Grădinița copiilor sănătoși, alimentație sănătoasă acasă, dar și la grădiniță, prin metode de bune practici

Sănătatea este în strânsă legătură cu educaţia. Preocuparea pentru sănătatea şi educaţia copilului trebuie să ocupe un loc important atât la nivel de politici publice cât şi la nivel de familie fiind bine ştiut că este mai uşor şi mai ieftin să previi decât să tratezi. Un individ educat este mai preocupat de sănătatea sa. Dacă vom avea copii cu un trup sănătos vom avea copii cu o minte sănătoasă, dar este la fel de valabil şi situaţia inversă: copiii bine dezvoltaţi psihic se vor dezvolta bine şi fizic.

„Sănătatea e starea de bine fizică, mentală şi socială.”
„Prima bogăție a omului este sănătatea.” (Ralph W. Emerson)

Obiectivul fundamental al nostru pleacă de la ideea că este foarte important pentru copii să înţeleagă de  mici că este bine să aibă grijă de sănătatea lor, iar părinţii  şi cadrele didactice să găsească acele căi prin care să îi susţină în dezvoltare, realizând un echilibru între fizic, psihic şi social.

Problema identificată:
Societatea de consum ne pune la dispoziţie o gamă variată de alimente unele mai nocive decăt altele care adesea atentează grav la sănătatea noastră. Obiceiurile alimentare defectuoase precum şi lipsa mişcării pot conduce in timp la obezitate si de ce nu la boli grave. Grădiniţa, ca prim contact educativ instituţional al copilului are menirea de a forma deprinderi si a educa preşcolarul în vederea formării unui stil de viaţă sănatos.

Contextul/justificarea proiectului :
– general: cu părinţii, un procent destul de îngrijorător, circa 60%, care preferă dulciurile şi băuturile dulci, fructelor şi apei
– specific
– preşcolarii din grădiniţele cu program prelungit sunt nevoiţi să petreacă zilnic în sălile de grupa în jur de 8 sau 9 ore ceea ce nu  impune multă mișcare.
– de multe ori condiţiile meteo împiedică ieşirea copiilor afară şi dezvoltarea unor activităţi de mişcare şi suntem nevoiţi să folosim sala de grupa neechipată corespunzător
– în apropierea grădiniţei nu există spaţii de joacă amenajate astfel că mulţi copiii sunt luaţi acasă unde desfăşoară activităţi statice;
– nu există programe de educaţie pentru
– 5%din preşcolarii înscrişi în unitatea noastră sunt supraponderali datorită alimentaţiei nesănătoase şi a faptului că petrec mare parte a timpului liber în faţa calculatorului, a televizorului, sau desfăşoară prea puţine activităţi fizice.

Motivăm alegerea acestui proiect din dorinta de a aduce un plus de cunoştinţe referitoare la educaţia pentru sănătate printr-o alimentaţie corectă, prin respectarea regulilor de igienă personală şi de grup, pentru a forma o conduită corectă şi responsabilă faţă de sănătatea proprie şi a celor din jur.

Scopul proiectului:
-adoptarea unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor şi al părinţilor bazat pe mişcare, pe consumul zilnic de fructe si legume, pe consumul de apă în detrimentul băuturilor dulci, precum şi servirea zilnică a micului dejun, Formarea priceperilor si deprinderilor de igienă individuală si de grup.

Educaţia pentru sănătate reprezintă o verigă a educaţiei pentru societate. Sănătatea nu înseamnă absenţa bolii, ci un mod de viaţă echilibrat. Deprinderile elementare de igienă trebuie imprimate din fragedă vârstă pentru a pătrunde cât mai adânc în modul de viaţă cotidian. Optimizarea activităţilor de educaţie pentru sănătate  se poate realiza şi prin folosirea proverbelor şi zicătorilor, în cadrul activităţilor de lectură după imagini, poveşti, povestiri, basme, precum şi diferite situaţii adaptate programului zilnic desfăşurat în grădiniţă. Multe proverbe şi zicători pot fi adaptate unor situaţii ivite prin activităţile practice, artistico-plastice făcându-se referiri la modul cum au lucrat, cum s-au comportat.

