie, ce înseamnă o pedeapsă când nu au fost respectate regulile şi ce înseamnă o laudă.
Bibliografie
1. Breben, S.,Gonea, E.,Ruiu, G., Fulg, M –„Metode interactive de grup”, Editura Arves, Craiova, 2007
2. Cocorada E., Năstasă L., “Fundamentele psihopedagogiei speciale. Introducere în logopedie”, Editura Psihomedia, Sibiu, 2007
3. Gherguţ, A- “Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale”. Editura Polirom,Iași, 2006