Dezvoltarea rapidă din ultimii ani a instrumentelor digitale oferă multiple oportunități de exploatare, iar o provocare cu care se confruntă cadrele didactice este integrarea în procesul de învățare a laboratoarelor la distanță și virtuale reprezentând instrumente esențiale, pentru că motivează elevii să participe activ la știință.
Proiectul Next-Lab continuă misiunea proiectului Go-Lab, promovează metode de predare inovatoare și interactive în școlile primare, gimnaziale și liceale și se concentrează asupra introducerii educației științifice bazate pe anchetă (IBSE).
Go-Lab – Next-Lab oferă instrumente de învățare online despre subiecte științifice, care conțin laboratoare virtuale și în plus cu instrumentul de editare Graasp profesorii pot crea propriile scenarii de învățare cross-curricular și pentru a le împărtăși cu elevii.
Proiectul Go-Lab are ca scop:
1. Crearea unui cadru pedagogic de anchetă de a învăța cu laboratoare online.
Acesta va cuprinde structura proceselor de anchetă și pentru fiecare proces o selecție de instrumente de orientare cognitivă. Instrumentele de orientare pot fi definite ca parte a Go-Lab, spații de învățare online sau ca activități ce pot fi incluse într-un set de scenarii concrete la clasă în care laboratoarele online, joacă un rol esențial.
2. Construirea unei comunități Go-Lab
Comunitatea își va propune să creeze un grup de laboratoare online pentru a oferi acces la un set de laboratoare de știință la distanță. Prin utilizarea acestor laboratoare online, elevii vor fi sprijiniți în înțelegerea aspectelor științifice legate de viața reală și luarea deciziilor cu privire la orientarea către știință.
3. Oferirea de acces gratuit pentru laboratoarele online și facilități de personalizare.
Portalul va fi o poartă de acces unică pentru laboratoare online și va oferi servicii de plug-in și partajare cu ușurință online, precum și servicii de integrare caracteristici suplimentare , cum ar fi “Google Analytics”. Caracteristici personalizate și unele aplicații legate de informare vor fi proiectate ținând cont de preferințe, niveluri de competență, domeniile în care se încadrează precum și contexte de învățare.
4. Construirea unei rețele de comunicare.
Go Lab va implica profesori, elevi și cercetători în activități de învățare, de colaborare , prin crearea unei rețele de învățare deschise, ce va contribui la extinderea dialogului între oamenii de știință și comunitatea educațională, va fi necesară o colaborare între școli și organizații de cercetare, pentru a ajuta tinerii să dobândească o mai bună înțelegere a rolului științei în societate.
Adresa platformei este www.golabz.eu/
Laboratoarele virtuale sunt foarte utile în predarea științei, mai ales în cazurile în care activitățile experimentale trebuie efectuate rapid și care nu permit observarea și măsurarea în siguranță, iar anumite experimente implică riscuri pentru sănătatea și integritatea fizică a elevilor.
Prin utilizarea laboratoarelor virtuale se încurajează colaborarea și comunicarea dintre profesori și elevi, iar aceștia pot participa activ la procesul de învățare prin punerea de întrebări, care îi va ajuta la formularea concluziilor, înțelegerea greșelilor și evidențierea oricărei concepții greșite.
Învăţarea bazată pe laboratoare online reprezintă o abordare care presupune un stil de învăţare activ prin integrarea în programele de învăţare a platformelor online în funcţie de stilurile de învăţare ale elevilor şi de tipurile de inteligenţă ale acestora.
Elevul trebuie să fie implicat în procesul propriei educaţii şi trebuie îndrumat să devină responsabil pentru progresele pe care le face. Integrarea experimentului de laborator în lecţie poate conduce la realizarea unor produse utilizabile făcând conexiune cu alte discipline.
Există posibilitatea de a grupa activităţile de colaborare, învăţare în mediul online ceea ce constituie un instrument puternic pentru implementarea metodologiilor moderne de învăţare, concentrându-se pe individul instruit. Cu laboratoarele virtuale, elevii dobândesc un instrument cu care să experimenteze fără limitări de spațiu sau de timp și care sunt disponibile pe tot parcursul anului, deasemena pot dobândi abilități computerizate mai bune prin utilizarea mediilor virtuale și pot fi considerate abilități de învățare pe tot parcursul vieții prin orientarea către domeniul S.T.E.M. (Știință-Tehnologie-Inginerie-Matematică).
STEM se bazează pe teoria socială a carierei cognitive pentru a testa un cadru conceptual pentru a înțelege despre importanța studierii despre Știință,Tehnologie, Inginerie și Matematică. Profesorii care au o pasiune pentru predare sunt încrezători, flexibili, responsabili, pot implementa activități bazate pe munca în echipă, se pot concentra pe o educație S.T.E.M, pot utiliza și organiza activitatea în funcție de elevi de stilul de învățare al acestora, precum și de de disponibilitățile pe care le au în ceea ce privește orientarea către o meserie sau carieră în domeniul educației S.T.E.M.
Profesorii ar trebui să reducă decalajul dintre educația informală și cea nonformală, prin realizarea de materiale educaționale și implementarea de activități care să promoveze învățatea prin descoperire, să dezvolte gândirea critică, să invite la ore experți din mediul de afaceri, care să participe la activitățile lor didactice, concentrându-se asupra experimentelor legate de viața reală.
Domeniul S.T.E.M. presupune metode active prin care elevii să fie determinați să dea frâu liber creativității, imaginației și spiritului de inovație. În activitatile de predare trebuie integrate aplicații variate și de pe platforma online Go-Lab pentru că această platformă permite accesul la surse de informare si cunoaștere mai extinse și mai variate, promovează munca independentă, inventivitatea şi creativitatea elevilor dar și pentru că este mai ușor de utilizat și de implementat la clasă.
Go-Lab o platformă cu licenţă gratuită ce permite oricărui profesor să contribuie la elaborarea sau îmbunătăţirea de “ILS-uri -Inquery Learning Spaces “ , cunoscută ca un spațiu virtual de învățare ce oferă un mediu interactiv şi integrat, centrat pe învăţare, predare, evaluare și care presupune o învăţare prin colaborare, bazată pe proiecte, sarcini individuale dar şi de grup.
Toate “ ILS”-urile create nu sunt doar niște activități în sine, ci produsele lor sunt integrate și valorificate mai departe de către alti profesori pentru îmbunătățirea sau crearea unor noi “ ILS-uri” sau pentru a le integra în curriculum ori în proiecte colaborative online.
Go-Lab constituie o punte de legătură între mulți profesori din Europa, dar și din afara UE pentru că este o resursă importantă de idei pentru activități de învățare și poate contribui la dezvoltarea unei comunități puternice în domeniul educativ online.
Din punctul meu de vedere, învăţarea devine eficientă când profesorul construieşte un material de învăţare, pentru ca elevii să interacţioneze cu acest material şi să experimenteze, pentru a înţelege.
Conceptele de bază ale învățării S.T.E.M. ne înconjoară în fiecare zi, iar angajarea elevilor în activități practice S.T.E.M. desfășurate în aer liber vor fi o modalitate remarcabilă de a-i implica în învățarea bazată pe natură. Lumea are nevoie de copii care să poată cuceri cele mai noi tehnologii și să poată găsi soluții curajoase pentru a rezolva problemele provocatoare ale unei lumi noi.
Activitățile S.T.E.M. în aer liber vor crea următoarea generație de inventatori, inovatori și lideri, prin deschiderea minții lor spre complexitățile ascunse în frumusețea științei și tehnologiei.