Activităţile proiectului  în ordinea desfăşurării/ scurtă descriere:

O1-Prevenirea bolilor şi întărirea sistemului imunitar prin practicarea a 60 minute de mişcare zilnică
A1-întâlnire informală la nivelul unitatii-lansarea proiectului;
Cadrele didactice participante la proiect vor fi instruite privind derularea proiectului.Se vor repartiza responsabilităţile.
A2-Importanţa mişcării, a exerciţiilor fizice pentru organismul uman si implicaţiile practicării exerciţiilor fizice de la vârste fragede
Se va organiza o masa rotundă cu participarea reprezentanţilor DSP, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a copiilor
A3-,,Faci gimnastică de mic şi creşti mare si voinic”
Implementarea in Regulamentul de ordine interioara a obligativităţii practicării exerciţiilor fizice timp de 30 minute în diferite momente ale zilei
A4.-Introducerea în curricula şcolară CDS a opţionalelor ce vizează educarea copiilor pentru sanătate. Fiecare grupă va derula activităţi opţionale de genul ,,Micii gimnaşti”, ,,Micii dansatori”, ,,Mişcare şi sănătate” ,,Micul sportiv”
A5.-Consilierea părinţilor pe tema necesităţii practicării împreună cu copiii a 60 minute de mişcare energică zilnic
Vor participa părinţii copiilor, se va organiza o dezbatere pe aceasta temă şi se vor aplica chestionare.
A6.-Antrenarea practică a părinţilor şi a copiilor în activităţi cu caracter sportiv în vederea stimulării interesului pentru mişcare
În acest sens se vor derula urmatoarele concursuri:
-,,Micul sportiv”,,,Stafeta”,,,Ne întrecem cu tricicletele”,,,Cel mai frumos joc de mişcare”,,,Eu si familia mea-cea mai buna echipă”.
A7.-,,Mişcarea în aer liber înseamnă sănatate curată”
Se vor organiza excursii, drumeţii, plimbări în parc

O2.Creşterea cu 75% a numărului de copii care înlocuiesc dulciurile cu fructe şi consumă zilnic legume
A1-Importanţa consumării zilnice a fructelor şi legumelor şi efectele nocive ale consumului de dulciuri in exces. Se va organiza masă rotundă în care vor fi implicaţi actorii din proiect
A2.-Copilul meu mănâncă sănatos? Părinţiii vor fi consiliaţi să reducă cantitatea de dulciuri din alimentaţia copiilor şi să o înlocuiască cu fructe şi legume
A3.-Vitaminele din grădină-Se vor derula în fiecare grupă activităţi care să sensibilizeze copiii, să conştientizeze efectele benefice ale legumelor şi fructelor pentru sănătatea proprie
A4.-Reorganizarea regimului alimentar. Se va modifica meniul zilnic al copiilor astfel incât să fie cres cut aportul de legume si fructe

O3.Creşterea cu 50% a numărului de copii şi părinţi care înlocuiesc sucul şi alte băuturi dulci, cu apă, zilnic în cantităţi suficiente
A1.-Conştientizarea efectelor nocive pe care le au aditivii şi coloranţii artificiali din sucurile existente în comerţ şi a importanţei hidratării zilnice a organismului
Se vor face experimente simple, pe înţelesul copiilor spe a fi relevate aceste aspecte
A2.-Apa-izvor de sanatate. Se vor derula activităţi care să sensibilizeze copii la rolul apei în păstrarea sănătăţii organismului
A3.Rolul apei in starea de bine şi sursă de energie a organismului. Fiecare copil va avea sticla de apă de acasă pe care o va folosi ori de cate ori simte nevoia

O4.–95% copii care să consume micul dejun  in familie, la sfârşit de săptamână şi pe perioada vacanţelor (având în vedere că la grădiniţă copiii prezenţi consumă zilnic micul dejun)
A1.-Să gătim împreună. Părinţii vor fi invitaţi să pregătească alături de copiii lor micul dejun
A2.-Micul dejun-cea mai importantă masa a zilei
Fiecare grupă va iniţia ,,Săptămâna micului dejun” în care se va prepara gustarea de dimineaţă copii-educatoare folosind alimente puse la dispoziţie de administraţia unităţii
A3.-Alimente sănătoase pentru micul dejun. Se va organiza un concurs de desene realizate de copiii din cele doua unităţi pe aceasta tema
A4.-Mic dejun in familie. Părinţii vor realiza fotografii cu prepararea şi servirea micului dejun în familie care vor fi expuse în holul unităţii

Evaluare
a) Rezultatele :
Prin aplicarea acestui proiect  la  copii vom  determina începutul formării unei conduite adecvate fată de consumul de alimente sănătoase .
b) Impactul proiectului va conduce la:
• conştientizarea părinţilor şi a altor factori educaţionali din cadrul comunităţii privind necesitatea formării şi dezvoltării interesului pentru educaţia pentru sănătate.
• creşterea implicării părinţilor şi a comunităţii locale în crearea unui mediu sigur şi sănătos pentru toţi.

prof. Emilia Mihalache

Grădinița cu Program Prelungit nr 2, Pașcani (Iaşi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/emilia.mihalache

Articole asemănătoare